Cum se recunoaște un intelectual bun, autentic, validat de comunitate?

1. IN CĂUTAREA INTELECTUALUL AUTENTIC
   de CD

   Sunt mai multe categorii de intelectuali pentru că definitia intelectualului a fost intinsă la extrem ca elasticul de la chiloti si de aceea intelectualul are asa de multe fatete, calibre si calităti, in baza cărora trebuiesc categorisiti.
   Cand se stabileste calibrul, calitătile si capacitătile unui intelectual veritabil se desprind de la sine si celelate categorii, de pretinsi intelectuali de care nu ne ocupăm aici, iar mentionarea si etichetarea lor este necesară doar pentru a fi identificati si cu maximă politete ignorati.

   Trebuiesc arătate si datoriile si responsabilitătile pe care un veritabil intelectual le are fată de societate in general cat si morala pe care trebuie să o imbrătiseze, separat de etica profesională.
   Deci cum se poate deosebi un intelectual autentic de un pretins intelectual?
   Această întrebare fundamental morală s-a aflat demult în centrul dezbaterilor care au făcut furori în saloane și pe paginile principalelor reviste literare ale vremurilor trecute.

   Calibrul unui intelectual a fost determinat de opiniile și gusturile sale în artă, literatură – poezie, dans și muzică; căci omul era capabil la acea vreme doar să știe ceea ce îi spun simțurile și, prin urmare, în mod esențial acel intelectual ce are preponderent o natură spirituală, având aceeași calitate în esență este bun si autentic.

   Opiniile sale politice, dacă nu sunt divortate de morala, fie ea crestină sau de altă sorginte, merită a fi evaluate pentru a găsi adevarata greutate a valorii sale ca intelectual si nu doar autenticitatea.
   Numai prin imaginația unui intelectual autentic se poate atinge echilibrul armonic dintre prosperitatea individului și prosperitatea statului, ca un Solon al Atenei.
   Intelectualul trebuie sa fie animat de acea dorință de bine, acea dorință ca toată omenirea să vadă frumusețea potențială rezidentă în propriile suflete, care este esența adevăratului și libertate politică durabilă.

   Acest principiu inefabil, pe care Biblia îl numește „agape”, sau iubire, și pe care il proclama ca preocupare pentru bunăstarea generală a generațiilor prezente și viitoare, nu poate fi inculcat ca doctrină sau doar cerut ca o datorie socială, ci el vine din constiinta limpede a unui intelectual autentic.
   „Cei care visează ziua sunt conștienți de multe lucruri care scapă celor care visează doar noaptea”, a scris Edgar Poe.

   Unii vad intelectualul capabil “să își așeze corabia pe direcția în care bate vântul care o împinge spre „partea bună a istoriei”. Iar de acolo înainte diferența o mai fac doar talentul și stilul. Fiindcă la zel activist nu face nimeni rabat… dacă nu dorește cumva să fie considerat un suspect de neutralitate sau un complice prin pasivitate cu Dușmanul!”[1]

   De fapt capacitatea oportunistică a unui individ de a-si orienta profitul cu tact, elegantă si stil nu este o caracteristică a intelectualului autentic, ci a unui educat individ ce se pretinde intelectual si se evidentează doar prin asemenea manevre egocentrice ce pot fi commune si unui narcisist. Mai mult despre diferenta egocentrist si narcisist puteti citi aici[4]

   De altfel Serban Andy vine si contureaza din nou profilul intelectualului adevarat si scrie: “Intelectualul corect este cel care dă ora exactă în materie de… claritate morală, adică este cel ce descrie elocvent reperele cruciale (stabilite prin consensul tacit al „lumii bune”) care trasează diferența între tabăra Binelui care are dreptate a priori și tabăra Râului care este damnat irevocabil.”[1]

   Da, “dă ora exacta in materie de claritate morală” spune Serban, intelectualul este deci un etalon exact si stabil al valorilor morale, expus voluntar cu mult curaj vizibilitătii publice. Expunandu-se ca un exemplu devine un invătător cu toate responsabilitătile ce le incumbă această cristică calitate morală, nobilă si aducătoare de har.
   Vă mai amintiti problema filozofică a actului voluntar care este făcut fără participarea intelectului?[5] Psihologia modernă a demonstrat că cei cu dezabilităti intelectuale nu iau decizii să voluntarizeze.

   Lumea indeobste intreabă savant: “Dar cum cineva poate face diferenta dintre bine si rău, fără sa gresească?” este o intrebare firească, desi infantilă, din repertoriul sofist, care merită totusi un răspuns.

