Sfânta Cuvioasă Parascheva a venit la București, în octombrie 1944, când Capitala era deja ocupată de ruși. Este vorba de singura strămutare a moaștelor Sfintei Parascheva din cele peste trei secole de când se află la Iași, la care se adaugă și o mare procesiune cu sfintele moaște ale Cuvioasei pe tot cuprinsul Moldovei, în frunte cu Arhimandritul Teoctist (foto mai jos), viitorul Patriarh al României, în timpul secetei din 1947, la finalul căreia ploaia s-a pogorât din Ceruri după luni de secetă.
Strămutarea temporară de la Iași din 1944 este a patra de la intrarea în rândul sfinților a sfintei milenare, după săvârșirea ei în Epivat, Tracia, unde trupului ei întreg și frumos mirositor a fost descoperit într-un mod minunat.
De la Epivat, unde a stat circa 200 de ani, Sfânta a fost dusă în cetatea Târnovei, în jur de 1235, unde a stat până la anii 1400, apoi, de teama invaziei turcești, a fost strămutată la Belgrad până la 1521 când turcii, prin Suleiman Magnificul, ocupă orașul și o mută la Constantinopol, de unde vrednicul de pomenire domnitor Vasile Lupu a adus-o la Sfinții Trei Ierarhi din Iași, la 1641, ca răsplată duhovnicească pentru vrednicia lui. Au trecut de atunci 375 de ani de când sfânta face minuni pentru cei din neamul său.
De la Catedrala mitropolitană din Iași, unde a fost adusă în urma unui incendiu din 1888 – când doar moaștele Sfintei au rămas neatinse de foc la Sfinții Trei Ierarhi -, Sfânta Parascheva a fost mutată de teama apropierii frontului bolșevic, în primăvară lui 1944.
Inițial s-a dorit să fie instalată la Mănăstirea Turnu din Eparhia Râmnicului, la poalele Muntelui Cozia, unde se aflau spre adăpostire și moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Din motive de strategie probabil, până la urmă racla cu sfintele moaște ale Cuvioasei a fost pusă la adăpost la Mănăstirea Samurcășești – Ciorogârla, unde a stat de la 10 aprilie la 27 octombrie 1944. Probabil după ce ierarhii vremii au tatonat situația politică-militară a momentului, s-a decis ca Sfânta să fie așezată la Catedrala Patriarhală, lângă Sfântul Dimitrie. Adusă cu un autobuz special până la intrarea în București, unde a fost pusă pe un afet de tun îmbrăcat în tricolor, Sfânta a fost însoțită pe drumul spre Catedrală de o escortă militară și un alai impresionant de preoți, călugări și credincioși, în ciuda vremii ploioase. Procesiunea a urmat un traseu destul de alambicat, după cum stau dovadă imaginile de mai jos, dorindu-se probabil ca racla cu sfintele moaște să treacă și prin fața Palatului Regal, afectat de bombardamente.
În fotografiile cu Bucureștii lui ’44 se poate vede statuia lui Brătianu de la Universitate, demolată de comuniști, Biserica Enei, care a avut aceeași soartă, în 1977, statuia originală a lui Carol alături de Palatul și Fundația Regală, actuala Bibliotecă Centrală Universitară, bombardate, Calea Victoriei, și, la Patriarhie, pe treptele Catedralei, pe Patriarhul Nicodim. La 13 noiembrie 1944, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au plecat spre Iași, unde au ajuns la 26 noiembrie, după ce racla a poposit spre închinare și pe la mănastirile Văratec, Agapia și Neamț. În localitățile pe unde a trecut convoiul, țaranii au ieșit cu flori pentru a o întâmpina pe Sfânta ocrotitoare a Moldovei.
Sfânta Parascheva – simbol al unității ortodoxiei de pretutindeni
Sfânta Cuvioasă Parascheva, prăznuită în fiecare an pe data de 14 octombrie, este considerată un izvor de binecuvântare și sănătate duhovnicească și trupească pentru toate persoanele care o cheamă prin rugăciune.
