Jucându-ne cu cuvântul „suveranitate”, legat de „suveran”, adică rege, putem vedea trei perioade mari în istoria umanității?
– Prima ar fi atunci când coroana, simbol regal, era așezată pe capul regelui. Cetățenii nu erau suverani, erau supușii regelui.
– Un interregn de suveranitate, când coroana, luată de pe capul regelui, a fost multiplicată simbolic și așezată pe capul cetățenilor. Este perioada foarte scurtă, istoric vorbind, a democrațiilor occidentale postbelice. Resturile acestei etape s-au păstrat în unele state europene non-membre UE și în comunități locale din Vest.Este „epoca de aur” a Europei, dar și cântecul ei de lebădă.
– Etapa actuală, de desuveranizare, când „coroana” este luată de pe capul cetățenilor și așezată pe capul plutocraților. Aceștia devin „regi” peste lume (vezi Gates, Soros, Schwab), iar cetățenii devin supușii lor. Directivele acestor degenerați devin legi în statele vestice, peste puterile constituționale vechi, încă prezente cu numele.
Spiritual vorbind, este etapa împlinirii degenerate, satanice, a unității în duh a oamenilor, printr-un imperiu global. Unitatea în duh implică o comuniune personală, cu un anumit grad de intimitate spirituală, între toți oamenii. Această intimitate sobornicească se manifestă degenerat, în imperiul global, prin tehnică, o tehnică de supraveghere care induce o intimitate bolnavă, depersonalizantă, în care viața personală se pierde, fiind cunoscută de către supraveghetori. Cetățeanul nu este doar desuveranizat, ci și depersonalizat.
Autor: Profesor Ilie Bădescu