   Persoanele ce isi asumă responsabilitatea de a decide public ce este bine si ce este rău sunt in general persoane care au cunostinte de morală generală si aplicand aceste cunostinte/percepte morale in mod repetat si consecvent au căpătat, asa cum arată si Confucius, un har ce se numeste BUN SIMT.
   Acest har le dă posibilitatea indubitabilă de a distinge binele de rău.

   Definitia generală a intelectualului arată că este o persoană cu intelect superior, o persoană care pune mare preț pe sau urmărește lucruri de interes pentru intelect sau formele și domeniile de cunoaștere mai complexe, ca aspecte estetice sau filozofice, în special la nivel abstract și general.

   După cum se vede această definitie din zilele prezente nu face referire la calitătile morale pe care trebuie să le aibe intelectualul si nici nu este de mirare căci in ziua de azi morala este disjunsă din toate domeniile de activitate sau preocupări intelectuale personale.

   Dictionarul Gratis de pe Internet ne arată: “referitor la intellectual
   – o decizie intelectuală – rațională mai degrabă decât emoțională;
   – o problemă intelectuală – apelarea sau angajarea intelectului;
   – sinonim la inteligent.
   – caracteristică dată activităților sau activităților care necesită exercitarea intelectului.”
   Acest dictionar, care in mare parte face fată denumirii sale, in situatia de fată reuseste să ocolească răspunsul direct si reuseste doar să rămană foarte vag, insă generos.
   “Politica corectă” face astfel ca toata lumea să se simptă importantă si dotată.
   Un Komunism NeoMarxist kosher dus la extrem si impins total in ridicol.

   Datoria intelectualului este difuzarea informatiilor reale, nedeformate sau distorsionate. Difuzarea este un instrument puternic in contrarea Propagandei menite să ne spele la creier. După cum un vechi proverb spune: “Cui pe cui se scoate”, deci propagarea/difuzarea informatiei corecte in mase distruge Propaganda.

   Intelectualii care se respectă au aceasta datorie cristică să curete si să difuzeze informatia care in forma ei initială distorsionată ar putea manipula masele, să fie si ei invătatori.
   Intelectualii care merg alături de stăpanire, cu aceleasi neadevăruri nu sunt intelectuali autentici ci sunt falsi intelectuali vanduti intereselor străine poporului.
   Cunoasterea se poate impărti la toata lumea fără ca difuzorul să piardă ceva, căci “nu dai din traista” cum se zice in popor, cunoasterea nu’i o plăcintă, ba dimpotrivă el va castiga stima si respectul comunitătii.

   Cunoasterea, revelatia duce la constientizare asa cum o demonstrează mai jos, cu elegantă si elocventă prietena noastră din Australia, scriitoarea Caitlin Johnstone: “Devenim mult mai buni în a împărtăși idei și informații unii cu alții, încât probabil ne-am schimbat mai mult ca specie în ultimii treizeci de ani decât în ultimele treizeci de secole.” [2]

   Sarcinile intelectualui sunt multiple si diverse el nu este doar un specialist pe domeniu, el este asteptat sa răspundă in momete de criză la probleme cheie cu calm precizie si eficientă comunicare.

   Un intelectual este o persoană care se angajează în gândire critică, cercetare și reflecție despre realitatea societății și care propune soluții pentru problemele normative ale societății. Provenit din lumea culturii, fie ca creator, fie ca mediator, intelectualul participă la politică, fie pentru a apăra o propunere concretă, fie pentru a denunța o nedreptate, de obicei fie prin respingerea, fie prin producerea sau extinderea unei ideologii, cât și prin apărarea unui sistem. de valori.

   Iata si o definitie mai completa pe care o dă Wikipedia care intră in complexitatea subiectului cu detalii precise. Unele ca “gandire critică “ necesita extensii după cum urmează.
   Gândirea critică este analiza faptelor, dovezilor, observațiilor și argumentelor disponibile pentru a forma o judecată prin aplicarea unor analize și evaluări raționale, sceptice și nepărtinitoare.

   Aplicarea gândirii critice include obiceiuri ale minții auto-dirijate, autodisciplinate, auto-monitorizate și auto-corective, astfel un intellectual – gânditor critic este o persoană care practică abilitățile gândirii critice sau a fost instruită și educată în disciplinele sale.

   Richard W. Paul a spus că “mintea unui gânditor critic implică abilitățile intelectuale și trăsăturile de personalitate ale persoanei”.[3]
   Gândirea critică presupune consimțământul la standarde riguroase de excelență și controlul conștient al utilizării lor în comunicarea eficientă și rezolvarea problemelor și angajamentul de a depăși egocentrismul și sociocentrismul.