Cuvioasa Parascheva a fost denumită în Moldova și „Vinerea Mare”, un simbol al unității ortodoxiei de pretutindeni, care arată viața de după moarte a Cuvioasei ca sfințenia ce ridică din neamul său pe omul care s-a asemănat cu Dumnezeu, făcându-l lumină de iubire și apropiere față de toți cei care mărturisesc întru aceeași credință.
Cinstirea adusă Sfintei Parascheva sunt bisericile ctitorite cu hramul Cuvioasa Parascheva nu doar în Moldova, ci și în Transilvania și Țara Românească. Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva se regăsesc la Iași de mai bine de 350 de ani. Viața Sfintei Parascheva Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. Prima învățătură despre viața Sfintei se regăsește în „Cartea românească de învățătură” a mitropolitului Varlaam al Moldovei, Iași, 1643.
Viața Sfintei Parascheva
Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. Prima învățătură despre viața Sfintei se regăsește în „Cartea românească de învățătură” a mitropolitului Varlaam al Moldovei, Iași, 1643.
Sf. Parascheva s-a născut în Epivata, azi cunoscut cu numele de Boiados, pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol. Părinții Sfintei Cuvioase Parascheva au fost oameni credincioși, de neam bun, care au crescut-o pe Cuvioasă cu frică de Dumnezeu, îndemnând-o întotdeauna să deprindă faptele bune, dar și rugăciunea, postul și milostenia. Unul dintre frații Cuvioasei Parascheva, după ce a învățat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie și a fost ales episcop în localitatea Madite.
Sfânta Parascheva și-a petrecut copilăria în casa părintească, sub atenta ocrotire a părinților. Legenda spune că, pe când avea zece ani, a auzit citindu-se, „fiind într-o biserică a Precistei“, cuvântul Evangheliei: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și arunce crucea și să-Mi urmeze Mie“ (Marcu 8, 34).
Sfânta Cuvioasă Parascheva și-a donat hainele săracilor
Chemarea Mântuitorului a făcut-o pe Sf. Parascheva să învețe ce înseamnă dorul de desăvârșire și și-a împărțit toate hainele săracilor. A făcut același lucru și cu alte ocazii, fără să țină seama de mustrările părinților.
Cuvioasa Parascheva a moștenit o mare avere de la părinți împreună cu fratele ei, iar Sfânta a dăruit partea ei săracilor, „părăsind frumusețea acestei lumi” și retrăgându-se în „adâncul pustiei”.
În drumul Său, Cuvioasa s-a oprit la Constantinopol, acolo unde a ascultat cuvinte de învățătură de la călugări și călugărițe care au ales viața duhovnicească. A urmat sfaturile acestora și a părăsit capitala, urmând să se îndrepte spre ținutul Pontului. A rămas pentru 5 ani la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, iar de aici a plecat spre Țara Sfântă, pentru a-și petrece restul zilelor în locuri binecuvântate de viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos și a Sfinților Apostoli.
Sfânta Parascheva s-a așezat într-o mănăstire de călugărițe, în Pustiul Iordanului
Aici, Sf. Parascheva s-a înălțat duhovnicește în rugăciune și s-a nevoit cu postul, întocmai ca Sfântul Ioan Botezătorul, Sfânta Maria Egipteanca și alți ostenitori ai pustiei roditoare de desăvârșire.
Însă, într-o noapte, când avea 25 de ani, un înger i s-a arătat în vis și i-a spus să se reîntoarcă în locurile părintești: „Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit“.
Din Constantinopol, s-a îndreptat către Epivata, acolo unde văzuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este și de unde vine. A fost îngropată ca o străină, nimeni nu știa cine era de fapt, însă Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit chipul acelei străine.
Legenda spune că un marinar a murit pe o corabie și trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat mai mulți creștini să îl îngroape urmând o rânduială creștinească. Creștinii au săpat o groapă și au descoperit trupul Preacuvioasei Parascheva „neputred și plin de mireasmă”. Aici, alături de ea, au pus și trupul corăbierului, cel rău mirositor.
