Curtea Supremă din Marea Britanie s-a opus în unanimitate uneia dintre cele mai importante politici a guvernelor conservatoare din ultimii ani – reducerea imigrației ilegale prin expulzarea imigranților și procesarea in Rwanda a cererilor de azil depuse de imigranții sosiți în mici ambarcațiuni de peste Canalul Mânecii.
A fost un proiect lansat de premierul Boris Johnson, asumat apoi și în efemerul mandat al lui Liz Truss, și de actualul premier Rishi Sunak. Imigrația ilegală a fost unul dintre declanșatorii Brexitului și continuă să fie o temă care polarizează politica și societatea britanică. O dovadă este demiterea ministrului de Interne Suella Braverman (adepta unei abordări dure a imigrației și însărcinată cu „proiectul Rwanda”) cu doar două zile înainte de verdictul Curții Supreme și după o serie de luări de poziție mai puțin corecte politic.
Verdictul Curții Supreme a fost unanim – toți cei cinci judecători au considerat că procesarea cererilor de azil în Rwanda, expulzarea imigranților sosiți în Marea Britanie, este ilegală. Rwanda nu poate fi considerată o țară sigură în care să fie trimiși cei care cer azil, acolo există riscul ca refugiații să fie trimiși forțat în țările de origine și să fie supuși unor rele tratamente. Decizia Curții Supreme este în linie cu cea a unei curți de apel din Marea Britanie și cu un verdict al Curții Europene a Drepturilor Omului, dat în luna iunie 2022.
În iunie 2022, guvernul Boris Johnson a încercat să pună repede în aplicare acordul cu Rwanda pentru procesarea cererilor de azil în Africa. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a intervenit în ultimul moment și a interzis expulzările în Rwanda până la finalizarea analizării în justiția britanică a acestei legi. Acum, justiția britanica a decis. Politica guvernului este ilegală. Iar dacă judecătorii de la Curtea Supremă spun că Rwanda nu este o țară sigură, atunci nicio lege nu-i va putea face pe cei cinci judecători să gândească altfel. Nici măcar o lege la care se gândește premierul Sunak în acest moment – o lege care stabilește unilateral că Rwanda este o țară sigură. Lordul Sumption, fost judecător la Curtea Supremă, spune că o asemenea lege ar fi o violare a dreptului internațional, inclusiv a legilor privind refugiații. Lordul Sumption spune că simplele afirmații (cum că o țară este sigură pentru refugiați) nu pot fi transformate în lege și că Camera Lorzilor va amâna adoptarea acestei legi, astfel încât guvernul conservator să nu poată capitaliza electoral imaginile cu primele avioane care decolează spre Rwanda.
Comentatorii conservatori din Marea Britanie sunt revoltați. „Cinci oameni despre care probabil nu ați auzit vreodată și pentru care cu siguranță nu ați votat vreodată au decis, cu infinita lor înțelepciune, că guvernul Marii Britanii nu are voie să aplice politica Rwanda pentru a gestiona migrația ilegală. Dorința miniștrilor aleși nu contează”, scrie Brandan Oneill, pentru Spiked. „Asta nu este democrație. Este dictatura ‘experților’. Nu contează ce credeți despre proiectul Rwanda. Pe mine nu m-a convins. Însă este vorba despre a reduce imigrația și despre democrația britanică, daca ea mai există sau nu. Acum, odată ce o mână de judecători au anulat o politică populară, nu mai sunt sigur că există”.
Publicațiile conservatoare solicită guvernului o decizie pe care unii dintre miniștri au sugerat-o deja – ieșirea Marii Britanii din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru că CEDO a decis împotriva proiectului Rwanda și este privită acum cu aceeași ostilitate ca și Curtea Supremă națională. Pare puțin probabil ca premierul Sunak să ia o asemenea decizie, însă la fel se spunea și despre Brexit, în urmă cu mai bine de șapte ani.
Insulele britanice par departe, însă ceea ce se întâmplă acum acolo în privința migrației ilegale poate avea un impact major în UE, nu în ultimul rând prin implicarea CEDO. „Proiectul Rwanda” nu este unic. Danemarca a semnat un acord similar cu aceeași țară africană, dar nu a deportat niciun imigrant până acum. Austria susține aplicarea unei politici similare la nivelul UE. Franța se află într-o poziție considerată umilitoare de unii politicieni și comentatori – statul francez a acceptat de ani buni să-i „ia în gestiune”, pe spezele Londrei, pe imigranții adunați în taberele de pe coasta atlantică ce încearcă să ajungă în Marea Britanii. Președinta CE Ursula von der Leyen lucrează la un acord cu președintele Tunisiei pentru a împiedica plecarea navelor cu imigranți spre Europa. Însă von der Leyen este acuzată că nu a cooperat cu comisarii săi și cu statele membre, că a acționat doar împreună cu câțiva consilieri și a ruinat acest proiect – președintele tunisian Kais Saled a fost iritat de întârzierea fondurilor promise, a returnat un mic ajutor de câteva milioane de euro și a declarat că „Tunisia nu este o țară care să trăiască din mila cuiva”.
