„Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare” – Mihail Kogălniceanu
Demersul nostru tratează o temă legată de cunoaşterea contribuţiei locuitorilor vasluieni la susţinerea războiului de independenţă, fiind dedicat aniversării proclamării Independenţei, sporadic semnalată de mass-media centrală sau locală. El se încadrează în problematica României din anii 1877-1878, cu anumite particularităţi, determinate de faptul că fostele judeţe Fălciu, Tutova şi Vaslui formează în mare parte actualul judeţ Vaslui. Ele erau zonă de graniţă şi de trecere a armatelor ruseşti spre Dunăre, fiind angrenate de timpuriu în război
Războiul ruso-turc din anii 1877-1878, parte a problemei orientale, amenința din nou, ca de atâtea ori în istorie, să transforme teritoriul locuit de români în teatru de război. Din această cauză, România nu putea rămâne neutră. Cuprinsă între două mari puteri, Imperiul Otoman și Imperiul Rus, cu trupe țariste pe teritoriul ei, domnitorul Carol I și prim-ministrul Ion C. Brătianu nu aveau altă variantă decât cea a declarării independenței la 9 mai 1877, pe care au cucerit-o pe câmpul de luptă prin jertfa a mii și mii de ostași. Imaginea proclamării independenței este reliefată pe basorelieful monumentului de lângă Judecătoria Vaslui, realizat de Ion Jiga și îl reprezintă pe ministrul de externe din acea vreme, Mihail Kogălniceanu declarând independența, la interpelarea deputatului Nicolae Fleva. Marele om politic, numit și Bismarck al României, avea strînse legături cu meleagurile vasluiene, înrucât avea moșia în satul Râpi, comuna Arsura, din fostul județ Fălciu.
Consultarea documentelor şi a lucrărilor de specialitate ne oferă un tablou sugestiv, divers şi zguduitor al acelor ani, de eforturi susţinute ale întregului popor, inclusiv a locuitorilor din zona Vaslui prin participarea cu arma în mână la război, dar și cu donații, ofrande, colecte în bani și alimente la susţinerea războiului de independenţă, cu date şi fapte semnificative menite a ne furniza noi posibilităţi de aprofundare şi interpretare a evenimentelor.
Un aspect important îl constituie participarea cu arma în mână a vasluienilor pe frontul de luptă, înrolați în Regimentele 12 Dorobanţi (format din bârlădeni şi huşeni) şi 13 Dorobanţi (cuprindea soldaţi ieşeni şi vasluieni), care s-au acoperit de glorie la Plevna. Au fost unii dorobanți vasluieni și în Regimentele 5 și 7 linie Călărași.
În Războiul de Independență s-au remarcat, printre alții, colonelul Grigore Cristodulo Cerchez din Bârlad (8 iunie 1839-12 iulie 1885). Provenea dintr-o veche familie boierească. A urmat Academia Mihăileană din Iași și a deținut o funcție importantă în departamentul justiției. A intrat în armată cu gradul de cadet, iar peste un an a fost înaintat sublocotenent, urcând treptat în ierarhia militară. În februarie 1866 nu a vrut să-l trădeze pe Cuza și a refuzat să depună jurământ față de Locotenența Domnească, fiind călăuzit de deviza „datoria înainte de toate”. În Războiul de Independență avea gradul de colonel, remarcându-se îndeosebi în luptele de la Plevna (august-noiembrie 1877). În faţa lui s-a predat generalul Osmn-Paşa, comndantul Plevnei. Fiind rănit la picior, înaintează sabia colonelului Cerchez, dar acesta o refuză, neavând aprobarea domnitorului Carol I și o dă generalului rus Ganețki. Ajunge general și este înmormântat în cimitirul «Eternitatea» din Iași. Mihail Cerchez a fost membru al Societății literare «Junimea» din Iași, participând cu regularitate la ședințele acesteia. În semn de recunoștință pentru tot ce a făcut în Războiul pentru independența Bulgariei, poporul bulgar i-a ridicat un bust în fața Mausoleului Ostașului Român de la Grivița.
Din județul Fălciu s-a remarcat colonelul Gheorghe Teleman (1838-1913), distins în luptele de la Smârdan și Vidin. Pentru actele de bravură a primit ordine și decorații. În 1890, ajunge general de divizie și se stabilește în orașul Huși. Devine primar, prefect, senator și șef al Partidului Conservator din județul Fălciu. O stradă din urbe îi poartă numele. Locuitorii și prietenii din Huși i-au realizat o statuie eroului din războiul de independență, operă a sculptorului G. Vignali Firenze. Monumentul se află astăzi în parcul din fața Colegiului Național «Cuza Vodă» din Huși.
