Şi vai! Nimic nu mă mai mulţumeşte
În acest veac noros şi mercantil,
Căci pentru unii are balta peşte –
Dar pentru cei mai mulţi doar stuf şi mâl.
Şi bărbăteşte îmi întinde mâna
Ceţosul viitor – ca să mă tragă-n gol –
Stăpână peste toate e minciuna
Şi tot mai negre zile-mi dau ocol.
Banala viaţă mi-o trăiesc cu spaimă
– Şi tot mai des mă-ntreb de ce exist –
Dar umbră fac pământului cu faimă
Şi cu succes mă mint că-s optimist.
Jur-împrejur prostia sublimează –
Se-mprăştie rapid, ca un microb…
În capete sus-puse brav tronează
Şi minte cu nesaţ poporul rob.
Pâine şi circ oferă astă ţară –
Pâine abstract, dar circ mai mult decât concret
– Norocul – curva asta chioară
Pe hoţomani-i îmbuibă berechet.
Aşa că, vouă, lucrători de glie
Rămâne-vă un singur compromis:
Trăiţi în griji şi-n crasă sărăcie
Căci clasa muncitoare merge-n paradis…
„M-am născut pe 25 ianuarie 1967, în satul Sârbi, judeţul Botoşani…. Am debutat în revista ‹Flacăra› în 1996 – La rubrica ‹Maşina de scris› a criticului Alex Ştefănescu. Am publicat două plachete de versuri prin 2004 şi 2005, am apărut în antologia de versuri ‹55 de poeţi contemporani› şi în antologia de versuri ‹Antologia vinovatelor plăceri›, în antologia de proză ‹Declin – Scripta manent› …în rest, sunt un ins obişnuit, poate puţin cam retras…”
S-a născut pe 25 ianuarie 1967, în familia lui Gheorghe și Maria Geană, din satul Sârbi, județul Botoșani. Personalitate cu o sensibilitate aparte, s-a apropiat de poezie cu delicatețe, străjuind îndelung la marginea versului de dragoste.
A creat sub numele Boris Ioachim, devenind în timp un poet al iubirii, al dragostei de Dumnezeu.
Durerea sfâșietoare după pierderea fiului i-a grăbit plecarea din această lume. Boris Ioachim a murit pe 8 mai 2016, la 49 de ani.
A debutat în revista «Flacăra» în 1996. A publicat două plachete de versuri în 2004 şi 2005, «Balada spânzuratului» și «Balada omului de rând» (ambele la Editura Litera, Botoşani). După o pauză de aproape un deceniu, publică «Imn iubirii», «Iubire fără destinatar», precum și volumul de proză «Lanțul care ne dezleagă». A apărut în antologia de versuri «55 de poeţi contemporani» şi în antologia de versuri «Antologia vinovatelor plăceri«, în antologia de proză «Declin – Scripta manent».
Poezia l-a apropiat de Dumnezeu. Dumnezeu l-a dus către biserică. Acolo a găsit alinare atunci când lumea se prăbușea.
„Pentru mine poezia este atât boală, cât şi leac al sufletului”, spunea Boris Ioachim.
În 2016, la scurt timp de la plecarea la Domnul a poetului Boris Ioachim, preotul Mateciuc Dumitru a scris un poem:
«La mormântul lui Boris Ioachim»
(Pr. Mateciuc Dumitru)
Azi am trecut pe la al tău mormânt
Ca să-ți aprind o lumânare
Salcâmii triști se unduiau în vânt
Secați de lacrimi, fără floare.
Ți-am tămâiat mormântul
Cu dalbe flori de lăcrămioare,
S-au ofilit când au atins pământul
Sub care dormi în nepăsare…
Mormântul proaspăt e tăcut,
Țărâna-i reavănă, gălbuie,
Mereu ai scris că te întorci în lut,
Din lut tu ți-ai cioplit statuie.
Când am ajuns te-am salutat
Dar n-ai răspuns nici un cuvânt.
Ți-am zis „Hristos a înviat!”
Costel! răspunde din mormânt!
Hai și-om ședea pe iarba moale,
La umbra unui tei bătrân,
Să stăm ca altădată, la taclale
De data asta nu zic „rămas bun!”
Aș sta cu tine într-o viață nouă,
Tu să-mi reciți a tale poezii,
Să plângă peste noi, a dimineții rouă,
Te rog, revino printre vii!
Dar ruga mea se duce-n vânt,
Privirea mi-o înalț spre cer,
Nu-mi poți răspunde din mormânt,
Măcar răspunde-mi din eter!
E-ntâia zi din Cireșar,
Ziua copiilor de peste tot,
Și tu ai fost copil hoinar,
Pe marea vieții veșnic matelot.
De peste drum, feciorul îți zâmbește,
Azi ce cadou frumos i-ai fi făcut,
Și i-ai fi spus că „tata te iubește!”
Dar din păcate ambii ați tăcut.
Îl vei veghea în veci de peste drum,
În cer alături voi sunteți,
Sărbătorind și povestind acum,
Ce șotii ați făcut pe când erați băieți.
Acuma când v-ați cumințit,
Și stați în colț de Paradis,
Copii frumoși, a revenit?
Copilăria, cel mai dulce vis?
Azi am trecut pe la al tău mormânt,
Am tămâiat cu flori de lăcrămioare
Culese de la fanii tăi, ce lăcrimând,
Ți-aprind în fiecare zi o lumânare.