Poate și mai important, căci statele terțe vizate pentru masarea imigranților nedoriți se apropie de România, este recentul acord dintre Italia și Albania. Pe 6 noiembrie, premierul Giorgia Meloni (din a cărei până de curând temută ideologie de extremă dreapta a rămas doar retorică despre imigrație) a anunțat că a semnat cu premierul albanez Edi Rama un acord pentru trimiterea în Albania a unui mare număr de imigranți, cât timp cererile lor de azil vor fi procesate în Italia.
ONG-urile italiene și europene au criticat imediat acest acord, atrăgând atenția că astfel se încalcă drepturile omului. ONG-urle albaneze au atras atenția că țara nu are capacitatea de a găzdui un număr mare de imigranți. Cetățenii albanezi au protestat pentru că acest acord a fost negociat într-un mod opac. S-a ridicat și problema jurisdicției asupra centrelor de imigranți: va ceda Albania din suveranitatea sa și va permite jurisdicție italiană? Nu ar fi ceva nou. În Albania, „în cadrul alianței de neclintit cu SUA”, după cum a spus premierul Edi Rama, și-au făcut un adevărat stat în stat Mujahedinii Poporului, cea mai puternică mișcare iraniană de opoziție în exil. Apar apoi întrebări despre beneficiile ascunse de care ar beneficia din partea Italiei actuala conducere de la Tirana – pot fi bani, pot fi favoruri politice, poate fi impunitate (magistrații albanezi sunt conduși și selectați de experți străini, în urma unei modificări a constituției, totul pentru aderarea la UE).
Dincolo de disputele politice și civice din Marea Britanie sau Italia, atrage atenția abordarea comentatorilor conservatori. Sunt revoltați, pe bună dreptate, împotriva colonialismului soft al legislației drepturilor omului, de modul în care judecătorii de la CEDO nu aplică legea, ci fac legea, de modul în care câteva articole generale despre drepturile omului lasă judecătorilor o libertate imensă și astfel o mână de magistrați controlați de rețele de ONG-uri și numiți pe criterii ideologice impun verdicte statelor.
Însă aceiași comentatori nu spun niciun cuvânt despre colonialismul nu tocmai soft pe care legi precum „legea Rwanda” îl promovează în terțe state – din Africa sau chiar Europa. La aproape 30 de ani de la genocidul din Rwanda, care în primele sale zile a fost agravat de rivalitatea dintre Marea Britanie, Franta și Belgia (care percepeau un complot britanic pentru a spori populația anglofonă din fostele colonii franceze și belgiene), fostele metropole europene încheie acorduri pentru a revărsa aici o parte din consecințele sărăciei și mizeriei de pe întregul continent.
Însă îngrijorările conservatorilor din Vest sunt justificate. Cei mai mulți dintre imigranții ilegali sunt imigranți economici, nu sunt refugiați, iar decizia Curții Supreme de la Londra pare să fie ruptă total de realitatea socială din țară. Verdictul se va aplica indiferent de numărul de imigranți sosiți – fie unul, fie milioane, în câțiva ani sau câteva luni. Marea Britanie primește anual un număr de imigranți echivalent cu 1-2% din populația întregii țări. În acest ritm, după 25 de ani, jumătate din populația Regatului Unit va fi formată din imigranți. „În condiții normale, interesul național și supraviețuirea nu intră în jurisdicția magistraților de la Curtea Supremă, pentru că interesul național trebuie apărat de guvern, nu de tribunale. Însă acum legea împiedică guvernul să facă asta”, scrie Takimag.
Comentariul publicat de Takimag atrage atenția asupra unui fenomen: „Un funcțioar anonim din departamentul migrației a publicat un articol în The Daily Telegraph în care arată că marea majoritate a colegilor săi s-au bucurat când au auzit verdictul judecătorilor. Nu pentru că l-au considerat just, ci pentru că se opun ideologic ideii de a controla imigrația. Nu se consideră cetățeni ai unei anumite țări, ai țării lor, ci cetățeni ai lumii care au obligații față de întreaga lume, nu față de compatrioții lor. Se aseamănă cu afirmația unui amic din Franța care spune că nimeni nu poate fi imigrant pe planeta Pământ. Până acum nu eram de acord cu teoria lui Freud despre instinctul morții, însă constat că el există și acționează în toate țările și societățile, deghizat într-un soi de mândrie morală”.
Preluare: cotidianul.ro / Autor: Călin Marchievici
