„Ne confruntam cu cea mai periculoasa revolutie din istoria omenirii: revolutia statului impotriva omului. Ne confruntăm cu cea mai gravă idolatrie din toate timpurile: zeificarea statului” (Totaler Mensch – Totaler Staat).
Și atunci ce facem? Facem un mega stat … Și cine-l va conduce? Într-un discurs postat pe site-ul European Union, alături de alți masoni, este elogiat și Richard Coudenhove-Kalergi (1894 – 1972), care a fost şi mare francmason, fiind considerat ca „părintele fondator” al Uniunii Europene (UE).
Cartea sa, «Idealismul practic» (1925), susţine ideea unei Europe unite, în cadrul unui guvern centralizat, neales de nimeni, prototipul unui guvern unic mondial.
Planul lui Kalergi a fost descris foarte concis de scriitorul austriac de extremă dreapta Gerd Honsik, (născut pe 10 octombrie 1941, Viena), un proeminent negationist al Holocaustului:
„Kalergi proclamă abolirea dreptului de autodeterminare, eliminarea națiunilor prin intermediul unor mișcări separatiste etnice sau imigrația alogenă de masă, pentru a crea un amestec multietnic hibrid, ușor controlabil de către clasa conducătoare. Kalergi crede că elita conducătoare trebuie să creeze şi să mențină în mod deliberat amestecul multietnic, în scopul de a controla totul mai bine. Dar, mai întâi, elita va elimina democrația – puterea cetăţenilor.
Apoi, elita va elimina poporul-naţiune prin amestec etnic, înlocuind astfel rasa albă cu o rasă amestecată, ușor de controlat. Prin desființarea principiului egalității tuturor în fața legii, evitând pedepsirea şi critica adusă minorităților prin legi speciale, masele vor fi suprimate”.
Planul Kalergi: genocidul popoarelor europene
Imigrarea în masă e un fenomen ale cărui cauze sunt abil create de Sistem şi pe care propaganda multietnică se chinuie să îl reprezinte ca fiind inevitabil.
Trebuie sa conştientizăm, o dată pentru totdeauna, că nu este vorba de un fenomen spontan.
Ceea ce se încearcă să se afişeze ca fiind fructul ineluctabil al istoriei, în realitate este un plan studiat în jurul mesei şi pregătit de decenii pentru a distruge complet chipul Vechiului Continent.
PanEuropa
Puţini ştiu că unul dintre principalii ideatori ai procesului de intregrare europeană a fost cel care a planificat genocidul programat al popoarelor europene.
Este vorba de un personaj obscur a cărui existenţă este ignorată de mase, dar pe care cei puternici îl consideră ca fiind tatăl fondator al Uniunii Europene.
Numele său e Richard Coudenhove Kalergi.
El se mişcă în spatele cortinei, departe de reflectoare, reuşind astfel să atragă în pânzele sale pe cei mai importanţi şefi de stat, care au susţinut şi promovat proiectul său de unificare europeană. [1]
În 1922, la Viena, pune bazele mişcării «Paneuropa» care are ca scop instaurarea unei Noi Ordini Mondiale bazată pe o Federaţie a Naţiunilor condusă de Statele Unite.
Unificarea europeană ar fi constituit primul pas spre un unic Guvern Mondial.
Cu instaurarea fascismelor în Europa, Planul se deteriorează, iar uniunea Paneuropeană e constrânsă să se dezbine, dar după al Doilea Război Mondial, Kalergi, mulţumită unei activităţi frenetice şi neobosite, dar şi cu susţinerea lui Winston Churchill, din loja masonică B’nai B’rith şi a unor ziare ca «New York Times», reuşeşte să obţină aprobarea proiectului său din partea Guvernului Statelor Unite.
Esența Planului Kalergi
Contele Richard Nikolaus von Coudenhove-Kalergi (n. 16 noiembrie 1894, Tokio, Japonia, d. 27 iulie 1972, Schruns, Austria), a fost un publicist, politician şi militant federalist european, de origine austriacă.
Este fiul ambasadorului Imperiului Austro-Ungar în Japonia Heinrich Graf von Coudenhove-Kalergi şi al soţiei japoneze a acestuia, Mitsuko Coudenhove-Kalergi (n. Aoyama Mitsu, 1874, d. 1941).