   În 1813, Byron scrie: „Aș vrea să fiu suficient de bine ca să-i ascult pe acești intelectuali”. De-a lungul secolului al XIX-lea, în engleză și în franceză au apărut și alte variante ale adjectivului deja stabilit „intelectual” ca substantiv, unde în anii 1890 substantivul („intellectuels”) format din adjectivul „intellectuel” a apărut cu o frecvență mai mare. în literatură. 

   Collini scrie despre această perioadă că „printre acest grup de experimente lingvistice a avut loc… folosirea ocazională a „intelectualilor” ca substantiv la plural pentru a se referi, de obicei cu o figurată sau ironică intenție, la o colecție de oameni care ar putea fi identificați în ceea ce privește înclinațiile sau pretențiile lor intelectuale.

   Să nu va mire dar exista si un public intelectual, descris ca participarea intelectuală la discursul de afaceri publice al societății, pe lângă o carieră academică. Indiferent de domeniul său academic sau de expertiza profesională, intelectualul public se adresează și răspunde problemelor normative ale societății și, ca atare, se așteaptă să fie un critic imparțial care poate să se ridice deasupra preocupării parțiale a propriei profesii – și să se angajeze cu problemele globale ale adevărului, judecății și gustului vremii”.

   Si ca să nu-l las pe Andrei Marga să fie singurul care face referiri dese/obsesive la Habernas vin cu urmatoarea precizare: Transformarea structurală a sferei publice a lui Jürgen Habermas (1963) a adus o contribuție semnificativă la noțiunea de intelectual public prin delimitarea istorică și conceptuală a ideii de privat și public.

   Juristul american-evreu de origine romană, Richard Posner a condamnat participarea intelectualilor academicieni la viața publică a societății ca intelectuali publici deoarece ea este caracterizată de obicei de declarații neconforme cu logica si cu punctul de vedere politic al Academie si ar fi inacceptabil pentru mediul academic. Astăzi, Posner este considerat de stanga în mediul academic pentru “pragmatismul lui Posner”, relativismul său moral calificat și scepticism moral.

   Filosoful marxist maghiar-evreu György Lukács (1885–1971) influentat de Lenin, a identificat “inteligenția” drept clasa socială privilegiată care asigură conducerea revoluționară. Prin intermediul unei interpretări inteligibile și accesibile, intelectualii explică muncitorilor și țăranilor „Cine?”, „Cum?” și „De ce?” al status quo-ului social, economic și politic — totalitatea ideologică a societății — și aplicarea sa practică, revoluționară, la transformarea societății lor.

   Intelectualii au fost atrași de social-democrație pentru că socialiștii au oferit viziuni largi; înțelegerea spațioasă a ordinii sociale, în ansamblu, pe care o promite un sistem planificat și că astfel de filozofii cu viziune largă au reușit să inspire imaginația intelectualilor, să-și schimbe și să-și îmbunătățească societățile. Avand de ales intre imperialism si social-democratie alegerea intelectualilor lor a fost justă, acum insă lucrurile sunt mult mai colorate si mai complexe.

   Filosoful libertarian american Robert Nozick, de la Institutul Cato, a susținut că intelectualii devin de stânga fiind amărâți pentru că munca lor intelectuală superioară, mult răsplătită la școală și la universitate, este subevaluată și subplătită în economia de piață capitalistă. Astfel, intelectualii se întorc împotriva capitalismului, în ciuda faptului că se bucură totusi de un statut socioeconomic mai bun decât o persoană obișnuită.

   Filosoful francez Jean-Paul Sartre a remarcat că „Intelectualul este cineva care se amestecă în ceea ce nu-l priveşte” (L’intellectuel est quelqu’un qui se mêle de ce qui ne le regarde pas). Desi si el era amestecat cu Komunistii si nu a negat vreodată a fi intellectual.

   Intelectualismul este perspectiva mentală care pune accent pe utilizarea, dezvoltarea și exercitarea intelectului, în domeniul filosofiei, termenul de intelectualism este sinonim cu raționalism, cunoaștere derivată din rațiune.

   Definiția lui Socrate a intelectualismului moral este o bază a filozofiei stoicismului, în care consecințele acestei definiții sunt numite „paradoxuri socratice”, cum ar fi „Nu există slăbiciune a voinței”, deoarece o persoană fie face rău cu bună știință, fie caută să facă cu bună știință răul (răul moral); că oricine comite răul sau caută să comită răul o face involuntar; și că virtutea este cunoaștere, că sunt puține virtuți, dar că toate virtuțile sunt una.

