De ce am ajuns aici și de ce pleacă românii din țară…

0

„Peştele de la cap se împute, dar de la coadă se curăţă”, o zicală ce merită comentată, pentru vlădică, dar și pentru opincă.

Pentru că vrem președinți nulități, preocupați doar de interese personale, pentru că o majoritate i-a votat, „înghițind”, spre exemplu, fără discernământ c/v-urile lor dubioase sau tertipuri suspecte (lacrimogenul „dragă Stolo”, „Johannis cel mai grozav primar, neamțul competent” și iar tertip-rocadă cu Antonescu).

Deși ne-am convins cine sunt și de ce sunt în stare să facă pentru țară și noi, ne uitam la ei ca la sfintele moaște, ba unii, nu puțini, îi admiră.

Suntem nemulțumiți de trai, de salarii/pensii, dar lăsăm conducătorii să împartă/folosească banul public după bunul lor plac, să îndatoreze țara și viitorul nostru cu împrumuturi înrobitoare, cheltuite iresponsabil.

Suntem revoltați de lipsa locurilor de muncă și milioane pleacă în pribegie, dar foștii salariați ai fabricilor dispărute au acceptat închiderea lor cu proteste absolut firave și cu mulțumirea deșartă că au primit niște salarii compensatorii.

Au încurajat, însă, prin vot, găștile politice să pună în aplicare, fără crâcnire, tăierea aproape tuturor la fier vechi.

Locuitorii satelor și-au vândut cu ușurință petecul de pământ, în loc să ajungă, spre exemplu, la asocieri viabile economic, iar azi deplângem acapararea terenurilor agricole/pădurilor de către străini sau „admirăm” comasarea a 300 ha în Bărăgan pentru Băsescu.

Suntem revoltați de profitori și corupți (de la spălător auto până la funcționar public, medic, polițist, judecător, vameș …), dar suntem mulți cei care le umplem buzunarele-conturile, le cumpărăm vile/mașini, îi plimbam la…piramide!

Acceptăm sau chiar practicăm munca „la negru”, cu consecințe financiare individuale și colective serioase.

În calitate de beneficiari servicii/cumpărători, facem nenumărate plăți nefiscalizate.

Acceptam, fără niciun murmur public, „alegerea”/numirea în funcții administrative a multor nulități, fără pregătire profesională.

Deplângem calitatea scăzută până la vulgaritate a mass-media, dar le asiguram audiențe absolut nejustificate.

Criticam sistemul de învățământ și educația unei părți a tinerei generații, ca și cum fumătorii-consumatorii de droguri-micuțele top modele și golănașii nu ar avea cadre didactice/părinți/vecini.

Cred din ce în ce mai mult că până nu ne modificam „genetic”, singuri sau poate obligați de vremuri, nu există nicio șansă ca Romania și viețile noastre să se schimbe în bine… (Lanțul slăbiciunilor)

Autor: Grigore Ciascai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.