El a văzut în sfârşitul Primului Război Mondial momentul ideal pentru a aduce în prim planul dezbaterilor publice vechiul „obiect al dorinţei”, adică o Europă unită.
Pe la începutul anilor 20 ai secolului trecut, intra în loja masonică din Viena.
A pus bazele unei mişcări de unificare a națiunilor europene, care încă există, deşi rolul său este mult diminuat și a intemeiat prima organizaţie nonguvernamentală „europenistă” de pe continent, în 1922, când fondează «International Paneuropean Union» sau «Paneuropean Movement» sau «Pan-Europa Movement».
În 1923 publică manifestul «Paneuropa».
Opera sa, «Pan-Europa», este un text interbelic îndreptat împotriva mișcărilor naţionaliste ale vremii, propunând ca obiectiv principal integrarea europeană.
Deşi nu s-a reuşit o organizare a Europei Occidentale într-o formă federală în 1947, Coudenhove a organizat primul congres al Uniunii Parlamentare Europene, în Gstaad, Elveţia.
Aici s-a stabilit că Consiliul Europei, înfiinţat în 1949, nu avea să fie numai un Consiliul al Miniştrilor, dar avea să conţină şi un corp consultativ, al adunării parlamentare.
Astfel începe istoria parlamentarismului european.
În 1950, oraşul Aachen i-a oferit Contelui Coudenhove-Kalergi primul premiu internaţional Charlemagne (Karlspreis).
La puţin timp după, Uniunea Parlamentară Europeană a fuzionat cu Mişcarea Europeană înfiinţată de fiul vitreg al lui Winston Churchill, Duncan Sandys.
Mişcarea Europeană l-a ales pe conte preşedinte de onoare, acesta fiind singurul cetăţean privat acceptat alături de politicieni de mare clasă, precum Konrad Adenauer, Winston Churchill, Alcide de Gasperi, Robert Schuman şi Henry Spaak.
Mişcarea paneuropeană merge alături, uneori interconectat, cu acţiunile de organizare a comunităţilor europene care au dus la formarea ulterioară a Uniunii Europene.
Ce a dat comunităţii europene
Contele Coudenhove-Kalergi a fost cel care a lansat, în 1923, ideea unei uniuni economice franco-germane, bazată pe cărbune şi pe mineru de fier.
Această idee a stat la baza înfiinţării CECO (Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului), un sfert de secol mai târziu, soluţie pentru a scăpa Europa de un nou conflict franco-german, dar care a iniţiat și procesul de integrare europeană.
Acelaşi Coudenhove-Kalergi a fost cel care a propus «Odă Bucuriei», din Simfonia a IX-a a lui Beethoven, imn al Europei unite şi tot el a fost sursa de inspiraţie a lui Churchill în apelul său la unitate europeană, cuvântat la Zurich, în septembrie 1946.
În cartea sa «Praktischer Idealismus», Kalergi declară că locuitorii viitoarelor State Unite ale Europei nu vor fi popoarele originale ale Bătrânului Continent, ci o subumanitate bestializată de amestecul rasial.
El afirmă fără jumătăţi de măsură că e necesar ca popoarele europene să se amestece cu rase asiatice şi de culoare, pentru a crea o turmă multietnică fără calitate şi uşor de dominat, de către elita aflată la putere.
„Omul viitorului e de sânge mixt. Rasa viitorului eurasiatică-negroidă, extrem de asemănătoare cu anticii egipteni, va înlocui multiplicitatea popoarelor cu o multiplicitate de personalităţi”. [2]
Pentru ca Europa să fie dominabilă de către elită, pretinde transformarea popoarelor omogene într-o rasă amestecată de albi, negri şi asiatici.
Acestor metişi el le atribuie cruzimea, infidelitatea şi alte caracteristici care, după părerea sa, trebuiesc create conştient deoarece sunt indispensabile pentru a genera superioritatea elitei.
Eliminând mai întâi democraţia, adică guvernul poporului, apoi însuşi poporul, prin amestecarea raselor, rasa albă trebuie înlocuită cu o rasă metisă uşor de dominat.
