Internetul este un spațiu a-național, nesupus suveranității niciunui stat

1

Internetul este un spațiu a-național, nesupus suveranității niciunui stat. Corporațiile tehnologice și-au impus pe internet propriile legi și contracte pre-formulate a-naționale, precum și precepte morale sau axiologii de sorginte privată, dar cu opozabilitate globală, imperialistă, împroprietărindu-se prin ocupațiune și uzucapiune atât asupra unor fracțiuni semnificative ale acestui spațiu a-național, cât și asupra unor fracțiuni ale personalității utilizatorilor internetului.

Aparența de proprietate asupra unor bunuri sau valori inalienabile și credința larg răspândită că puterea economică este echivalentă cu dreptul și necesitatea au creat imperii, față de care principiile Dreptului și drepturile și libertățile fundamentale sunt inaplicabile. Ceea ce corsarii internetului „oferă” în schimb sunt contracte irepresibile, captivitate și supunere față de „valorile” și standardele așa-zisei comunități. Cu toate acestea, codul genetic comun, ubicuu și atemporal, care se regăsește la baza întregului drept pozitiv, precum și a cutumelor, a contractelor și a jurisprudenței, este o ancoră a unei lumi în derivă. Buna credință, echitatea și imperativul cooperării sociale sunt corective eficiente ale oricărui tip de totalitarism, inclusiv cel digital.

Datele cu caracter personal, care sunt colectate digital sub forma surplusului comportamental, sunt proprietatea persoanei, făcând parte din identitatea sa, deci nu pot fi considerate bunuri fără stăpân. Sunt inalienabile, întrucât țin de componenta spirituală, sufletească, a omului, precum și de intimitate, de viața privată și de demnitate. Individul concret este proprietar al acestor drepturi netransmisibile. Cu toate acestea, în urmarea unui scenariu distopic, aceste date au ajuns obiect al colectării și al împroprietăririi prin uzucapiune. Utilizatorii internatului au fost preschimbați, fără voia lor, în recolte de estimări comportamentale, iar produsele predictive fabricate pe baza sus-ziselor recolte au ajuns să ne modeleze comportamentul, făcându-ne să devenim achizitori i- sau oligo-raționali care nu creează surprize și nu mai cauzează riscuri comercianților. O mare parte a populației interconectate a fost preschimbată în „păpuși emoționale”, după expresia lui Yuval Noah Harari. Preocupant este că aceste recolte sunt, prea adeseori, rezultatul unor posesii de rea-credință, similare unor furturi.

Întrucât creează un dezechilibru de putere (imbalance of power), această colectare a recoltei face inutilă și chiar ipocrită reglementarea relativă la protecția datelor cu caracter personal.

Autor: Gheorghe Piperea

(Rezumatul intervenției mele din data de 5 mai, din cadrul Conferinței Dreptul afacerilor pentru 2023, dedicată impactului juridic al digitalizării, Facultatea de drept din București, Aula Magna)

1 COMENTARIU

  1. Avem noutati de la fratele Mihai Serban, Paris

    STRATINFO-TELEGRAM articolul Evadarea din penitenciarul de maximă siguranță GAFAM…May 14,2023 „Televizorul, în primă fază, prin seducție și sofism a cucerit creierul colectiv. Mai apoi, internetul a inoculat oamenilor convingerea că mediul virtual este un cadou, care nu pretinde nimic la schimb. O fereastră virtuală spre libertate, avantaje nelimitate în timp și spațiu se născuse.
    Apoi, încetul cu încetul, cadoul virtual a început să consume…, dar dacă, începând de mâine, 500 de milioane de albi europeni și 150 de milioane de albi americani își aruncă la gunoi smartphone-ul și sting definitiv televizorul, atunci întreg imperiul virtual consolidat de Marele bancher, prin filialele G.A.F.A.M., s-ar prăbuși în câteva săptămâni!
    Întreg Sistemul global se bazează pe OBEDIENȚA – pe supunerea și, în consecință, pe acceptabilitatea – oamenilor care, în marea lor majoritate, au decis, în mod paradoxal, că sunt pregătiți să moară pentru salvarea uneltelor virtuale primite de la sistemul care i-a planificat pentru exterminare și pentru înlocuirea lor cu alte creaturi (de tip zombi). De fapt, realitatea ne arată că majoritatea oamenilor se plâng de efectele nocive ale căror cauze le prețuiesc!
    Din toate aceste motive și pentru că nu mai doresc să fiu părtaș – deci, complice! – la genocidul programat, am luat o decizie fundamentală: din 01.03.2021 îmi organizez evadarea din lumea virtuală. Până la această dată îmi voi tăia toate lanțurile care mă leagă de Rețea, inclusiv e-mail-ul. Începând din această dată voi fi disponibil doar pe rețeaua de telefonie tradițională, bazată pe emisie-recepție și prin scrisori la adresa de domiciliu. Am stins ultima oară televizorul în 2017 și bine am făcut! Renunț la smartphone în 2021 și la orice legătură cu Rețeaua lui 666. Întru în rezistența adevărată, a celor care refuză regulile și uneltele dușmanului, a celor care vor să reconstruiască o lume reală pentru generațiile viitoare, așa cum își dorea Sf. Iustin Pârvu pentru noi toți. La cei 42 de ani ai mei, îmi voi face o profesie de onoare în a converti cât mai mulți oameni la Viață, dejucând, astfel, în măsura posibilităților mele modeste, inevitabilul anunțat de dușmanii oamenilor liberi de pretutindeni.
    Stimați colegi și cititori, pe curând, sper eu în lumea reală – dincolo de sârma ghimpată!
    Dumnezeu să ne ajute!’’ Mihai ȘERBAN-Paris

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.