Românul nu a fost NICIODATĂ lingușitor

Românul a suferit și suferă și acum de pe urma omeniei sale.

Conoaștem noi un popor mai ospitalier și mai primitor, cu oameni blânzi și curați sufletește, ca poporul român? Dacă aveți dubii, duceți-vă la sate, acolo veți găsi adevărații români. Ei sunt cei care au dus și poate vor duce în continuare, greul țării.

Aceștia sunt cei pe care mulți dintr-e noi îi numim „tărani”, cu sensul de ai jigni.

TĂRAN=ȚARĂ.

Dând dovadă de o simplitate nativă, țăranul român a fost dus de nas, manipulat și obidit de oricine a dorit lucrul acesta.

Dacă dorim să luăm exemplu de demnitate, să luăm demnitatea țăranului român.

Pe aici toți ne pricepem cu vorbe, mai mult sau mai puțin meșteșugite, și să fim criticii cei mai acerbi ai acestui popor greu încercat, care a știut numai să sufere de pe urma omeniei sale.

Ar trebui să luăm aminte de povețele Marilor Străbuni. Le găsim scrise în ADN-ul nostru. Trebuie doar să le căutăm.

Dacă am fi măcar pe sfert cât au fost străbunii noștrii…

Ne mascăm cu pricepere neputința si reaua voință, ura acerbă față de cel de un neam cu noi – fapt nemaiîntâlnit la alte popoare.

La vorbe toți suntem pricepuți, ne place să aruncăm mâța moartă în curtea vecinului, să ne spălăm pe mâini ca Pilat din Pont, cu toate că, dacă am lua atitudine, am reuși să învingem plaga canceroasă abătută, din nou, peste această tară, peste acest pământ, bun și frumos.

Când criticăm pe cineva (să nu mai spun de un popor întreg), ar trebui să ne uităm înlăuntru sufletului nostru, să ne facem nouă prima dată „mea culpa” ca apoi, îndreptățiti sau nu, să luăm atitudinea care se cuvine.

Pe net, pe rețelele de socializare, toți suntem cei mai înțelepți,cei mai buni si mai viteji, NIMENI NU MIȘCĂ O MÂNĂ, SĂ FACĂ CEVA PLAUZIBIL PENTRU EL, DACĂ NU PENTRU NEAM ȘI ȚARĂ.

E mult simplu să stai în fața calculatorului, tolănit pe sofa, sau fotoliu și dăi… și taie… și judecă pe toți și pe oricine, dar dacă i-ai cere sprijin pentru o acțiune oarecare, un miting, ceva…nimic… se face că plouă.

Autor: Sandru Aron