Eliminând principiul egalităţii tuturor în faţa legii şi evitând orice critică la adresa minorităţilor prin intermediul legilor extraordinare care să le protejeze, se va reuşi reprimarea maselor.
Politicienii acelor vremuri au dat dreptate lui Kalergi, puterile occidentale s-au încredinţat planului său, iar băncile, mass-media şi serviciile secrete americane au finanţat aceste proiecte.
Şefii politicii europene ştiu bine că el e autorul acestei Europe, care se dictează prin Bruxelless şi Maastricht.
Kalergi, necunoscut opiniei publice, în clasele istorice şi printre deputaţi, este considerat tatăl Maastrichtului şi multiculturalismului.
Noutatea planului său nu e cea de a accepta genocidul ca mijloc pentru atingerea puterii, dar cea de a pretinde crearea subumanilor, iar mulţumită caracteristicilor negative ale acestora, ca incapacitatea sau instabilitatea, să se garanteze toleranţa şi acceptarea „rasei nobile”. [3]
De la Kalergi înainte
Deşi nicio carte de istorie nu vorbeşte despre Kalergi, ideile sale au rămas principalele surse de inspiraţie ale actuale Uniuni Europene.
Convingerea că popoarele Europei trebuiesc amestecate cu negrii şi asiatici, pentru a distruge identitatea şi pentru a crea o singură rasă metisă, se află la baza tuturor politicilor comunitare destinate integrării şi apărării minorităţilor.
Ideile lui Kalergi se regasesc în politica actuală a UE privind imigrația în masă, cu diverse legi de protecție a imigranţilor, sub masca unui umanitarism care vizează în secret distrugerea identității europene și crearea unei rase mixte, manipulată de elita conducătoare.
UE i-a îndoctrinat pe europeni, prin mass-media oficială (controlată tot de elite), să tolereze și să accepte multiculturalismul; dar, adevăratul scop este acela de a-i converti pe europeni în indivizi cu nicio coeziune etnică, istorică sau culturală.
Nu este vorba de principii umanitare, ci de directive emise cu o determinare nemiloasă pentru realizarea celui mai mare genocid din istorie.
În onoarea sa a fost constituit premiul european Coudenhove-Kalergi care, la fiecare doi ani, premiază europeniştii care au ieşit în evidenţă prin punerea în practică a planului criminal Kalergi.
Printre aceştia găsim şi nume de calibrul cancelarului german, Angela Merkel sau al lui Herman Van Rompuy, primul președinte permanent al Consiliului European.
În spate este simbolului Uniunii Pan Europene: o cruce roșie, care are pe fundal un soare de aur, semnul rozicrucienilor, o organizaţie aflată în legătură strânsă cu Francmasoneria.
Incitarea la genocid se găseşte şi la baza îndemnurilor constante ale ONU de a oferi adăpost milioanelor de imigranţi, pentru a compensa scăzuta natalitate europeană.
Conform raportului difuzat la începutul noului mileniu, ianuarie 2000, pe nume «Population division» al Naţiunilor Unite la New York, intitulat «Emigrări de schimb: o soluţie pentru populaţiile în declin şi îmbătrânite», Europa ar avea nevoie până în 2025 de 159 de milioane de imigraţi”.
Rămâne tulburatoarea întrebare: cum e posibilă o estimare atât de precisă, dacă imigrarea nu este un plan stabilit concret de forțe oculte?
Ceea ce se știe sigur e că scăzuta natalitate ar putea fi uşor inversată prin măsuri potrivite care să susţină familiile.
La fel de sigur este că patrimoniul genetic european nu se poate proteja prin introducerea unui patrimoniu genetic diferit, ci doar se accelerează dispariţia acestuia.
Singurul scop al acestor măsuri e cel de a denatura complet popoarele, transformându-le într-o masă de indivizi fără nicio coeziune etnică, istorică şi culturală.
G.Brock Chisholm, fostul director al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), demonstrează că a învăţat bine lecţia lui Kalergi când afirmă:
„Ceea ce oriunde în lume trebuie să se aplice e să se practice limitarea naşterilor şi căsătoriile mixte, şi asta cu scopul de a crea o singură rasă într-o lume unică ce depinde de o autoritate centrală”. [4]
Concluzie
Incitarea la genocid stă la baza apelurilor constante care ne recomandă insistent să acceptăm milioane de imigranți pentru a ne ajuta cu natalitatea care, vezi Doamne, e foarte scăzută în Uniunea Europeană.
