Care este cauza multora dintre evoluțiile surprinzător de rapide și deseori bizare ale lumii occidentale contemporane, de la radicalizarea ideologiilor de gen și până la războaie și închiderea economiilor? Încearcă să răspundă, în ultimul ei volum, Hanne Nabintu Herland, o scriitoare născută în Congo din părinți norvegieni. Este influentă în mediul online în Europa, opunându-se globalismului și feminismului radical, criticând „ordinea liberală” pentru că atacă valorile tradiționale. Cum suntem în plin război între Autocrație și Democrație și cum aceasta este doctrina echipei care conduce acum cea mai mare putere a lumii, Statele Unite, trebuie spus din capul locului că Herland a fost invitată, înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, la televiziunea rusă RT și că ambasada Federației Ruse în Norvegia a recomandat site-ul său ca sursă de informare despre Rusia. Pe lângă acest păcat, Herland a fost acuzată de rasism, pentru că ea consideră că forma predominantă de manifestare a rasismului este împotriva albilor.
În ultima sa carte, Herland reia o argumentație deseori întâlnită: „Niște companii private mastodont domină total modul nostru de viață, ceea ce mâncăm, ceea ce bem, ceea ce privim la televizor, ceea ce îmbrăcăm și ce votăm”. Deseori, branduri între care există o mare concurență sunt deținute de aceeași companie mamă. Același lucru este valabil și pentru presa de „stânga” și de „dreapta”. 90% din presa din Statele Unite este controlată de doar șase corporații. Cât privește competiția politică, cei mai bogați 0,01% dintre americani asigură 40% din donațiile pentru campaniile electorale.
Într-o asemenea lume, cei mai bogați devin și mai bogați. Herland scrie că 82% din bogăția produsă în 2017 s-a dus în buzunarele celor mai bogați 1%, în timp ce ce mai săraci 3,7 miliarde de oameni ai lumii nu au beneficiat de niciun cent.
De fapt, indivizii săraci sau de condiție medie sărăcesc și mai mult, pe măsură ce bogații se îmbogățesc. „Cei mai bogați au făcut averi în perioada tragică a pandemiei, iar restul s-au prăbușit într-o sărăcie de neimaginat. Strategia închiderii economiei a dus la creșterea profiturilor celor bogați. În câteva luni din anul 2020, averea lui Bill Gates a crescut cu 75 de miliarde de dolari, averea lui Jeff Bezos cu 67 de miliarde de dolari, cea a lui Mark Zuckerberg cu 38 de miliarde, ar cea a lui Elon Musk cu 33,6 miliarde de dolari.
În acest timp, 48% dintre micii afaceriști din America au trecut printr-o perioadă grea. O treime dintre ei au falimentat, iar afacerile deținute de americanii de culoare au fost lovite și mai rău.
Herland îmbrățisează o teză tot mai răspândită: din punct de vedere istoric, Vestul regresează, iar cei foarte bogați devin un soi de nobili feudali, stăpâni peste o clasa de șerbi care se extinde tot mai mult.
Dintre atâtea locuri comune pe care le vizitează în cartea sa, Herland iese în evidență vrând să demonstreze că la originea acestei evoluții lamentabile stă marxismul. Începând din anii 1960, de la mișcarea „sex and drugs”, marxismul a început să erodeze cultura vestică, să o otrăvească, să corupă și să distrugă ceea ce a stat la baza evoluției occidentale. Marxiștii au făcut facilitând obținerea controlul total de către cei mai bogați. Aproape toate subiectele majore de astăzi – politizarea științei, ascensiunea unor grupuri (marxiste) precum Black Lives Matter, marginalizarea globală a creștinilor, alimentarea tensiunilor sociale, rescrierea istoriei – sunt generate de rolul disproporționat jucat un cerc restrâns de elite cu o agendă profund ideologizată.
„Atacul marxist împotriva valorilor istorice ale Vestului a slăbit nucleul culturii noastre, a distrus stabilitatea socială și familia, a redus libertatea de exprimare și a pus pumnul în gura oamenilor. A înlăturat obstacolele și le-a permis miliardarilor să dețină controlul. Combinația dintre corporațiile private și ideologiile socialiste a dus la dezvoltarea unei gândiri unice, în care populației i se cere să fie de acord cu consensul la care au ajuns liderii, ceva nu foarte diferit de ce s-a întâmplat cu național socialismul în Germania de dinainte și din timpul celui de Al Doilea Război Mondial”, scrie Herland.
Marxismul este capabil să exploateze orice mediu în care libertatea se reduce și este înlocuită cu gândirea de turmă. Herland îl citează pe Lenin: „Trebuie să fim pregătiți să folosim trucuri, amăgiri, încălcarea legii, trebuie să ascundem adevărul… Putem și trebuie să scriem într-o limbă care să semene în rândul maselor ura, repulsia și disprețul față de cei care nu sunt de acord cu noi”. În viziunea lui Herland, acestea sunt tacticile folosite astăzi în discursul politic și în cel din mass-media.
