Au ajuns până acolo încât îl consideră pe Dumnezeu de gen „neutru”

0

Confesiunea anglicană din Marea Britanie analizează posibilitatea de nu a se mai referi la Dumnezeu prin pronumele „El” după ce mai mulţi episcopi au solicitat să li se permită utilizarea termenilor neutri din punctul de vedere al genului, pentru a se adapta corectitudinii politice.

Conducerea a anunţat că va înfiinţa o nouă comisie pe această temă, care va decide dacă acceptă sau nu schimbările. Orice eventuală modificare, care va marca îndepărtarea de la învăţăturile tradiţionale ebraice şi creştine cu vechime de milenii, este necesar să fie aprobată de sinod, forul decizional al ritului anglican.

Reverendul Michael Ipgrave, episcop de Lichfield şi vicepreşedinte al comisiei liturgice responsabile în acest caz, a spus că „analizează folosirea limbajului diferenţiat pe genuri în legătură cu Dumnezeu de mai mulţi ani”.

„După discuţii ce au avut loc între cele două comisii din acest domeniu, un nou proiect comun asupra limbajului diferenţiat pe genuri va demara în această primăvară. Laolaltă cu alte schimbări potenţiale ale unor prevederi liturgice autorizate, schimbarea formulării şi a numărului de forme autorizate pentru iertarea păcatelor vor necesita un proces sinodal complet în vederea aprobării”, a mai spus el. Detaliile proiectului sunt neclare până în prezent.

Comentariile episcopului reprezintă răspunsul la o întrebare ridicată în cadrul sinodului de reverendul Joanna Stobart, vicar de Ilminster şi Whitelackington în comitatul Somerset, referitoare la progresul înregistrat în dezvoltarea „unui limbaj mai incluziv” în cadrul serviciului religios.

Nu este clar până în acest moment cu ce ar putea fi înlocuită sintagma „Tatăl Nostru” din rugăciunea „Tatăl Nostru”, cea mai impo’rtantă rugăciune a creştinilor, pe care Iisus Hristos a rostit-o înaintea ucenicilor Săi, instruindu-i să o transmită generaţiilor următoare.

Criticii conservatori au contestat posibilitatea schimbărilor, iar reverendul Ian Paul a declarat pentru The Telegraph că ar reprezenta o abandonare a însăși doctrinei creștine.

„Faptul că Dumnezeu este denumit ‘Tată’ nu poate fi înlocuit cu ‘Mamă’ fără schimbarea sensului şi nici nu poate fi desemnat prin neutrul ‘Părinte’ fără pierderea semnificației. Taţii şi mamele nu sunt interschimbabili, ci relaţionează cu urmaşii lor în moduri diferite. Dacă, într-adevăr, comisia liturgică va face această schimbare, atunci vor îndepărta într-un mod semnificativ doctrina noastră de la fundamentarea sa pe scripturi”.

„Nu este vreo noutate. Creştinii au recunoscut din vremurile antice că Dumnezeu nu este nici bărbat, nici femeie, cu toate acestea, varietatea modurilor de adresare şi de descriere a lui Dumnezeu din scripturi nu a fost întotdeauna reflectată în ritualurile noastre”, a precizat un purtător de cuvânt al Confesiunii anglicane din Marea Britanie.

„A existat un interes sporit în explorarea unui nou limbaj după introducerea formelor curente de oficiere în limbaj contemporan în urmă cu peste 20 de ani”, a adăugat el.

Ca parte din programul său obişnuit de lucru pentru următorii cinci ani, Comisia Liturgică a solicitat Comisiei pentru Credinţă şi Constituţie să colaboreze în vederea analizării acestor chestiuni.

În mod clar nu există niciun plan pentru abolirea sau revizuirea substanţială a liturghiilor autorizate în prezent şi nicio astfel de schimbare nu poate fi realizată fără o legislaţie extensivă.

Devierile bisericilor, cultelor din Occident devin tot mai grave pe măsură ce numărul credincioșilor se împuținează, iar acestea pretind că se modernizează. Responsabili pentru aceasta, în mod evident, sunt oamenii, de la acuzațiile de pedofilie din sânul Bisericii Catolice, până la transformarea lăcașelor de cult în discoteci în Franța, cu un Papă care se implică tot mai mult în lucrurile pur „lumești” și cu viziuni stângiste, credința în Occident intrând mai degrabă în zona divertismentului, a culturii spectacolului, pretinzând că se „modernizează”.

În aceste condiții, nu a putut fi o prea mare surpriză momentul în care Biserica Suediei a proclamat-o pe Greta Thumberg, o adolescentă fără liceu care se pretinde activist de mediu, nici mai mult nici mai puțin decât „ succesoarea desemnată a lui Isus Hristos”. Într-un mesaj pe Twitter din 2018, care a reapărut în urma discursului ei din fața Națiunilor Unite.

„Anunț! Iisus din Nazaret și-a desemnat acum una dintre succesoare, Greta Thunberg”, a fost mesajul de pe contul Bisericii Limhamns, la 1 decembrie 2018, unde au fost postate mai multe reacții de „activism climatic”.

„De fiecare dată mă întreb: când a fost confiscată biserica suedeză de extremiștii de stânga?”, a scris un internaut.

Ulterior, Biserica Suediei, cea mai mare biserică creștină din această țară, și-a cerut scuze dacă a ofensat pe cineva prin aceste mesaje. Pe care însă nu le-a șters.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.