Anca Ursu s-a întors în satul natal ca să închege o comunitate și să schimbe imaginea județului Vaslui.
Cineva, acolo sus, iubește Ferma Ursu din comuna Bogdănița, la 35 de kilometri depărtare de Vaslui. Cineva are grijă ca grindina să le ocolească toate roadele, spune Anca Ursu, o brunetă cu un chip calm, care a copilărit în țărâna din sat și care, după un master în Horticultură ecologică la Iași, s-a întors la liniștea unui loc din care mulți pleacă. Cineva, acolo sus, spune ea, a avut grijă de pământ.
„Pământul e dat de Dumnezeu, dar dacă nu suntem acolo ca să-l îngrijim, degeaba e dat”.
Din acest pământ vin legumele și fructele cu care Anca ajunge la Târgul de Toamnă din Vaslui. E final de septembrie și, deși zeci de alți producători sunt acolo de la prima oră, ea începe să-și așeze pe la 10:30 ce adunase din grădina lor din Bogdănița. E a lor pentru că Anca, fire lentă, le crește împreună cu prietenul ei, Silviu Fogoros, un brunet din Victoria, care spune puține, dar se mișcă repede. Amândoi au 25 de ani și s-au cunoscut la master la Facultatea de Agronomie din Iași, iar de la începutul anului locuiesc și muncesc împreună la Bogdănița. Au și tricouri galbene pe care scrie Ella’s și Silvio’s Garden și pe care le scot pentru sesiuni foto în grădina lor; sunt MoldoviAnca și Ardeleanu’, cum se prezintă pe mutatlațară.ro. Silviu descarcă din dubița lor albă second-hand cântarul, lădițe cu vinete, cu roșii, cu borcane cu tocană și zacuscă din producția de anul trecut.
Într-o piață cu producători tradiționali, cu roșii sau struguri aranjați în grămezi, Anca așază mascota fermei, singura de la târg, un urs de pluș care-o acoperă de la trunchi în sus. Aranjează meticulos și două ștergare pe tarabă și scoate vazele găsite prin second-hand-uri din Bârlad. În vaze are semințe de dovleac, ardei iute, frunze de salvie, elixirul tinereții, cum îl prezintă, lofantus, o plantă adusă de pe marginea unui drum din America de Sud de domnul Costel Vânătoru de la Stațiunea de Cercetare Legumicolă din Buzău, pe care deja o întinde la mirosit și ghicit trecătorilor. Oamenii spun că miroase a dropsuri mentolate, a eucalipt sau a Uzo, dar află de la Anca ce minune de ceai energic iese din mixul lofantusului cu salvia. Ea se lecuise deja de cafea, făcuse bine și unor muncitori de-ai lor. Mai așază o tigvă, o tărtăcuță din care se pot face linguri, spre exemplu, dovlecelul la metru „din care tai și crește la loc”, alți câțiva dovlecei, dintr-unul se face supă cremă sau dulceață, alții mai mici, sunt decorativi. Piesa de rezistență, un tuci cu zacuscă abia terminată la patru dimineața, o instalează între picioarele ursului.
Pe tarabele din jur e must alb la șase lei litrul, slănină rumenită, roșii la cinci lei kilogramul sau păstârnac la opt, miere polifloră la 13 lei borcanul, struguri, mere, ardei grași la 3,5 lei, kapia la cinci. Anca le repetă clienților că „astăzi nu punem prețuri, lăsați dumneavoastră cât considerați”. Vrea să vadă ce fel de oameni vin la târg. Le arată către un cufăraș pe care l-a integrat în peisajul tarabei, parcă scoasă dintr-o piesă de teatru pentru copii. Scrie și pe o vânătă, pe care o lasă lângă cutie, același mesaj cu o pastă albă. E unul dintre motivele pentru care oamenii se opresc consternați la taraba lor. Unii nu știu cât să lase și nu vor să ghicească, alții sunt revoltați și-și văd de drum, dar o bună parte dintre ei sunt plăcut surprinși, iar Anca e mereu în față cu întrebări suplimentare pentru cei blocați.