Din Regimentul 13 Dorobanți Iași s-a distins îndeosebi sergentul Constantin Ţurcanu din Vaslui. Este unul din curcanii răniţi la Griviţa și devine treptat un simbol al orașului, însuși turnul Palatului Administrativ al Județului Vaslui are forma cușmei de curcan, iar din această clădire la anumite ore se difuza o parte dintr-un cântec dedicat Independenței. Constantin Ţurcanu, nu numai că a supravieţuit războiului neatârnării, dar la vârsta de 62 de ani s-a înscris ca voluntar în armată. A luptat ca veteran în al doilea război balcanic şi în Primul Război Mondial, constituind o pildă vie a eroismului şi patriotismului ostaşului român. Chiar dacă după unii istorici, poezia «Peneş Curcanul» a lui Vasile Alecsandri, nu era dedicată unui personaj anume, ci vasluienilor din Regimentul 13 Dorobanţi, totuşi, Constantin Ţurcanu a fost recunoscut ca erou încă din timpul vieţii sale, semnând scrisorile sub numele de „Peneş Curcanul”. Într-un loc central în cimitirul «Eternitatea» se află Mausoleul Peneș Curcanul, dedicat dorobanților și lui Constantin Țurcanu, erou al războiului de Independență din 1877. Monumentul este realizat din marmură, piatră și bronz, fiind opera sculptorului I. Scutari și a meșterilor italieni Luise Severiano și Victor Bibuitto. În centru se află crucea memorială a eroului Peneș Curcanul. Recent, Mausoleul a fost modernizat cu fonduri europene de Primăria Vaslui. Acest monument funerar al eroilor vasluieni este înscris în lista monumentelor istorice. El a fost construit în 1934 la inițiativa generalului Ion Rășcanu, fost primar al orașului și al Bucureștilor în timpul guvernării mareșalului Ion Antonescu, cu ajutorul unui comitet format din: Gheorghe Rășcanu, prefectul județului Vaslui, Dimitrie Țaicu, primarul orașului, prof. D. Cotoranu, dr. A. Teodoru. În lăcaș își găsesc odihna de veci sute de soldați și ofițeri, unii cunoscuți, alții necunoscuți, în morminte străjuite de ziduri groase, având drept fundal monumentul vitejiei, cu vulturul de bronz și crucea creștină, ceea ce denotă că ei s-au jertfit pentru Țară, Credință și Neam..
În mijlocul mausoleului se află mormântul sergentului Constantin Țurcanu (1854-1932), înconjurat de crucile albe ale celorlalți eroi vasluieni. El a fost imortalizat de Vasile Alecsandri sub numele de Peneș Curcanul, nume cu rezonanță în istoria și literatura română. Din 1932 își doarme somnul de veci, alături de cei nouă dorobanți în cimitirul «Eternitatea». A cunoscut și a dat mâna cu poetul Vasile Alecsandri la Turnu Măgurele și Solești, cu Mareșalul Constantin Prezan și Mareșalul Alexandru Averescu, în gara Vaslui. Întotdeauna deschidea parăzile militare și se fotografia la toate evenimentele alături de notabilitățile orașului cu primarii G. Scarlat, Cocorăscu, Gheorghiade, cu prefecții Marcel Bastaki și Gh. Rășcanu. Timp de mai bine de 50 de ani, pe străzile orașului se putea vedea un sergent, mergând drept ca la paradă, cu o uniformă bine croită, pe vestonul căruia străluceau decorații militare românești și străine. În timpul Războiului de Întregire Națională s-a editat o foaie volantă «Peneș Curcanul» pentru a insufla curaj soldaților. Astăzi, unele instituții locale și o stradă poartă numele eroului vasluian.
