Cine mai rămâne să apere interesul național, dacă masele tac, paraziții se apără și ceilalți sunt manipulați?

Mă uitam zilele acestea la reacțiile populației legat de măsurile impuse de Bolojan și am ajuns la concluzia că la un moment dat Emil Constantinescu avea dreptate când a zis că politica unei națiuni se schimbă doar atunci când masele ies în stradă. Dar nu mă refer la câteva mii ori zeci de mii, ci la milioane.

Dacă ne uităm azi, ies unii mâine, alții poimâine, în funcție de cine e afectat.

– De exemplu, în 1997 s-a semnat Tratatul cu Ucraina prin care am cedat de facto Bucovina de Nord, Basarabia de Sud și Ținutul Herța. Nu a ieșit nimeni în stradă.

– În 2003 a fost referendumul pentru UE, prin care legile și directivele acesteia primează în fața celor române. 89% au votat „Da”.

– În 2004 România a intrat în NATO, schimbând complet politica externă și strategia de apărare. Fără referendum, fără dezbatere publică.

– În 2009, guvernul a semnat acordul cu FMI și au urmat tăierile dure de salarii și pensii. Oamenii au ieșit abia după ce măsurile au fost aplicate.

– În 2012, prin privatizări și listări la bursă, statul a pierdut controlul asupra unor sectoare strategice – energie, telecom, resurse naturale. Nicio reacție masivă.

– În 2020, pandemia a adus carantină, amenzi, restricții și închiderea școlilor. Proteste mici, dar nimic la scară largă.

– Iar în 2024, când s-au anulat alegerile prezidențiale, am văzut revolte, dar tot fragmentate, departe de forța unui milion de oameni în stradă.

Acum, când unele părți ale economiei sunt scuturate, se descoperă că nu câțiva, ci poate zeci de mii de români trăiesc într-o simbioză parazitară cu statul. Și aici e problema: tu poate vrei să schimbi un sistem, dar ai de-a face cu mai multe categorii – un segment foarte mare parazitar care va face orice să se protejeze, apoi un segment gros din populație care nu are nici o educație în finanțe și economie, iar alt segment extrem de ușor de manipulat cu valori inventate.

Și atunci te întrebi: cine mai rămâne să apere interesul național, dacă masele tac, paraziții se apără și ceilalți sunt manipulați? Puținii care mai gândesc și văd printre toți sunt eliminați rapid prin etichetare.

Astfel, pe termen scurt nu văd nicio soluție de rezolvare – cel puțin nu cu forțe interne. Și asta se vede deja în rezultatele recente: anularea alegerilor, președinți precum Nicușor Dan și alte „anomalii democratice” pe care le acceptăm ca pe ceva normal.

Nu Rusia ne învinge, nu Europa ne cumpără, ci noi ne predăm singuri prin indiferență.

Autor: Remus Curt