Poezii

«Colindătorii», de George Coșbuc

George CosbucCad fulgii mari, încet zburând

Şi-n casă arde focul,

Iar noi pe lângă mama stând,

De mult uitarăm jocul.

Demult şi patul ne-aştepta,

Dar cine să se culce

Rugată, mama repeta

Cu glasul rar şi dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos

În ieslea cea săracă,

Şi boul cum sufla milos,

Căldură ca să-I facă,

Drăguţ un miel cum I-au adus

Păstorii de la stână

Şi îngeri albi cântau pe sus,

Cu flori de măr în mână.

 

Şi-auzi! Răsar cântări acum,

Frânturi dintr-o colindă,

Şi vin mereu, s-opresc în drum,

Se-aud acum în tindă –

Noi stăm cu ochii pironiţi

Şi fără de suflare:

Sunt îngerii din cer veniţi,

Cu Ler, oi Domnul mare!

Ei cântă-nălţător şi rar

Cântări de biruinţă,

Apoi se întorc şi plâng amar

De-a Iudei necredinţă,

De spini, de-ostaşi, şi c-a murit…

 

Dar s-a deschis mormântul

Şi El acum e-n cer suit

Şi judecă pământul.

Şi până nu tăceau la prag,

Noi nu vorbeam niciunul –

Sărac ne-a fost, dar cald şi drag

În casă-ne Crăciunul.

 

Şi în târziu ne biruia

Pe vatra caldă somnul,

Şi-n vis vedeam tot flori de măr

Şi-n faşă, mic, pe Domnul.

Related Articles

Check Also
Close
Back to top button