„Eu însumi am făcut parte dintr-o grupare literară de dreapta, cea de la revista Gândirea, condusă de Nichifor Crainic… Revista Gândirea a fost publicația cea mai importantă la noi între 1920-1940… Noi nu eram nici fasciști, nici comuniști ab absurdo; noi căutam să salvăm existența poporului nostru și a culturii noastre… în momentul în care capii fasciști au atacat România (Italia susținea revizionismul maghiar, Germania vedea în noi o posibilitate de a-și mări spațiul vital), noi ne-am ridicat împotriva lor… Ne simțeam liberi, lipsiți de orice ură, de orice intenție violentă și de orice teamă, pentru că noi credeam în puterile moștenite de la geniul poporului nostru. Acesta era felul nostru de fi Naționalist” (Vintilă Horia, «Despre degradare și risc», în «Dumnezeu s-a născut în exil», ed. ART, 2008, p. 266-268.)
La 20 august se comemorează trecerea la cele veșnice a lui Nichifor Crainic, unul dintre cei mai mari poeți și gânditori ortodocși cu crez profund naționalist. Marele teolog Nichifor Crainic, fost deținut politic timp de 15 ani, a fost profesor universitar, academician și ziarist. Opera sa poetică este completată de opera eseistică și mistică.
Gândirea și simțirea lui creștină poartă o pecete românească, ceea ce face din scrisul lui Crainic o mărturie a spiritualității românești, o sinteză între credința ortodoxă tradițională și calitățile specifice ale poporului nostru, determinate de originea, de spațiul și de istoria lui.
Nichifor Crainic s-a născut la 22 decembrie 1889, în localitatea Bulbucata, județul Vlasca. După primele clase făcute la școala din satul natal, Ion Dobre ajunge, în 1904, la Seminarul Central din București.
Va studia la Seminarul Central (1904-1912) și la Facultatea de Teologie din București (1912-1916), după care a participat la Primul Război Mondial, lucrând într-un spital din Iași (1916-1918). După razboi, teologul și poetul Nichifor Crainic continuă să publice articole și poezii la diverse reviste. Îi apar noi volume: «Icoanele vremii» (1919), «Darurile pământului» (1920), «Priveliști fugare» (1921).
A lucrat ani în șir la redactia unor ziare, ca «Neamul Românesc» al lui Nicolae Iorga (1917- 1918, Iași), «Dacia» (1918-1920), «Lamura» (1922-1923), «Cuvantul» (1922-1926), toate acestea din urmă, la București: a condus el însuși ziarul «Calendarul» (1932-1933) și revista lunară «Gândirea» (1926-1944), fiind principalul animator și teoretician al curentului „gândirist” tradiționalist.
Paralel a funcționat ca profesor la catedra de Literatură religioasă modernă a Facultății de Teologie din Chișinău (1927-1932), transferat apoi la catedra de Istoria literaturii bisericești și relgioase moderne de la Facultatea de Teologie din București (de la 1 decembrie 1932), devenită catedra de Ascetică și Mistică (1941-1944); suplinitor al catedrei de Apologetică și Dogmatică (1938-1944).
Poezia lui Crainic nu e nici ea o poezie a unor simțiri general umane, și, în acest sens, o poezie „abstractă”, ci o poezie care exprimă viața spirituală concretă a poporului român. Poezia lui poate fi considerată, de aceea, ca expresia spiritualității concrete a acestui popor. Însuși titlul unuia din volumele sale de poezii exprimă această calitate a poeziei sale: «Iisus în țara mea».
S-ar putea spune că Nichifor Crainic este poetul nostru creștin prin excelență, cum este Paul Claudel poetul creștin francez prin excelență, sau Rainer Maria Rilke poetul creștin german prin excelență. Unii ar putea obiecta față de această caracterizare a lui că multe dintre poeziile lui Crainic nu au un conținut creștin, ci oarecum panteist, deoarece vede în acestea pe Dumnezeu ca un fel de ultimă esență a tuturor.
Dar din caracterul personal în care prezintă pe Dumnezeu în mod explicit ca persoană, se poate vedea că esența de care afirmă el ca este fundamentul tuturor, este energia necreată a lui Dumnezeu, în care e prezent El însuși ca Persoană, după învățătura ortodoxă. Grație acestei învățături, Dumnezeu e prezent în toate, fără să se confunde cu ele.
