În turul al doilea al alegerilor prezidențiale, George Simion a obținut peste 5.300.000 de voturi. Cu 1.470.000 mai multe decât în primul tur. În articolul scris după primul tur spuneam clar: Simion a câștigat deja. Nu era o profeție. Era o constatare a unei realități care s-a copt în România ultimilor ani, ignorată cu superioritate de elitele urbane.
Diferențele între mediul rural și cel urban nu doar că persistă, dar s-au adâncit. România trăiește, practic, două vieți paralele: una în marile orașe, în bolul de sticlă al Occidentului aspirat, și alta în satele părăsite de instituții, de profesori buni, de medici și de speranță. Ruralul nu mai votează „cum se vota înainte”. A învățat că nu mai datorează nimic vechilor partide, vechilor metropole, vechilor discursuri sterile.
Mai mult, Simion a câștigat inclusiv în diaspora – acolo unde, pentru mulți, exilul a fost mai puțin o alegere și mai mult o fugă. Cu 55% dintre voturi, diaspora l-a susținut nu pentru că s-a regăsit în el ideologic, ci pentru că a văzut în el o manifestare a frustrării, a nevoii de răzbunare simbolică. S-au săturat de reforme fără rezultate, de promisiuni în limba de lemn. Au vrut pe cineva care „să zică lucrurilor pe nume”. Și, de ce nu, să strige mai tare decât se strigă peste graniță.
Mulți dintre cei care au votat cu Nicușor Dan „de frică” trebuie să înțeleagă un adevăr simplu și dur: o mare parte din România nu mai are timp de subtilități. Trăiește greu, muncește mult, este prost plătită, prost tratată și ignorată. Este România care n-a fost niciodată inclusă complet în povestea „vestului”. Pentru ea, Estul nu este o amenințare. Este realitatea zilnică. Pandemia, războiul din Ucraina, inflația, lipsa de perspective – toate au săpat adânc în încrederea colectivă. Așa că au ales pe cineva care le seamănă. Cineva care greșește gramatical, dar vorbește pe limba lor. Cineva cu inamici evidenți și mesaje clare, fără finețuri și fără dubii.
România a fost, din nou, la o răscruce. A ales vestul – încă o dată. Așa cum a făcut-o de fiecare dată când a contat. Dar, cu fiecare alegere „corectă”, mușcătura celor „știrbi” se adâncește în corpul democrației. E un avertisment. Nu poți ignora jumătate de țară și să te aștepți ca tăcerea să dureze veșnic. Simion n-a fost un accident. A fost o consecință.
Preluare: breviar.ro