Preluare: cotidianul.ro / Autor: Călin Marchievici
Marchievici se înșală! Vestul NU are nici valori (nici n-a avut vreodată, dacă privim atent în istorie) și nici cultură! Marxismul cultural este un termen ciudat, după părerea mea, pentru că dacă-i zgârii puțin suprafața, tot ceea ce pare logic la prima vedere dispare instantaneu, atunci când aprofundezi subiectul. Termenul acesta – marxism cultural – este folosit pentru a acoperi feminismul, multiculturalismul, politica identitară, drepturile civile, postmodernismul și globalismul, TOATE fiind fără nicio legătură cu teoria și practica comunismului științific elaborate de K. Marx și F. Engels.
Să aruncăm o privire la aceste concepte mai detaliat:
1. Feminism – Ideile marxiste despre femei au acoperit ideile de egalitate și au examinat poziția istorică și contemporană precum și exploatarea femeilor. Marx și Engels chiar dacă au scris despre moartea acestora în urma extenuării prin muncă, ori în lipsa unor acte medicale adecvate și oferite la timp, ei par să fi avut totuși o părere scăzută despre egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul în toate sferele de activitate. Într-o scrisoare a lui Engels către Paul Ernst, Engels scria: „Nu cunosc deloc ceea ce numiți mișcarea feministă din Scandinavia; cunosc doar câteva dintre dramele lui Ibsen și nu am nici cea mai mică idee dacă sau în ce măsură Ibsen poate fi considerat responsabil pentru efuziunile mai mult sau mai puțin isterice ale femeilor carieriste burgheze și mic-burgheze.” Prin urmare, includerea feminismului în sensul marxismului cultural este cam departe de realitate, nu credeți?
2. Multiculturalism – Ideile marxiste se bazează pe ideea de cetățenie și de stat, conform căreia toți cetățenii ar trebui tratați în mod egal conform legii, indiferent de legăturile lor rasiale sau naționale. În vremurile actuale, cu cât crizele politice și financiare ale unei țări sunt mai profunde și cu cât se produce diminuarea masivă a drepturilor cetățeanului, cu atât se pune mai mult accent pe politicile multiculturale, în dorința de a provoca reacții negative asupra populației majoritare. Mai direct zis, imigranții poartă vina scăderii nivelului de trai al autohtonilor, nicidecum politicile catastrofale ale guvernanților! Dacă s-a ajuns ca grupurile minoritare să lupte pentru drepturi (așa cum se întâmplă în Occidentul acela văzut de Marchievici cu valori și cultură) și să anuleze politicile care le împiedică să aibă acces deplin la oportunități, atunci și asta are foarte puțin de-a face cu ideologia marxistă. A fi implicat în lupta pentru drepturile fundamentale nu înseamnă neapărat că ești marxist.
3. Politica de identitate și drepturile civile – Același lucru se poate spune și despre politica identității, prin care oamenii dintr-o anumită religie sau rasă formează alianțe politice exclusive și se îndepărtează de politica tradițională de partid. Este adevărat că grupurile culturale minoritare s-au confruntat cu excluderea în trecut, ca și astăzi de altminteri, și luptă pentru drepturile lor, dar ideile marxiste se concentrează pe conceptul de clasă, nu de rasă, religie sau grup etnic. Politica marxistă este formulată pe baza luptei de clasă, nu pe obiectivele politice ale indivizilor sau grupurilor minoritare.
4. Globalism – Globalismul este un cuvânt asociat cu sistemele lumii sau cu alte tendințe globale. Termenul este legat în special de dezbaterile postbelice din anii 1940 din America. În poziția lor de putere fără precedent, planificatorii americani au formulat politici pentru a modela genul de lume postbelică pe care și-au dorit-o, ceea ce, în termeni economici, însemna un întreg mapamond care acoperă ordinea capitalistă centrată exclusiv pe SUA. Din nou, concepte nu foarte marxiste, culturale sau de altă natură.
Din toate cele de mai sus se poate observa că ideile de bază asociate cu marxismul cultural au mai multe în comun cu crizele neo-liberalismului și capitalismului internațional decât cu marxismul. E adevărat, originile „marxismului cultural” se află în școala de la Frankfurt din anii 1930, mai precis în încercările unor critici precum Max Horkheimer, Theodor Adorno, Herbert Marcuse și Walter Benjamin care au amestecat ideile marxiste cu ipotezele lui Freud pentru a distruge efectele bisericii și ale statului asupra conștiinței revoluționare, dar, mai târziu, orice nu era asociat cu valorile conservatoare ale „albului” naționalist creștin a fost atribuit marxismului cultural.
Revin:
5. Țintele în mișcare – Este ironic faptul că principalele ținte descrise de termenul de marxism cultural au toate în comun eliminarea elementelor disidente de clasă (sau individuale), sau pur și simplu nu au nicio legătură cu ideologia marxistă. Așadar, preocuparea primordială este reducerea politicii la grupuri concurente de-a lungul unor limite culturale specifice, toate oarbe la manipularea inteligentă a elitei. Aruncarea termenului de marxism cultural asupra oricărei divergente sociale, culturală sau politică nu îi va lumina pe oameni cu privire la ceea ce se întâmplă cu adevărat sub nasul lor, ci îi va trimite în schimb să se lupte cu morile de vânt.
Concluzia acestui subiect sec este că ideologia marxistă este prost, foarte prost înțeleasă și la ora actuală. În momentul când, ca jurnalist, bați monedă pe ceea ce nu pricepi și arunci cu cuvintele fără să stăpânești fenomenul, denotă nu doar prostie ci și rea-voință.