   Concepțiile despre Adevăr și Cunoaștere ale filozofiei contemporane sunt diferite de concepțiile lui Socrate despre Adevăr și Cunoaștere și despre conduita etică și nu pot fi echivalate cu concepțiile moderne, post-carteziane despre cunoaștere și intelectualism rațional.

   Statutul actual al intelectualilor chinezi reflectă tradițiile stabilite în perioada imperială. În cea mai mare parte a acestei perioade, oficialii guvernamentali au fost selectați dintre literați pe baza sistemului confucianist de examinare a serviciului public. Intelectualii au fost atât participanți, cât și critici la adresa guvernului. Ca savanți confucianisti, ei erau sfâșiați între loialitatea lor față de împărat și obligația lor de a „corecta gândirea greșită” atunci când o percepeau.

   Se poate spune că campania împotriva poluării spirituale își are originea în cel de-al XII-lea Congres al Partidului Comunist Chinez, organizat în septembrie 1982, în timpul căruia Deng Xiaoping ca un reprezentant al intelectualitătii chineze și-a declarat intenția de a continua marșul Chinei către modernizarea și liberalizarea economică, proces pe care l-a inițiat în 1978.

   Al XII-lea Congres al Partidului a pus, de asemenea, bazele pentru stabilirea unei noi constituții, aprobată de Congresul Național al Poporului în decembrie același an. Constituția a respins ideologia de ultra-stânga a erei Mao, a prevăzut o mai mare protecție a demnității și libertăților civile ale cetățenilor și a pledat pentru un sistem de justiție ordonat, instituționalizat și responsabil. Noua constituție conținea însă avertismente semnificative; a precizat, de exemplu, că libertatea vieții private și a corespondenței cetățenilor sunt protejate, cu excepția cazurilor în care este de interes pentru stat.

   Se părea că exista o „convingere morală” în rândul intelectualilor precum Wang Ruoshui de a dezvolta, în cadrul marxismului însuși, un remediu pentru calamitățile din perioadele fanatice ale Marelui Salt Înainte și Revoluția Culturală. Prin urmare, Wang Ruoshui s-a concentrat mai mult pe „valori decât pe instituții”, cu cerințele pe care le-a formulat „concepute pentru a minimiza conflictul cu cele patru principii de bază”.

   Reformele pieței s-au efectuat în două etape. Prima etapă, la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, a implicat decolectivizarea agriculturii, deschiderea țării către investiții străine și permisiunea antreprenorilor de a începe afaceri. Cu toate acestea, un procent mare din industrii au rămas deținute de stat.

   A doua etapă a reformei, la sfârșitul anilor 1980 și 1990, a implicat privatizarea și contractarea multor industrii deținute de stat. Ridicarea controlului prețurilor din 1985 a fost o reformă majoră, iar în curând a urmat eliminarea politicilor și reglementărilor protecționiste, deși au rămas monopolurile de stat în culmile dominante ale economiei, cum este si normal, sectorul bancar și petrolul.

   Iată rezultatele unui intelectualism confucionist, rezultatele care uimesc pe toti si care duc la schimbrăi majore de structură geopolitică cu desfiintarea unipolaritătii bolnave si impovăruitoare si dezvoltarea energică si constructivă a Multipolarismului imbrătisat de toate tările din lumea a treia si nu numai.

   NOTE:
   1. Şerban Andi – https://anonimus.ro/2023/06/cum-se-recunoaste-un-intelectual-bun-autentic-validat-de-comunitate

   2. https://caityjohnstone.medium.com/your-efforts-make-a-difference-and-we-can-win-this-thing-fb3ef5789098
   3. Open University, Succeeding in postgraduate study: 2.1 The philosophical approach, accessed 26 January 2023
   4. „It’s a Fine Line Between Narcissism and Egocentrism”. Psychology Today. Retrieved 3 April 2018.
   5. Primele opinii vizand vointa au fost emise dinpre domeniul filosofiei, pentru Nietzsche, Schopenhauer esenta fiintei umane nu sta in rationalitate ci in vointa. Si aici parerile au fost impartite: pe de o parte, vointa a fost considerata o forta divina care situeaza omul deasupra si in afara situatiilor externe concrete, iar pe de alta parte ca o tendinta interna de opunere la aceste influente, de contracarare a lor si de autodelimitare si autodeterminare. Nivelul voluntar: se subordoneaza din punct de vedere structural functiei reglatoare a constiintei, iar din punct de vedere instrumental, se conecteaza la subsistemul motivational, favorizand si optimizand finalizarea motivului in scop.

   21 Iunie 2023

   Răspundeți

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.