Am să încep cu niște date statistice care au evident mici erori:
avem cam:
– 5 milioane de pensionari
– 4 milioane de copii minori
– 5,5 milioane salariați la stat și în privat
– 5,5 milioane români în străinătate, la muncă
În total vreo 20 de milioane de români.
Din acești 20 milioane pensionarii și minorii nu sunt susceptibili de emigrație, deci scădem din total 9 milioane.
Rămân 11 milioane de români care intră în discuție pentru emigrare.
Vedem că 1 din 2 români „emigrabili” au părăsit țara…!
Este mai mult decât dramatic, efectele sunt devastatoare, trendul este ascendent…!
Este normal ceea ce se întâmplă?
Umplem țara cu imigranți străini în proporție de 1 imigrant străin la 6 emigranți români. 40% dintre emigranții români au studii superioare, despre imigranții străini în România nici nu vreau să amintesc.
Pe lângă faptul că România se depopulează dramatic prin emigrare și rata de natalitate este negativă, mai apare și scăderea procentului de educație școlară respectiv academică, să-i spunem inteligență, prin pierdere de populație școlită prin emigrare, abandon școlar autohton și adaus de imigranți neșcoliți de prin Nepal, Vietnam, etc., brutal spus ne cretinizăm.
Această problemă demografică profund negativă nu a reprezentat în niciun moment, din cei 33 de ani de „democrație”, o prioritate de stat.
Consecințele sunt și vor deveni crescător devastatoare.
Acest fenomen dublat cu distrugerea economică și industrială a României, și funcționarea acestui stat pe credite externe, dă adevărata dimensiune a României de astăzi.
Și când te gândești de unde am plecat în 1990..!
Din păcate această situație este ireversibilă.
Îmi este chiar rușine să vorbesc de un stat unitar și indivizibil…!
„Suntem un stat eșuat” cum bine zicea un nemernic alogen!
El Comandante.
Autor: Jean Maurer
