A fost trădare…

0

ÎN DECEMBRIE ’89 A FOST TRĂDARE, crimă, vânzare, distrugere, anulare de sine și apoi uitare.

Într-o duminică de la începutul anilor ’80, din magazinele – Alimentara arhipline au dispărut toate produsele de pe rafturi. Apoi, la final de Decembrie ’89, brusc, magazinele au fost pline, arhipline. Peste noapte. Fără nicio legătură cu Ceaușescu! A fost complicitatea celor care au vrut să se ajungă, fără să înțeleagă că distrug o țară.

22 Decembrie 1989 nu a fost un nou început. A fost o altă trădare a celor care oricum o duceau bine.

22 Decembrie 1989 a fost o continuare, o repetiție ca o reglare de conturi între bande mafiote internaționale cu ramificații în instituțiile de forță ale României: armată, securitate, miliție.

22 Decembrie 1989 nu poate fi justificat prin cei 159 de morți, cu atât mai puțin cu ceilalți 957 morți de după 22 Decembrie 1989.

General Cătălin Ranco Pițu (pensionar la 49 de ani), fost procuror militar șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în rechizitoriu revoluției nu a găsit teroriști, nici intervenții străine, nici trădare internă. Pur și simplu, brusc, poporul nu a mai răbdat. Cum nu au mai răbdat toate țările est-europene. Ca la un semnal. Cât de prost trebuie să fii să afirmi asta, când ai trăit revoluțiile portocalii, cele arabe, maidanul din Ucraina?

În Decembrie 1989 a fost trădare, crimă, vânzare, distrugere, anulare de sine, apoi uitare.

Cine a trădat în Decembrie 1989? Toți cei 3,8 milioane de membri PCR, deținători de carnet de membru din proprie voință, dintr-un interes mai mic sau mai mare.

Cine trădează în Decembrie 2023? Toți membrii de partid din PSD, PNL, USR, PMP, în frunte cu Iohannis, Ciolacu, Ciucă, Drulă, Tomac etc. Pentru o funcție, pentru o sinecură, pentru nimic, toți ăștia vând România, vând viața românilor, până la ultima bucată de suflet și de pământ!

Cine trădează în Decembrie 2023? Toți românii care tac și acceptă să fie conduși de analfabeți din PSD, PNL, USR, PMP, mai analfabeți decât Ceaușescu, mai dobitoci decât Postelnicu, mai trădători decât Pacepa.

În 2023, România a construit 50 de kilometri de autostradă, adică 2,67 de metri pentru fiecare român cu drept de vot. În 34 de ani, România a construit aproape 1.000 de kilometri de autostradă, adică 5,29 de metri pentru fiecare român cu drept de vot. Dar …în 34 de ani, România a distrus și ras: economia, industria, educația, cercetarea, sănătatea, armata, siguranța socială. Există încă Biserica Ortodoxă Română, dar și ea a fost privatizată, sufocată în inflația de preoți lipsiți de har, pasionați de mașini de lux și vile.

La 34 de ani de la lovitura de stat și trădarea din 1989, România este o insulă izolată în propriile granițe, unde pământul este cumpărat de străini, unde mâncarea este cumpărată de la străini, unde educația este făcută pe model străin, cu rezultate în beneficiul străinilor: mulți și proști!

Nu pot comemora trădarea, crima, vânzarea și distrugerea României, toate similare cu anularea conștiinței naționale, de care astăzi sunt responsabili (?!) o mână de analfabeți, de trădători, de bolnavi care nu pot înțelege că nu au ce să caute nici măcar la ușa unui bloc, necum în funcțiile de președinte, premier, miniștri, senatori, deputați, primari, consilieri județeni sau locali.

S-a murit degeaba în 1989! I-au omorât degeaba pe Ceaușești, câtă vreme bunul simț și scara valorilor au fost înlocuite de impostură și cinism!

Astăzi, România este din nou în dictatură!

Dictează SUA, UE, aplaudă Iohannis, Ciolacu, Ciucă, Drulă etc., preocupați de prea binele României care aparține tot mai puțin românilor.

Pentru ce fac toți, mai ales după 2004, nu împușcați ar trebui, ci torturați la fel cum se tortura în perioada stalinistă! Să simtă trădarea pe propria piele…

Autor: Dan Tomozei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.