Dacă imigranţii sunt vitali pentru întinerirea ţărilor bogate ale Europei, cum se face că românii, bulgarii, polonezii, sârbii şi alte rase albe europene NU SUNT PRIMIŢI CU BRAŢELE DESCHISE?
De ce se deschid porţile doar arabilor, negrilor şi asiaticilor? Angela Merkel a declarat că Germania, până în anul 2050, va primi milioane de imigranţi ARABI!!!
Dacă privim în jur, planul Kalergi pare că s-a realizat în întregime.
Suntem martorii deprecierii Europei. Axioma „Noii Civilizaţii” susţinută de evanghelizatorii „multiculturalismului”, inseamna adeziunea la amestecul etnic forţat.
Europenii sunt naufragiaţi în metisare, prin scufundarea în valurile de imigranţi afro-asiatici.
Căsătoriile multirasiale produc în fiecare an mii de noi indivizi de rasă mixtă: „copiii lui Kalergi”.
Acest val uriaș de imigranți care a pătruns în Europa ca în brânză, ca într-un sat fără câini, miroase de la o poștă a plan de invadare extrem de bine pus la punct, realizat chiar cu complicitatea unor factori de decizie din Europa, o invazie care poate să aducă și mii de potențiali teroriști, alături de adevărații refugiați, o invazie care se aliniază directivelor Noii Ordini Mondiale ai cărei reprezentanți au planificat de la începutul secolului răsturnarea componenței etnice a Europei, amestecarea raselor, totul pentru a slăbi și a dilua identitatea națiunilor europene și pentru a le face, în acest fel, mai ușor de controlat.
Imigranții vor crea haos în Europa!
În concluzie, trezirea! Suntem de mult în război!
Sub dubla presiune a ignoranţei şi tâmpeniei „umanitariste” trambițate de mijloacele de comunicare în masă, s-a impus europenilor negarea propriilor origini, făcându-i să uite astfel de propria identitate etnică.
Susţinătorii Globalizării nu contenesc să ne convingă că a renunţa la identitatea noastră etnică e un act progresist şi umanist și că naționalismul e greşit.
Brock Chisholm, fostul director al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), demonstrează că a învăţat bine lecţia lui Kalergi, atunci când afirmă că:
„Ceea ce oriunde în lume trebuie să se aplice e să se practice limitarea naşterilor şi căsătoriile mixte, şi asta cu scopul de a crea o singură rasă într-o lume unică ce depinde de o autoritate centrală”.
Constituţia României scrie la art. 3, alin. 4 spune așa:
„Pe teritoriul României nu pot fi colonizate sau strămutate populaţii străine”.
Ce facem acum? Anulăm Constituția să-i facem pe plac doamnei Angela Merkel sau lui Barack Obama sau, mai bine zis, Grupului Bilderberg?
Trebuie sa conştientizăm, o dată pentru totdeauna, că nu este vorba de un fenomen spontan.
Imigrarea în masă este un fenomen ale cărui cauze sunt abil create de Sistem şi pe care propaganda multietnică se chinuie să îl reprezinte ca fiind inevitabil.
Ceea ce se încearcă să se afişeze ca fiind fructul ineluctabil al istoriei, în realitate este un plan studiat şi pregătit de decenii de puternice forte supranaționale, pentru a distruge complet chipul Vechiului Continent.
Mai mult ca oricând, e necesar să reacţionăm la minciunile Sistemului.
Nu avem altă alegere, alternativa e sinuciderea etnică…
NOTE
[1] Printre urmaşii din prima clipă sunt şi politicienii cehi Masarik şi Benes, la fel ca şi bancherul Max Warburg care a pus la dispoziţia lui Kalergi primii bani pentru proiect, 60.000 de mărci.
Cancelarul austriac Monsignor Ignaz Seipel şi următorul preşedinte austriac Karl Renner şi-au asumat responsabilitatea de a conduce mişcarea Paneuropeană.
