Sute de amărâți mor zilnic sub tirul bombardamentelor, în timp ce puterile regionale și globale se gândesc la oportunități: cum ar putea profita cel mai bine de pe urma războiului?
Statele Unite și-au pierdut o bună parte din influența militară, politică și economică în Orientul Mijlociu, însă speră să-și mențină pârghiile de putere, inclusiv cu sprijinul celor două portaviane (dintr-un total de 11) trimise în Marea Mediterană. Două țări puternice, Arabia Saudită și Qatar, au avut până acum roluri de mediator între Casa Albă și grupări ca Hamas sau Hezbollah, după ce decenii întregi s-au dezvoltat economic cu sprijinul petro-dolarului și al companiilor americane. Mai mult, au cumpărat armament de zeci de miliarde de dolari prin mijlocirea Pentagonului.
În 2012, spre exemplu, în timpul Primăverii Arabe, Washingtonul i-a cerut Qatarului să-i găzduiască pe liderii Hamas, pentru ca aceștia să nu caute refugiu în Siria sau Iran. Este cel puțin ciudat cum de americanii au sprijinit ani întregi gruparea considerată acum teroristă și au pariat pe evoluția moderată a Hamas. Operațiunea Furtuna Al-Aqsa din 7 octombrie 2023 pare să-i fi luat complet prin surprindere pe șefii CIA, care, în mod straniu, au fost lipsiți de orice informații. Inclusiv despre radicalizarea „peste noapte” a grupării politice și militare altădată considerată a fi un bun partener de proiecte în zonă. Oricum, un partener mai de încredere decât Organizația pentru Eliberarea Palestinei.
De subliniat că statul Qatar a menținut relații excelente cu Autoritatea Palestiniană. A devenit finanțatorul Fâșiei Gaza plătind – cu aprobarea americană și israeliană – salariile funcționarilor publici, ajutoare pentru familiile defavorizate și combustibilul necesar administrației. Medierea Qatarului și a Egiptului a contribuit, în ultimii ani, la stingerea multor conflicte dintre Israel și Hamas. Acum quatarezii negociează împreună cu americanii și israelienii eliberarea ostaticilor deținuți în Fâșia Gaza.
Echilibrul precar din regiune s-ar putea rupe dacă Iranul (șiit) și Arabia Saudită plus Turcia (ambele sunnite) se unesc pentru a susține cauza palestiniană. Alianța ar constitui un pericol fără precedent în istoria de 76 de ani a Israelului. Iată ce spune ministrul iranian de Externe, Hossein Amirabdollahian: „Dacă nu apărăm Gaza astăzi, mâine va trebui să ne confruntăm cu bombele cu fosfor ale regimului sionist în propriile noastre spitale. S-a ivit o oportunitate pentru noi de a-i opri pe sioniști în propria lor casă”.
La rândul lor, China și Rusia urmăresc oportunitatea de a deveni mai influenți în zonă, prin contactele diplomatice cu țările arabe ostile Israelului. Însă, în timp ce polul BRICS mizează pe puterea unei strângeri de mână și, eventual, a unor contracte comerciale pe termen lung, Statele Unite și-au subțiat oferta în dolari și insistă pe argumentul pumnului bătut în masă. Altădată ar fi fost suficientă și prezența unui singur portavion în apropierea Israelului. Astăzi, nici măcar două portavioane plus trei vase de război britanice nu reușesc să-i sperie îndeajuns pe dușmanii lui Netanyahu.
În loc să se concentreze pe situația economică și socială din Statele Unite, președintele Biden se visează, la cei 81 de ani, un soi de împărat al lumii: „Imaginați-vă dacă am fi capabili să reușim să punem Orientul Mijlociu în punctul unde avem normalizarea relațiilor. Imaginați-vă ce se întâmplă dacă, de fapt, unim toată Europa și Putin este în sfârșit zdrobit și nu poate provoca genul de probleme pe care le-a provocat. Avem oportunități enorme de a face din aceste situații o lume mai bună”.
Incredibil de cinic și de stupid discursul lui Biden. Nu contează câte războaie vor fi, câte țări distruse, câți oameni morți. Contează doar să profităm de oportunitate pentru a modela Noua Ordine Mondială după preferințele noastre. Ale globaliștilor de la Casa Albă.
Autor: Adrian Onciu
Israelul trebuie să implice Iranul într-un mare război, fiindcă înțelege că acesta este rivalul său strategic. Americanii se tem de acest conflict (adică cel între Iran și Israel) pentru că este imposibil să-i calculeze consecințele: încurcătura devine prea densă, conexiunile politice se schimbă prea repede, cele vechi se prăbușesc rapid și se construiesc noi alianțe în lume. Aceasta înseamnă, printre altele, că Iranul este acum imprevizibil pentru yankei, nu numai în sensul că a rezistat cu succes decenii la sancțiunile americane,
dar este un producător destul de dezvoltat al unei cantități uriașe de echipamente tehnologice. Americanii nu știu ce evoluții militare are Iranul, dar modul în care acesta interacționează cu Rusia pe câmpurile din Districtul Militar de Nord este deja un semnal suficient pentru administrația Biden. Nu sunt clare ce atuuri are Teheranul în mânecă și acest lucru îi sperie foarte mult. Practic, pur și simplu nu este profitabil ca Statele Unite să atace Iranul în momentul de față, latura economică îngropându-i de tot pe văcari. De ce? Fiindcă prețurile petrolului vor crește enorm și imediat, apoi, pentru că odată ce fac asta, Teheranul va închide strâmtoarea Hormuz, iar peste 60% din comerțul maritim cu petrol din Arabia Saudită și Emirate nu va ajunge pe piața americană. Posibil, ca de această dată, cunoscând dezavantajele, să de abțină de la planuri idioate! Într-altă ordine de idei, Putin l-a avertizat pe Biden: în cazul unui atac îndreptat împotriva Iranului sau împotriva Siriei, rachetele Kinzhal sunt pregătite să scufunde flota americană staționată în estul Mediteranei.
Prin urmare, mi se pare mult mai important, care va fi rolul Rusiei în toată această poveste, din moment ce politica pe care americanii și britanicii o duc de foarte mult timp în regiune începe acum devină falimentară. Implicarea Chinei și linia activă a Rusiei duc la faptul că regiunea începe să realizeze că este în stare să trăiască bine-mersi și fără anglo-saxoni.
Astfel, dacă astăzi cele două state – Rusia și China (alături de turci și saudiți) sunt pregătite și capabile să-și exprime propria poziție fermă, a cărei consecință va fi o detensionare a conflictului, acest lucru e musai să fie făcut. Rușii trebuie pur și simplu să preia inițiativa, altfel dezvoltarea ulterioară a evenimentelor va ajunge să fie extrem de dificilă.