Constantin Argetoianu: „În ce hal a ajuns Franţa, odinioară mândria lumii creştine”
Constantin Argetoianu, «Însemnări zilnice» (1933-1937):
„29 decembrie 1936. În ce hal a ajuns Franţa, odinioara mândria lumii creştine („La France très chretienne la fille ainée de l’Eglise”): în afara de primul ministru (Blum) şi de vreo 10 miniștri ovrei, citesc într-un ziar francez lista jupânilor ce funcţionează în Cabinetele ministeriale: Președinţia Consiliului. Cabinet: dumnealor domnii A. Blumel, ovrei; Jules Moch, ovrei; Heilbronner, ovrei; Grunebaum-Balin, ovrei; R. Hug, ovrei; d-nele Picard-Moch, ovreică; Madeleine Osmin, ovreică. Subsecretariatul de Stat idem. Cabinet: dl. Number, ovrei. Ministerul de Stat. Cabinet: dl. I. Schuler, ovrei. Ministerul Justitiei. Cabinet: dumnealor domnii Weil, ovrei; Pierre Rodrigues, ovrei. Ministerul de Interne. Cabinet: dumnealor domnii Bechoff, ovrei; Salomon, ovrei; Cahen-Salvador, ovrei. Ministerul de Finante. Cabinet: dl. Weil- Raxnal, ovrei. Educația Națională (Ministerul Instnic(iunit). Cabinet: dumnealor domnii Marcel Abraham, ovrei; Moerer, ovrei; E. Wellhof, ovrei; Adrienne Weil, ovreică; S. Chaskin, ovreică. Economia Naţională. Cabinet: dl. I. Cahen-Salvador, ovrei. Marina Comercială. Cabinet: dl. Gregh, ovrei. Agricultură. Cabinet: dumnealor domnii R. Lyon, ovrei; R. Kiefe, ovrei; R. Veil, ovrei. Muncă. Cabinet: I. F. Dreyfus, ovrei P.TT. Cabinet: dumnealor domnii Didkowsky, ovrei; H.Grimm, ovrei. Sănătate. Cabinet: dumnealor domnii Hazemann, ovrei; A. Rozner, ovrei; M. Wusler, ovrei. Educaţie .Thicd. Cabinet: dl. Endlitz, ovrei.
Totuşi în Franţa ovreii nu constituie decat 2% din populaţie. Ce ar fi dacă în loc de 2 ar reprezenta 20%, ca în unele ţări? Poate curentul antisemit care bîntuie la noi, atât de absurd în unele privinţe, să ne scape biata noastră ţară de ruşinea prin care trece Franţa. Toleranţa este cu siguranţă o virtute creştină, dar câteodată e şi o mare pacoste”.
Constantin Argetoianu (născut 3 martie 1871, Craiova – decedat 6 februarie 1955, Sighetu Marmației) a fost un politician român, diplomat, cu origini dintr-o renumită familie boierească din Oltenia. Cu studii la Paris, unde a obținut un doctorat în medicină și licențiat în drept, a intrat la maturitate în politică. A fost un politician apropiat de Casa Regală și colaborator cu mari nume ale perioadei interbelice. A avut parte de un sfârșit tragic după instaurarea comunismului.
În perioada 1897-1913 și-a desfășurat cariera diplomatică ca secretar de legație la Roma și Paris, și consilier de legație la Viena. A trecut, treptat, prin toate partidele, neavând o cultură politică sau o viziune care să îl îndrepte spre o anumită ideologie. În 1914, a devenit senator pe lista Partidului Conservator. De-a lungul carierei, a deținut diverse portofolii ministeriale. Spirit oportunist și versatil, deși considerat un politician naiv și lipsit de caracter, a obținut funcții în Partidul Poporului, Partidul Național Democrat, Partidul Național, Partidul Național Liberal, iar în 1932 și-a întemeiat propriul partid, Partidul Agrar. A fost membru al camarilei regale și apoi al Frontului Renașterii Naționale, implicându-se în readucerea lui Carol al II-lea pe tron. De altfel, a sprijinit instaurarea unui regim politic fără partide, după ce ajunsese, de-a lungul timpului, la conflicte cu politicienii Alexandru Averescu, Nicolae Iorga sau Iuliu Maniu. Până la abdicarea regelui, în 1940, s-a aflat permanent în grațiile acestuia. În timpul dictaturii regale, a fost prim-ministru (28 septembrie – 23 noiembrie 1939), după asasinarea lui Armand Călinescu de către legionari. Conform unor date, a fost membru al Francmasoneriei, înscris în Marea Lojă Națională din România, din 1928.
Portretizându-l în memoriile sale, Iorga vorbea despre temperamentul aprig și firea impulsivă a lui Argetoianu, dar și despre spiritul intrigant care ar fi fost moștenire a boierimii oltenești. Caracterizările confirmă, de altfel, personalitatea contradictorie și controversată, de un cinism rar, care obișnuia să-și lase conlocutorii incapabili de reacție. De la tribuna Parlamentului, își întrerupea adesea colegii cu observații ironice, chiar triviale. Se adăuga la aceasta și o propensiune spre vulgaritate care transpare inclusiv din scrisul său. Se pare însă că stilul său excentric l-a salvat de la situații neplăcute, unii iertându-i astfel ieșirile și gafele.
După căderea monarhiei și instaurarea regimului comunist, pleacă bolnav în Elveția, dar se întoarce în țară în cele mai nesigure timpuri, în 1948, spre surprinderea emigrației românești. Se pare că vechiul om politic credea, cu naivitate, că își poate găsi loc pe scenă printre noii instalați, deși nu colaborase niciodată cu comuniștii. Epurat și deposedat de avere, ignorat de toată lumea, cu o boală grea, va avea un final tragic. În 1950 a fost arestat, iar patru ani mai târziu a murit în închisoare. Constantin Argetoianu rămâne însă autorul unei opere diaristice și memorialistice impresionante care reflectă o întreagă epocă cu personaje, evenimente, intrigi, tragedii. Materialele voluminoase au fost ferite din calea distrugerii (cu excepția memoriilor anului 1943), fiind depuse de Argetoianu în 1948 în seifurile Bibliotecii Academiei Române sau date spre păstrare unor persoane de încredere.
„Când nu voi mai fi, când vor amuți clevetirile turmei căreia i-am tulburat mersul, când proștii și escrocii, pe care i-am urât și combătut din toate puterile mele, nu vor mai avea interes să mă mânjească cu balele lor, când presa vândută și sperțarii ei care nu se pot împăca cu oamenii hotarâți și cinstiți nu vor mai avea interes să arunce umbră și suspiciune asupra mea, mi se va face, în fine, dreptate”