Pe de altă parte și contribuţia materială a vasluienilor la susţinerea războiului a fost consistentă, prin faptul că mulţi locuitori ai acestor meleaguri au renunţat la plata despăgubirilor de stat, transformând rechiziţiile în donaţii. Multe liste publicate în «Monitorul Oficial» aduc mulţumiri contribuabililor şi cuprind numele unor locuitori din judeţ. Din documentele aflate în arhive reiese faptul că actualul judeţ Vaslui a contribuit cu suma de 61.141,50 lei pentru cumpărarea de arme, iar suma de 9.608,98 lei a fost oferită sub formă de ofrandă, la care se adaugă 15.647 Kg de făină şi peste 2.000 de pâini ce au fost distribuite pentru hrana armatei. De asemenea, au fost oferite peste 1.000 m de pânză şi postav pentru încălţămintea soldaţilor români
Jertfele date pe câmpul de luptă şi contribuţia materială a locuitorilor pentru susţinerea Războiului de Independenţă constituie o parte dintr-un întreg. Ele relevă cu prisosinţă faptul că populaţia din fostele judeţe Fălciu, Tutova şi Vaslui în acest moment cardinal al istoriei naţionale a avut o contribuție însemnată în lupta pentru dobândirea neatârnării depline. În timpul războiului din 1877-1878, ţăranii, lucrătorii, funcţionarii şi reprezentanţii altor categorii sociale, îmbrăcaţi sau nu în haină ostăşească, au dovedit prin fapte, mulţi dintre ei cu preţul supremului sacrificiu, profundul ataşament fată de nobila cauză a independenţei noastre naţionale.
Participarea vasluienilor la cucerirea independenţei României, situează judeţul Vaslui, pe unul din locurile fruntaşe între celelalte judeţe ale ţării. Vitejia dorobanţilor vasluieni, rolul jucat de Regimentele 12 şi 13 Dorobanţi în luptele din anii 1877-1878 au înscris locuitorii acestor meleaguri în cartea de aur a independenţei de stat a României. Contribuţia celor peste 2.000 de vasluieni, sub arme în acea vreme, se înscrie în efortul general al naţiunii române de susţinere a războiului.
Susținerea războiului de independență s-a făcut de toți românii de o parte și de alta a Carpaților. Având izvorul în trecutul îndepărtat, această solidaritate a căpătat o puternică expresie în planul conştiinţei naţionale, fiind un moment important în procesul de pregătire a Marii Uniri de la 1918. În aceşti ani, în care lumea se schimba, s-au consumat multe energii şi societatea românească a fost la înălţimea misiunii sale istorice. Jertfele date pe câmpul de luptă şi sarcinile materiale voluntar consimţite de români în anii 1877-1878 sunt o elocventă demonstraţie a realităţii, confirmată de istorie, că în momentele cruciale-solidaritatea naţională este la înălţimea misiunii de îndeplinit.
Prin urmare, dobândirea independenţei României a fost rezultatul uman, material şi moral al tuturor românilor. În cadrul acestui efort, jertfele de sânge ale celor 400 de eroi valuieni au constituit o parte integrantă, cu pondere însemnată în efortul întregului popor român pentru cucerirea neatârnării naţionale.
ANEXE
Documente ale participării maselor populare vasluiene la susţinerea războiului de independenţă.
„Subsemnatul, învăţător din comuna Laza, judeţul Vaslui (…) D. Atanasiu, având în vedere ca Român, starea financiară şi împrejurările ţările noastre (…) donez salariul meu cuvenit (…) începător de la 1 aprilie expirat şi până la ianuarie viitor 1878, în beneficiul armatei române («Monitorul Oficial», 17 mai 1877);
„Comitetul Doamnelor române din Fălciu pe lângă scama (lână n.n.) şi efectele trimise Ministerului (…) am binevoit a mai trimite încă următoarele: 68 cămăşi, o plapumă, o saltea, 3 perine, lei 14…” («Monitorul Oficial», 16 octombrie 1877).
„Domnii notaţi mai jos (din judeţul Vaslui) au binevoit a oferi armatei române următoarele: Constantin Dumitriu-o vită, Iorgu Motaş – o vită, Mihai Ciurea – o vită, Dimitrie Meleghi – 4 vaci (lista continuă). Ministerul le aduce viile sale mulţumiri” («Monitorul Oficial», 15 iunie, 1877).
Locuitorii comunei Bogdana, plasa Simila, judeţul Tutova, au oferit armatei 16 şervete, 2 cămăşi, 6 şi jumătate coţi pânză, 1 pereche iţari vechi şi o pereche de obele asemenea, pentru care ministrul le mulţumeşte.
Locuitorii comunei Puntişeni, din judeţul Tutova, au oferit armatei 115 coţi pânză pentru cămăşi, 18 coţi pânză de saci şi 4 prosoape, pentru care ministerul le exprimă mulţumirile sale.
„Doamna Raluca S.Belloescu, din oraşul Bârlad, oferă pentru armata română 6 cojoace mari, 12 cămăşi, 6 perechi colţuni de lână…” («Monitorul Oficial», 2 noiembrie 1877)
Prof. dr. Nicolae Ionescu
