O generație de ratați

Astea toate sunt efectele râzgâielilor unei generații pe care noi am cocoloșit-o. O generație de neputincioși, veșnic într-o lene iremediabilă, pe care o numesc depresie, pusă pe seama celorlalți, pe care îi învinovațesc mereu pentru lipsa personală de chef pentru orice.

Nu au chef să muncească, nu au chef să se însoare, nu au chef să facă copii, nu au chef să își facă nici măcar o iubită sau un iubit, pentru ei orice în viață este extrem de complicat. O generație de muieți-s posmagii, căreia oricât i-ai da și orice i-ai face, tot nu e îndeajuns, tot nu e bine, totul trebuie făcut numai în condițiile impuse de ea.

Am îndepărtat admiterile ca să nu îi stresăm, se intră la facultate pe bază de dosar, am îndepărtat premiile în școala primară ca să nu se simtă unii inferiori altora, am scos notele din cataloage, se dau calificative, am renunțat la medii și la teze tot ca să protejăm neputincioșii, i-am scutit de la sport ca să nu transpire și să răcească, le-am dat joburi online ca să nu mai piardă timp cu îmbracatul și spălatul, practic să muncească direct din pat.

Ne-am dat la o parte de pe stradă, ca să le facem loc cu vehiculele lor năstrușnice, tot felul de roți mai mari sau mai mici, monocicluri, bicicluri, tricicluri, toate pe baterie, să nu implice niciun efort care să îi obosească în vreun fel. Apoi, ne-am dat la o parte și de pe trotuare, mergem în șir indian ca să aibă inepții ăștia loc pe unde să se încure pe dracoveniile lor electrice, că să mearga pe jos e greu să dea pasul, iar cu autobuzul le pute, că e plin de boomeri.

Chiar și pe alea electrice, le e lene să meargă la piață, la supermarket, nici apă nu își cumpără, își comandă totul la Glovo, le cară câte un copil amărât, dar ancorat în realitate, câte 30 de kile de apă pe scări, 4 etaje, ca să nu moară ăștia de inaniție în casă.

De gătit, e prea complicat, comandă mâncarea gătită online, umplu cu caserole de unică folosință câte o pungă de gunoi zilnic, în timp ce ne ceartă că nu suntem responsabili cu mediul.

Despre haine nu mai vorbesc, la toate casele de prin malluri e coadă, sacoșe întregi burdușite cu haine noi și, când ies pe stradă, tot în niște zdrențe izânite, cocoloșite, aruncate alandala, neîngrijit, apar. La schimbarea de anotimp, aruncă saci de haine din anul precedent, pe motiv că nu mai sunt cool, tot întru protejarea mediului, bineînțeles.

Te uiți la ei că sunt diformi, obezi, strâmbi, cu colana într-o parte, cocoșați, șchiopi, merg ca niște roboți, nu știu să miște mâinile pe lângă corp, iar dacă e nevoie să alerge, se împiedică și cad.

Sunt ai noștri și recunoaștem: am greșit! O generație ratată, de la care nu putem avea pretenția nici măcar să se întrețină singură, despre ajutorul pe care îl vom primi la bătrânețe de la ei nici nu poate fi vorba, să zicem bogdaproste dacă ne vor supraviețui, pentru că din ce în ce mai mulți tineri mor din cauza drogurilor, obezității, bolilor cardio-vasculare, tot din cauza lipsei de mișcare, a alimentatiei defectuoase, etc.

Important e să ne trezim, dracului, la timp, din utopia asta, și să pregătim complet altfel generațiile care vin din urmă. Gata, am văzut pe pielea noastră că râzgâiala și cocoloșeala excesive produc dezastre sociale.

Și da, o palmă la timpul ei face minuni. Copiii își respectau părinții și pentru că le știau de frică. Dacă beizadeaua nu înțelege de vorbă bună, ce facem, stăm să ne rugăm de ea cu toții, părinți, vecini, profesori, colegi? Totul doar ca să nu o atingem cumva și chipurile să o traumatizăm psihic, în timp ce aia e oricum traumatizată de lipsa de reacție a societății la mizeriile pe care le face, de inexistența oricărui tip de limite?

Și nici urecheala nu a omorât pe nimeni. Noi, așa urecheați, cu doamna care ne dădea cu rigla peste mâini dacă nu aveam batista curată și unghiile tăiate, lunea, avem infinit mai puține traume decât mimozele astea ajunse la maturitate care nu sunt în stare să traverseze strada singure fără să le calce vreo mașină.

Aia cu parentingul, cu cerutul părerii copilului care nu e prezumat a avea discernamânt, deci NU poate lua decizii responsabile, trebuie să dispară.

Hai cu notele, cu exmatriculările, cu premiul I , cu corigenți, cu sport, cu mers pe jos, cu alergat, cu cățărat în copaci, cu mâncat de dude și corcodușe, mai un gips, mai o julitură, mai o negritură, toate fac parte dintr-o copilărie sănătoasă, care călește viitorul adult.

Ajunge cu progresismul ăsta prost înțeles. Vrem un viitor viabil pentru copiii noștri și un mediu sigur în care să trăim. Nu avem chef să ne înjunghie nimeni care rămâne fără bani de boabele de care e dependent, de unul care a pierdut la cazino banii luați pe casa moștenită de la bunici, de tot felul de psihopați care au stat o viață întreagă prin hrubele internetului și ale realității virtuale și care nu se pot adapta la lumea reală, considerându-i pe toți ceilalți niște NPC-uri.

Dacă ăia din China sau Rusia, așa dictaturi cum sunt, scot generații de copii normali, care se joacă, aleargă, învață, fac o școala, un sport, știu o meserie, își fac o familie, au copii și trăiesc așa cum a trăit omenirea de mii de ani, păi atunci eu îmi doresc mai degrabă o astfel de dictatură decât democrația asta care ne omoară și copiii și pe noi.

Progresismul și civilizația asta prost înțelese și-au atins limitele și asta se vede în toate țările occidentale. Au venit din urmă și deja schimbă polii de putere mondială țări care au cultivat școala, munca, responsabilitatea, competiția, curajul, sacrificiul, respectul față de valorile sacre ale unui neam: părinți, familie, dascăl, comunitate, credință, tradiții.

Autor: Adriana Vitan Balint