„Fiecare țară ar trebui să aleagă propriul model de democrație și modernizare, potrivit propriilor condiții”

0

„În China nu poți schimba partidul, dar poți schimba politicile. În democrațiile occidentale, poți schimba partidele, dar nu poți schimba politicile”

China răspunde Summitului pentru Democrație al SUA, organizând Forumul Internațional pentru Democrație

În prezența a peste 300 de delegați din peste 100 de țări și regiuni ale lumii, la Beijing, a fost inaugurat cel de-al doilea Forum Internațional pentru Democrație derulat sub tema «Valorile umane comune», în cadrul dezbaterilor fiind abordate formele democrației, opoziția la retornica monistă și hegemonică.

Replică la al doilea Summit pentru Democrație programat de SUA în perioada 28-30 Martie 2023, evenimentul organizat de China pune în discuție originea, formele și eficiența sistemelor democratice. În deschiderea evenimentului de la Beijing s-a afirmat că adevărata democrație este caracterizată de dialog, respect reciproc și învățare reciprocă, lumea trebuind să admită coexistența diferitelor sisteme, ca singura soluție pentru a asigura un viitor comun pentru omenire.

Pe de altă parte, forumul organizat de China își propune să fie o platformă pentru toate țările lumii, în care să poată fi împărtășite ideile, experiențele și practicile legate de democrație, nu să fie un spațiu care să impună un model unic de democrație.

Potrivit reprezentantului Biroului Politic al CCPCC, Li Shulei, directorul Departamentului de Publicitate al PCC, democrația este o valoare umană comună, un obiectiv universal urmărit de toate țările care caută modernizarea, fiind totodată piatra de temelie pe care se bazează construirea unei comunități globale cu viitor comun. Pentru aceasta, toate țările ar trebui să susțină principiul democrației, să susțină democrația în relațiile internaționale și să promoveze statul de drept în guvernarea internațională.
Mai mult, Li a susținut că nu este problema comunității internaționale să decidă dacă o țară este sau nu democratică, cu atât mai mult aceasta nu poate fi decisă, în mod arbitrar, de câțiva lideri auto-declarați democrați.

„Aceste acte, de impunere a unui model de democrație și transformări democratice asupra altora sau formarea unei alianțe de valori în numele democrației versus autocrației, creează dezbinare și antagonism, calcă în picioare spiritul democratic, lăsând o moștenire otrăvitoare disprețuită de țintele lor”, a afirmat Li Shulei.

La rândul său, Fang Ning, directorul Institutului de Științe Politice din cadrul Academiei Chineze de Științe Sociale, a declarat că democrația nu ar trebui să devină dogmă. Acesta a susținut că democrația are reprezentări diverse și multiple fațete, deoarece țările și popoarele au creat modele diferite de democrație și au format concepte democratice diferite, pe baza propriilor experiențe și practici. În aceste condiții, impunerea unui model de democrație asupra altora nu poate decât să împiedice dezvoltarea democrației.

Privind tensiunile generate prin intermediul mass media și propagandă agresivă dusă de occident, vicepreședinta China Media Group (CMG), Xing Bo, a declarat că este necesară sistarea hegemonie discursului occidental, pentru a se asigura mai multă energie pozitivă guvernanței globale. Aceasta a arătat că, în timp ce se autodeclară „farul democrației”, SUA cenzurează subiecte cu impact major: deraierea trenurilor toxice din Ohio, exploatarea minorilor, violența împotriva afro-americanilor sau distrugerea gazoductelor Nord Stream.
Xing Bo a subliniat că doar prin cunoaștere și învățare reciproce se poate construi bune relații între țări, astfel fiind promovată democrația ca o importantă realizare a civilizației umane.

Forum Internațional pentru Democrație de la Beijing este organizat de Academiei Chineze pentru Științe Sociale, China Media Group (CMG), China International Communication Group.

