Azi se împlinesc 140 de ani de când l-au scos din circulație pe gazetarul Eminescu, care scria aproape singur ziarul conservator «Timpul». L-au săltat cu poliția și l-au internat forțat la sanatoriu. Ca pe un inamic al statului. Eminescu era unionist, conservator și foarte… influencer. În termenii de azi ar fi fost catalogat, cu mici variații drept conspiraționist, populist, suveranist, dacopat, antiglobalist, eurosceptic, antisemit și xenofob.
Recunosc că l-am descoperit târziu pe gazetarul Eminescu – ca și acum, nici în regimul comunist nu se studia publicistica lui, tot din motive de „incorectitudine politică”.
Am studiat poetul, care-mi era ușor nesuferit din mai multe cauze: nu-i înțelegeam filosofia, mă enervau romanticii (preferam simboliștii ca Minulescu), mă enerva titulatura de „Luceafărul poeziei românești” (eu fiind Gică Contra tuturor celor ridicați în slăvi) și mă enerva să memorez cele 96 de strofe ale Luceafărului. Eminescu mi se părea bolnăvicios, așa cum era tratat pe vremea mea.
După Loviluția din 89 am descoperit publicistica eminesciană într-un anticariat și am priceput cât de talentat, critic și analitic necruțător și cât de important a fost în epoca lui. Atât de influent încât societatea a simțit nevoia să-l elimine ca să meargă mai departe spre… progres.
Am învățat multe de la gazetarul Eminescu, politic, conceptual, filosofic. Am fost șocat să aflu de la el de ce liberalii erau „roșii”, adică leftiștii și neomarxiștii din ziua de azi. Mă consideram liberal și apucasem să votez cu PNL-Câmpeanu în 1990, dar după revelația eminesciană toate voturile mele au mers la PNȚCD (până la următoarea revelație, din ultimul deceniu, în urma căreia am înțeles că votul e inutil).
Deci, pot spune că Eminescu mi-a schimbat sau modelat gândirea de tânăr avântat pe aripile democrației și prosperității promise lagărului comunist din care făcuse parte și România.
Eminescu m-a lecuit de multe speranțe moderne și mi-a consolidat valori prin care bâjbâiam, ca binele, frumosul, adevărul, iubirea și credința.
Niciodată nu-i pot fi recunoscător suficient acestui mare om – a devenit o banalitate să i se spună geniu.
Cuvântul lui Eminescu are darul să penetreze dincolo de scoarţa cerebrală, în profunzimile subconştientului şi a memoriei colective. Scrierile lui politice și economice au proprietăți deparazitante. Îți înlătură oxiurii din mațe, îți ridică vălul de pe ochi.
Azi, Eminescu ar fi dat socoteală la CNCD și l-ar fi înjurat și trolat la greu postacii neomarxiști/progresiști, pe social media. L-ar fi taxat ca retrograd, naționalist, extremist, hater.
De aceea e periculos și vor să-l desființeze, fiindcă dăunează grav ignoranței și ideologiei oficiale și oficioase de azi. De aceea vor să ne inducă permanent sentimentul rușinii, atunci când îl cităm pe Eminescu. Fiindcă e românul absolut, cu care te poți identifica.
Eu n-am niciun fel de dubiu: știu ce carte aș vrea să iau cu mine pe insula pustie unde voi naufragia – ediția veche de peste 100 de ani a operelor lui Eminescu, al cărei fericit posesor sunt.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) a propus Parlamentului României ca 28 iunie să fie Ziua Ziaristului Român, în care „practic, presa a fost arestată, Eminescu fiind, la momentul acela, cea mai puternică voce publică”. Dar Parlamentul României a respins propunerea legislativă…
Autor: Cristian Niculescu
