„Se doreşte ca ceea ce este tradiţional şi autentic în fiecare ţară cu rădăcini creştine să fie înlocuit cu diverse surogate”

0

Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, IPS Ciprian, a declarat, la slujba de Înviere, că se doreşte ca ceea ce e tradiţional şi autentic în fiecare ţară cu rădăcini creştine să fie înlocuit cu surogate, ni se sugerează cum trebuie să ne orânduim viaţa, cum să ne educăm copiii şi cum să ne hrănim, acceptând produse alimentare bizare.

El a amintit şi de războiul din Ucraina, afirmând că în spatele acestuia se ascund setea de putere şi lăcomia de avere a celor ce deţin puterea politică, economică şi financiară a lumii, care nu se sfiesc să se considere stăpânitorii Pământului şi factorii decidenţi ai schimbărilor de tot felul.

„Dreptmăritori creştini, întorcându-ne acum la realitatea cotidiană, în plan naţional şi internaţional, constatăm, cu amărăciune în suflet, că războiul fratricid din Ucraina este încă departe de a se încheia, continuând să răspândească incertitudine şi frică pe tot globul, iar asupra noastră, a românilor, aflaţi în imediata vecinătate a conflictului militar, planează tot mai multe ameninţări, care generează o evidentă instabilitate regională, cu puternic impact negativ la nivel politic, social, economic şi chiar spiritual. Cred că este clar pentru toată lumea că, în spatele acestui război, se ascund setea de putere şi lăcomia de avere a celor ce deţin puterea politică, economică şi financiară a lumii, care nu se sfiesc să se considere stăpânitorii Pământului şi factorii decidenţi ai schimbărilor de tot felul. Se vorbeşte tot mai insistent despre o ‘nouă ordine mondială’ şi o ‘resetare a lumii’, unde credinţa în Dumnezeu şi valorile morale autentice nu au ce căuta; o lume în care păcatul şi fărădelegea să fie prioritare în faţa virtuţilor creştine. Se doreşte ca ceea ce este tradiţional şi autentic în fiecare ţară cu rădăcini creştine să fie înlocuit cu diverse surogate; ni se sugerează cum trebuie să ne orânduim viaţa, cum să ne educăm copiii şi chiar cum să ne hrănim, acceptând produse alimentare bizare, contrafăcute, care, chipurile, sunt mai bogate în proteine decât cele naturale, şi multe altele”, a spus IPS Ciprian în cuvântul pastoral rostit în faţa Catedralei Arhiepiscopale «Înălţarea Domnului» din Buzău.

 

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.