„Dumneavoastră cât credeți că valorează un borcan cu zacuscă? Să vă spun tot ce conține”
„Câte ore de muncă credeți că sunt necesare?”
Ferma Ursu din Bogdănița, adică grădina de 3.000 de metri pătrați de care Anca se îngrijește alături de Silviu, e experimentul pe care ea l-a pornit la început de 2018. Transportă coșuri cu verdețuri, fructe, legume și borcane cu dulceață sau zacuscă în Vaslui, Bârlad și Iași, 50 de lei pachetul. Toate sunt de la fermă, plantate, culese de ei. Câteodată vin oamenii direct să le ia de la ei, curioși să vadă și grădina, să îi cunoască pe ei și asta o bucură pe Anca. Cultivă de la soiuri tradiționale de roșii sau ardei, până la unele exotice de roșii colorate sau cei mai iuți ardei din lume. Ambiția ei e să transmită de la Bogdănița mai departe că județul Vaslui nu e doar despre sărăcie, nu e doar despre știri cu alcoolism, bătrâni păcăliți de medici falși sau despre depopulare.
Prin afacerea lor cu recoltă ecologică încearcă să convingă oamenii că ei nu folosesc pesticide, nu stropesc, ci aruncă cu mixuri de îngrășăminte și insecticide naturale precum maceratul de urzică și plantează anumite buruieni care să atragă și să hrănească insecte-terminator care atacă dăunătorii, precum buburuzele. (Nu au încă certificat pentru producție bio, pentru că nu au trecut cei trei ani de verificare la sol).
Planul lor e să transforme grădina și într-un spațiu pedagogic, așa că au început cu încercări de educație ecologică, într-o zonă în care nu e pomenită, spune Anca, fie cu ocazia unor zile festive precum Sărbătoarea Cartofului sau zile de recolte fie prin idei de genul încurajarea vizitatorilor să ia o legumă și să lase o carte pentru o viitoare bibliotecă în solar. Vorbesc despre reciclare, permacultură, de felul în care clima afectează pământul și răsadurile. Pe copii îi aduc mai aproape de natură prin ateliere de reciclare creativă (crearea de rame, suporturi, veioze prin alăturare de legume cu lemn, lipici și vopsea), adulții îi mai ajută prin grădină la cules sau alte activități, fie că sunt studenți la Agronomie sau doar curioși care vor să înțeleagă mai bine pământul.
Chiar dacă trăiesc într-o lume în care tehnologia evoluează și banii sunt importanți ca să-ți cumperi mașini moderne pentru răscolit pământul, nu sunt cei mai importanți pentru Anca, pentru că „vin și pleacă”. Important e, ca dincolo de ce culegi sau vinzi, să ai bazele unei comunități, să ai pe cine să întrebi cum să-ți faci un carnet de producător și pe la ce târguri ar trebui să mergi, să aibă cine să ajute copiii la teme în sat, cât părinții sunt plecați la muncă în străinătate. Dacă Anca și Silviu reușesc să dezvolte o rețea de sprijin local și în Bogdănița, s-ar putea ca aceasta să-i ajute pe țărani de la firul ierbii să crească, să vândă, să aplice la fonduri europene, să meargă la târguri. Să aibă motivația să-și fructifice pământul.
Chiar dacă au ajuns ultimii la târg și Silviu o mai muștruluiește pe Anca pentru că se moșmondește, ea nu-i lasă pe cei care donează pentru un borcan cu zacuscă să plece fără câteva frunze de salvie. Dovlecelul portocaliu e pentru supă, bostanul mai mare merge găurit, pentru decor. Balonașele verzi și ușoare sunt vița cu baloane, plantă cățărătoare și decorativă, din zonele tropicale. Le desface oamenilor câte unul și le arată mărgelele dinăuntru. Le spune cum se înnegresc și rămâne o inimă albă în mijloc. Celor care întreabă de semințe le dă dintr-o păstaie de bame (fasole chinezească) și-i invită la fermă pentru mai multe sortimente. Scrie numele fermei și numărul de telefon pe o vânătă pe care o dă unei familii. „Ăsta da, marketing”, spune doamna.