Kalergi însuşi anunţă faptul că alţi politicieni francezi aprobau mişcarea sa, pentru a reprima recuperarea Germaniei.
Astfel, primul ministru francez Edouard Herriot şi guvernul său, ca şi liderii britanici din toate sectoarele politice şi redactorul şef de la Times, Noel Baker, au căzut în mecanismele acestui conspirator.
În final a reuşit să îl atragă pe însuşi Winston Churchill. În acelaşi an, cel care mai târziu urma să fie genocidul ceh a 300.000 de sudeţi germani, Edvard Benes, a fost numit preşedinte onorific.
Până în acest moment el a ignorat complet existenţa lui Kalergi, dar negocia cu Mussolini pentru restrângerea dreptului autodeterminării austriecilor pentru a favoriza mai mult popoarele victorioase, dar a eşuat.
În infinita listă de politicieni ai secolului XX, de menţionat în mod special sunt Konrad Adenauer, fostul ministru al justiţiei spaniol, Rios şi John Foster Dulles (EEUU).
Fără să respecte fondamentul democraţiei şi cu ajutorul ziarului New York times şi al New York Herald Tribune, Kalergi a prezentat Congresului American planul său.
Dispreţul pe care îl avea faţă de guvernul popular l-a exprimat într-o frază din 1966, în care aminteşte activitatea sa de după război: „Succesivii 5 ani ai mişcării Paneuropene au fost dedicaţi mai ales acestui obiectiv: prin mobilitarea parlamentelor se forţau guvernele să construiască Paneuropa”.
Ajutat de Robert Schuman, ministrul de externe francez, Kalergi reuşeşte să scoată de sub controlul Germaniei propria producţie de oţel, fier şi cărbune şi să le transfere suveranităţii supranaţionale, adică antidemocratice.
Apar alte nume: De Gasperi, trădătorul autodeterminării tirolezilor de sud, şi Spaak, liderul socialist belgian.
Kalergi pretinde că vrea să stabilească pacea între poporul german şi cel francez prin urmaşii lui Clemenceau, cei care au creat planul genocid de la Versailles.
În anii 20 alege culoarea albastră pentru steagul Uniunii Europene.
Rolul de conducere al lui Kalergi în construirea Europei multiculturale şi în restricţionarea puterii executive a parlamentelor şi guvernelor e evident şi în zilele noastre şi se demonstrează prin conferirea premiului «Coudenhove Kalergi» de către cancelarul Helmut Kohl drept mulţumire pentru urmarea planului, ca jertfă şi adorare a puterii personajului din partea masonului şi politicianului european, primul ministru al Luxemburgului, Junker.
În 1928 s-au adăugat celebri politicieni şi masoni francezi: Leon Blum (mai târziu prim ministru), Aristide Briand, E.M. Herriot, Loucheur. Printre asociaţii săi se întâlneau şi alte nume ca şi scriitorul Thomas Mann şi fiul Kaiserului, Otto von Absburg.
Printre promotorii, dincolo de cei deja menţionaţi, se întâlnesc şi Churchill, CIA, loja masonică B’nai B’rith, New York Times şi toată mass-media americană.
Kalergi a fost primul căruia i s-a oferit premiul Carlomagno în localitatea Aachen; iar când l-a primit Adenauer, Kalergi era prezent. În 1966 păstrează contactele cu cei mai importanţi colaboratori.
Toţi cei care au primit acest premiu fac parte din cercul de prieteni ai lui Kalergi şi sunt masoni, sau se străduiesc să reprezinte interesele SUA în Germania.
În anul 1948 Kalergi reuşeşte să convertească «Congresul europarlamentarilor» din Interlaken într-un instrument prin care să oblige guvernele să îşi întoarcă atenţia spre „chestiunea europeană”, adică să îi realizeze propriul plan.
Tocmai atunci se formează Consiliul European, iar la conducerea delegaţiei germane îl găsim pe Konrad Adenauer sprijinit de CIA.
[2] Kalergi, «Praktischer Idealismus»
[3] Honsik, cit.
[4] «USA Magazine» 12 august 1955
(Gerd Honsik, «Planul Kalergi»)