Însă, în următoarea noapte, unuia dintre creștinii care săpaseră groapa, Gheorghe, i s-a arătat o împărăteasă în vis, șezând pe un scaun luminat și înconjurată de mulți îngeri. Aceasta i-a spus: „Gheorghe, pentru ce n-ați socotit trupul Sfintei Parascheva? Nu știți că Dumnezeu a iubit frumusețea ei și a vrut să o proslăvească pe pământ?”.
Împărăteasa din vis nu era altcineva decât Sfânta Cuvioasa Parascheva, care i-a poruncit să ia trupul ei și să-l așeze într-un loc de cinste.
Aceeași vedenie a avut-o și o femeie credincioasă, Eftimia, în aceeași noapte, iar a doua zi, amândoi au spus tuturor întâmplarea.
Credincioșii au înțeles că este un semn dumnezeiesc și au luat trupul Cuvioasei și l-au adus cu bucurie în Biserica Sfinții Apostoli din Epivata.
Legenda spune că drept credincioșii creștini au zidit o biserică chiar pe locul în care au trăit părinții Cuvioasei și acolo unde ea însăși a văzut lumina zilei. Vestea despre minunile care se săvârșeau în apropierea moaștelor s-a răspândit repede în Tracia și în Peninsula Balcanică.
După două sute de ani, vreme în care moaștele au stat în Biserica Sfinții Apostoli din Epivata și s-au săvârșit mai multe semne și minuni în jurul lor, cinstitele moaște au fost strămutate în mai multe locuri, acolo unde au fost alinare în suferință tuturor.
În 1218 și 1241, moaștele Cuvioasei Parascheva au fost strămutate de la Epivata la Târnovo, capitala imperiului româno-bulgar, oraș care devenise între timp reședința patriarhală. Aici, moaștele au rămas pentru 160 de ani.
În urma unori împrejurări dramatice pentru creștini, atunci când turcii au pătruns în Europa și au cucerit părți însemnat din Peninsula Balcanică, capitala Târnovo și partea apuseană, moaștele Cuvioasei Parascheva au fost mutate la Belgrad, acolo unde au stat până în 1521, atunci când turcii au cucerit și acest oraș.
Patriarhul a hotărât ca moaștele să fie aduse și expuse într-un loc pentru a putea fi expuse și sărutate de credincioșii ortodocși din Peninsula Balcanică, aflați sub stăpânirea turcească. Inițial au fost așezate în biserica Sfânta Maria Pammakaristos, după au fost mutate în alte biserici: Vlaherne, Sfântul Dumitru, Sfântul Gheorghe din cartierul Fanar.
După 120 de ani, ultima strămutare, de data aceasta spre pământul românesc.
Pe 13 iunie 1641, moaștele au fost așezate în minunata biserică a Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria domnitorului. Moaștele au rămas până în 1884, când au început lucrările de restaurare a lăcașului sfânt.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea unor sfinți din neamul nostru, dar și generalizarea cultului unor sfinți ale căror moaște se regăsesc la noi în țară. Hotărârea a fost transpusă în fapte în cadrul unor festivități mari bisericești în cursul lunii octombrie, anul 1955. Pentru Cuvioasa Parascheva, generalizarea cultului s-a făcut în Catedrala mitropolitană din Iași, la 14 octombrie 1955.
Credincioșii creștini de pretutindeni o cinstesc pe Cuvioasa Parascheva la data de 14 octombrie, în fiecare an, prin participarea la slujbele organizate în această zi. Credincioși din Iași o cheamă pe Sfânta Parascheva prin rugăciune în orice clipă de cumpănă.
Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată, pe drept cuvânt, ocrotitoarea orașului Iași și a întregii Moldove. De-a lungul anilor, moldovenii au simțit minunile Cuvioasei Parascheva.