Unii ardeleni, bolnavi de închipuiri de superioritate, sunt asemeni tefeleilor: ei cred că dacă poartă pantaloni roz, merg pe trotineta, vorbesc în romgleza, reciclează un pet de plastic, zbiară Slava Ucraina, și se închină steagului curcubeu-multicolor, sunt occidentali.
Nu. Sunt doar proști. De fapt, bolnavi și de aceea, proști. Sunt români bolnavi de alienarea propriei lor identități. Și unii, și alții, vor să își uite românitatea, pentru că ea doare.
Ardelenii noștri își doresc, retroactiv, un rol în „civilizația habsburgică” pe care nu l-au avut niciodată.
Și atunci, o reinventează fără nicio jenă față de adevărul istoric: ridică statui lui Brukenthal în loc de Horia, Cloșca și Crișan, demolează statuile lui Avram Iancu, Mihai Viteazul, Timișoara fudulă sub primar de import refuză accesul formației Phoenix la sărbătorile de capitală europeană…
Durerea acestor ardeleni e de tipul nostalgiei, nostos + algos, durerea drumului înapoi spre casă. Doar că acea „casa transilvană” nu a existat pentru ei, românii ardeleni nu au avut niciodată un loc în ea. De fapt, ceea ce doare este chiar efortul de uitare, de negare, de obliterare a acestui adevăr chinuitor: precum Făt-Frumos din Tinerețe fără bătrânețe… tu ca român ardelean, nu ai la ce sa te întorci…
Dar nu de uitare e nevoie, ci de iertare: și ca sa ierți, nu e nevoie sa uiți. Iertarea e un proces separat, care decurge din înțelegerea propriei condiții, inclusiv istorice, și în urma căreia asertivitatea devine măsurată, precis calibrată provocărilor – nu ca mai sus, stil berserker. Ardelenii nu pot fi sănătoși la suflet decât ca români.
Una peste alta, complexele de superioritate ale ardelenilor nu sunt altceva decât reacții compensatorii de narcisism rănit, rezultat al etatismului habsburgic, al poziționării inferioare pe care au avut-o în el, precum și al negării acestei realități.
Ori de câte ori aud un ardelean beștelindu-i pe „mitici” atunci, într-un moment de clarificare, de fiecare dată se dovedește complexul de inferioritate al ăstora, în întreaga lui patologie.
Autor: Outis
Acest material a fost postat drept comentariu la eseul Românii Ardeleni și Sclavii Ardeleni, inclusiv drept răspuns pentru șirul de comentarii – ce merită citit – care au urmat.
Autorul a avut îngăduința de a lăsa să fie postat tot ca eseul, așa cum se vede.
Tot dorința autorului este de a folosi numele Outis, dorință pe care
o respectăm ca atare, cu mulțumire pentru material.