Ca încheiere precizăm că cea mai mare parte a poeziilor care alcătuiesc volumul «Șoim peste prăpastie» profund, explicit creștine, au fost alcătuite de Nichifor Crainic în cei peste cincisprezece ani de închisoare, învățăându-le, odată cu alcătuirea lor, pe de rost, și, apoi, comunicându-le, prin alfabetul Morse, în celulele învecinate și prin ele în toate încăperile închisorii din Aiud. Aceste poezii sunt opera unui poet martir, create în lunga perioadă a martirajului său, suportat fără nici o vină de-a fi aparținut vreunui partid politic, ci pentru simplul fapt că s-a manifestat ca ziarist și ca poet român creștin.
Putem spune că poezia de cea mai profundă spiritualitate românească s-a născut în închisoare și credem că și alte opere importante au fost fructul meditației din această perioadă de grele suferințe a multor spirite alese ale poporului român.
Despre gândirea de teolog a lui Nichifor Crainic, părintele Dumitru Stăniloae scria: „Prin activitatea sa, Nichifor Crainic a îndeplinit cea mai importantă operă de răspândire a învățăturii ortodoxe în lumea noastră intelectuală. Nichifor Crainic e misionarul de prestigiu al credinței bisericești în mijlocul intelectualilor români” (Creștinortodox.ro).
Nici orientarea spre cultura franceză, nici aplecarea spre nemți ori ruși nu egalează forța cu care substanța noastră spirituală se simte ortodox-bizantină. Acest aspect l-a susținut Nichifor Crainic în întreaga sa operă, contribuind în plus la reabilitarea Bizanțului, atât de nedrept calomniat în Occidentul de după Revoluția franceză. El era de altfel ortodox convins și adversar al catolicismului.
Pentru ideile sale, Nichifor Crainic a suferit o îndelungată detenție, în timpul căreia a compus în memorie numeroase poezii. Acestea au ajuns și afară, unde au circulat ilegal.
Trece la cele veșnice în 20 august 1972 la Mogoșoaia lângă București. Este ctitor al Mănăstirii «Sfânta Ana» din Orșova, unde se află acum înmormântat, în pridvorul bisericii.
Veșnica lui pomenire!
Ilie Tudor, scriitor, fost deţinut politic, despre Nichifor Crainic:
„Eram în curtea închisorii, să ne pună mâncare. Un caraliu, care-l recunoşte, zice: ‘O, tovarăşu’ Crainic! Dacă scrii pe o hârtie că nu există Dumnezeu, îţi umplu gamela!’. Crainic: ‘Dă-mi hârtie şi creion!’. ‘Nu te umili’, mă rugam de el. ‘Mi-e foame, Tudore!’. Şi a scris pe hârtie aşa: ‘Nu, cred în Dumnezeu!’. Nu ştiau ăia ce e virgula! Era mâncău săracul, avea 120 de kilograme când l-au adus. Se şi râdea la Aiud”.
Citește și:
Nichifor Crainic – teolog, om politic, poet, ideolog și publicist
Nichifor Crainic a fost socotit de Lucian Blaga drept cel mai responsabil de renaşterea spiritului ortodox în spaţiul românesc interbelic, având în anii ’30 cea mai fertilă epocă a scrisului său alcătuit atât din proză, cât şi din poezie. Lucrarea cea mai reprezentativă şi apreciată a sa rămâne «Nostalgia Paradisului» în care este prezentată o concepţie generală asupra culturii şi o doctrină politică de dreapta, cea care s-a numit „naţionalismul constructiv” şi care a avut un mare ecou în societatea românească. Privită cu ochii adevărului, când vremurile s-au mai aşezat în alte raţiuni analitice, echilibrate, fără ură şi fără patimi, constatăm că Nichifor Crainic era un scriitor viguros şi penetrant, avea mulţi simpatizanţi în ţară şi peste hotare, în lumea presei şi a universitarilor, articolele sale fiind adesea reproduse în mari cotidiene europene iar poeziile sale s-au publicat în mai multe limbi (Citește mai departe…)
