Diversiunile regimului globalist

0

A devenit din ce în ce mai greu de găsit cuvinte în măsură să exprime decent indignarea oricărui cetățean de bun simț care vede potlogăriile politicienilor și ale mass-media. Avem de-a face, pur și simplu, cu un cumul nemaiîntâlnit de nesimțire și tupeu, sprijinit pe un munte de aroganță, mediocritate și inconștiență.

După ce regimul Iohannis a votat legile educației care încurajează discriminarea și meditațiile, acum negociatorii PSD+PNL=LOVE încearcă să le închidă gura profesorilor amintindu-le că beneficiază de câștiguri extrasalariale. Bine, nu toți. Cei din marile orașe, de mate și română (plus alte vreo două materii de la Bac). În rest, sărăcie cruntă.

Mass-media a coborât zilele trecute chiar mai jos față de nivelul penibil la care ajunsese. Instrumente de propagandă stupidă ca Europa FM, Pro TV sau Digi24 s-au dat de ceasul morții ca să spargă greva, să demonstreze inutilitatea ei, drama copiilor și a părinților, ipocrizia cadrelor didactice, momentul inadecvat, incapacitatea regimului Iohannis de a găsi bani în plus (desigur, din pricina unor probleme „obiective”, ce țin de prioritizarea războiului din Ucraina).

Aflată în plină cursă a înarmării fără noimă, la comanda Pentagonului, România se comportă ca un bolnav psihic. Ca un dependent de jocuri de noroc care și-a vândut deja mobila, televizorul, frigiderul, calculatorul, iar acum a scos la vânzare și casa. Nu poate să-și învingă viciul pentru că refuză să meargă la tratament.

Și o face din cauză că publicul, cetățenii plătitori de taxe și impozite și mass-media îl încurajează. Îi confirmă starea de sănătate mintală: „Bravo, ești perfect sănătos! Dă-i înainte!”. Îi spune că poate continua să joace la păcănele fără probleme. Își poate vinde casa și pământul ca să cumpere armament de zeci de miliarde de dolari, fără să conștientizeze că boala l-ar putea băga în mormânt.

Deocamdată se simte minunat, pentru că opinia publică îl încurajează. Îl aplaudă la scenă deschisă. Și, în același timp, îi pune la zid pe cei care încearcă să trimită România la spitalul de psihiatrie, măcar pe ultima sută de metri.

Culmea penibilității și a profesionalismului în presă a atins-o Gigi24, care fără pic de jenă îi acuză pe sindicaliștii din educație că „fac jocul propagandei ruse”. Practic, oricine contestă cu argumente guvernarea globalistă de la Palatul Victoria este catalogat, în mod aprioric, drept putinist. Dușman al poporului, antioccidental, idiot util Moscovei. Noaptea minții.

Cu un tupeu fantastic și o lipsă de respect crasă, negociatorii lui Ciucă i-au informat pe sindicaliști că „nu poate fi vorba de măriri salariale”. Să fie mulțumiți cu 1.000 de lei în iunie și 1.500 de lei în octombrie, bonusuri acordate la leafă grație generozității ieșite din comun a guvernului Ciucă (viitor Ciolacu). Încă nu am sesizat reacții vehemente din partea liderilor de sindicat după o astfel de umilință care aduce a înjurătură. Sper să nu fie vorba despre o înțelegere subterană cu aripa PSD a guvernării, pentru o mai bună negociere la „rotativă”. Dacă profesorii vor ieși din grevă cu firimituri de până în 30% în plus la salariu, atunci concluzia se impune de la sine.

Observ că unii comentatori le găsesc cadrelor didactice tot soiul de bube, pe bună dreptate în multe cazuri. Însă ei ar trebui să înțeleagă faptul că greva nu este doar despre actuala situație din educație, ci despre viitor. Iar un viitor așa cum ni-l dorim nu poate fi construit de oameni prost plătiți, al căror statut în societate se degradează pe zi ce trece. Este un cerc vicios, pe care guvernarea globalistă Iohannis refuză să-l rupă.

Oricât de multe experiențe dureroase am avea cu sistemul de învățământ, cererile profesorilor sunt perfect legitime. Și ele ar trebui sprijinite, chiar și prin proteste de stradă, de noi toți.

Guvernarea globalistă trebuie să plece. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.

 Autor: Adrian Onciu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.