„Când SUA vorbesc despre democrație sunt mai degrabă ca o prostituată”

Nicio țară nu are dreptul să intervină în alegerea sistemului politic din altă țară, cum de asemenea nu există un model de democrație valabil pentru toate țările lumii, s-a afirmat în cadrul cel de-al doilea Forum Internațional pentru Democrație desfășurat, la Beijing, sub tema „Valorile umane comune”. Mesajele au fost transmise de participanții la evenimentul organizat de China ca o replică la Summit pentru Democrație programat de SUA în perioada 28-30 Martie a.c., summit considerat selectiv și lipsit tocmai de nuanțele democratice.

Prezent la forumul de la Beijing, fostul parlamentar britanic și actualul lider al Partidului Muncitorilor din Marea Britanie, George Galloway, a declarat, citat de Global Times, că „nimeni nu mai crede că forma americană de democrație este în beneficiul poporului, nici măcar al propriului popor”. Potrivit acestuia, „când SUA vorbesc despre democrație este mai degrabă ca o prostituată care vorbește despre modestie. Este o contradicție în termeni. De aceea, conferința lor despre democrație va fi un eșec total. Scopul democrației SUA este hegemonia”.
Galloway a mai afirmat în plenul forumului că „în China nu poți schimba partidul, dar poți schimba politicile. În democrațiile occidentale, poți schimba partidele, dar nu poți schimba politicile”. (CGTN)

La rândul său, Mushahid Hussain Sayed, președinte al Comisiei de Apărare din Senatul Pakistanului, a declarat că există două puncte de vedere contrastante cu privire la globalizare: China, care susține cooperarea și conectivitatea între diferite civilizații, și Occidentul, în special din SUA, care susține conflictele, ciocnirea între civilizații și confruntarea.

Participanții la forumul de la Beijing, oficiali guvernamentali, diplomați, experți și oameni de știință, reprezentând peste 100 de țări de pe toate continentele, au susținut că fiecare țară trebuie să exploreze propria cale spre democrație, respingând totodată utilizarea democrației ca armă pentru a fi atinse anumite scopuri geopolitice.
Mai mult, s-a afirmat că prin gradul ridicat de deschiderea și incluziune, forumul de la Beijing contrastează puternic cu summitul organizat de SUA care promovează retorica „democrației versus autoritarismululi”.

Potrivit oficialilor chinezei, democrația comportă diverse forme de exprimare, neexistând o singură cale pentru a fi realizată. Directorul Departamentului de Publicitate al PCC, Li Shulei, a declarat că nu în lume nu există două sisteme politice identice, cum nu există nici o formă de democrație care să se potrivească tuturor țărilor. De aceea, China susține că fiecare țară ar trebui să își aleagă propria cale democratică, în conformitate cu propriile condiții naționale.

„Impunere a unui model de democrație, de transformare democratică asupra altora sau formarea unei alianțe de valori în numele democrației versus autocrației, creează dezbinare și antagonism, calcă în picioare spiritul democratic, lăsând o moștenire otrăvitoare”, a declarat Li Shulei.

În cadrul forumului de la Beijing a fost prezentat raportul intitulat «Practici democratice și modernizar în China Global 2022», document în care, pe baza răspunsurilor oferite de peste 9.600 de respondenți din 23 de țări, se arată că „fiecare țară are condiții naționale diferite, având propriul stadiu de dezvoltare, motiv pentru care fiecare țară ar trebui să aleagă propriul model de democrație și modernizare, potrivit propriilor condiții”, idei susținute de 94,3% dintre respondenți.
Rata de susținere a ideilor de mai sus este de 94,9% în țările în curs de dezvoltare și de 94,6% la nivel global.

Pe de altă parte, participanții la Forumul Internațional pentru Democrație de la Beijing au exprimat nemulțumirea față de democrația hegemonică promovată de SUA, fiind considerat că Statele Unite sunt principalele vinovate pentru haosul existent în întreaga lume.

Autor: Dan Tomozei

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.