Pentru ei, 2019 a fost despre expunere. Au mers la reuniuni sau la cursuri de scrieri de proiecte ale asociației Eco Ruralis, care reprezintă drepturile țăranilor și în care sunt membri activi din toamna trecută, dar pe care Anca-i descoperise încă de la licență, când căuta informații despre semințe tradiționale (atunci afla și că poate primi semințe gratis dacă va avea grijă de ele). Au fost la târguri sau expoziții în Banat sau Moldova, la întâlniri cu grupul Semințe cu Suflet (unde fermierii fac schimb de semințe), cu cei de la Stația Legumicolă de la Buzău sau cu cei de la Banca de Gene din Suceava. Sunt și în Grupul de Inițiativă Locală (GAL) Podu Înalt, care vrea să ajute, printre altele, și producătorii din comuna Bogdănița să obțină fonduri pentru dezvoltare (au depus recent un proiect ca să le cumpere un aparat de făcut etichete) – tot din partea lor au participat la Târgul din Vaslui; Anca a venit și la „Forumul agricultorilor – bilanț și perspective” la București, de la începutul lui octombrie, la care spune că s-a făcut mai multă politică decât să se discute soluții concrete pentru țărani.
A zburat și pentru prima oară anul ăsta, spre Spania, unde a vizitat o fermă ecologică, ca să facă schimb de bune practici. Momentan, există discuții între membrii Eco Ruralis pentru crearea unor microregiuni, cu un site, ca țăranii să știe unii despre alții ce cultivă, prin ce greutăți trec și cum se pot ajuta reciproc.„Am fost copleșită de emoții când am cunoscut atâția țărani mândri de ce fac și mi-am promis atunci că aici e locul meu”, scria Anca pe Facebook după a doua ei adunare alături de Eco Ruralis, în care are încredere c-o va ajuta la dezvoltarea comunei, a județului, a regiunii. „Sunt mândră că din Anca de la Iași din 2018 am devenit ȚărAnca de la Bogdănița Vaslui în 2019 și așa cât voi trăi.”
Anca a început de mică să fie curioasă de cum se răscolește pământul cu calul la arat, cum se plantează legumele și cum se numesc toate buruienile din jurul ei. Tatăl ei le știa pe de rost. În casă locuiesc acum Anca și Silviu, cu părinții, bunica și cu unul dintre cei doi frați (celălalt, de 18 ani, muncește în Anglia). Într-unul din corpuri au prelungit cu două camere și-o baie, ca să poată găzdui mai mulți oameni pe viitor și ca Anca să aibă un birou de la care să scrie, cu fața spre „cel mai frumos apus”. Pământul este în familie de patru generații. Bunicul tatălui a fost grădinar, mama lui cultiva din tutunul și cânepa de pe terenul din jur, care făcea parte, înainte de 1989, dintr-un CAP. Din cauză că usca tutun, de bunică s-a lipit, mai târziu, astmul. Jurist de pregătire, Virgil Ursu, tatăl Ancăi, a fost repartizat în comunism ca secretar la primăria din Bogdănița și acolo a rămas. Pentru că mai aveau teren și-n afara grădinii, și-au alăturat forțele cu alți fermieri și 50 de hectare ale lor au devenit parte din Ferma Bio Bogdănița, cu muncitori angajați și cultură bio, la începutul anilor 2000, când oamenii nu prea știau cu ce se mănâncă.
Acum au o colaborare cu Lidl România, spre care vând frecvent legume. Pământul familiei Ursu a fost apoi dat în arendă pentru că nu mai găseau muncitori (nici Anca n-a vrut responsabilitatea unui teren mai mare; tatăl e funcționar; au continuat să fie parte din Ferma Bio Bogdănița cu câteva sere). Grădina din jurul casei, care e pe numele Ancăi, era populată cu capre, însă le-au dat din aceeași lipsă de oameni. Satul este într-o continuă depopulare.
Preluare: dor.ro / Autor: Anca Iosif
