Buchetul Grădinii, creat de tânăra Anca Fogoroș cu legume din propria fermă

0

Buchetul Grădinii, creat de Anca Elena Fogoroș cu legume din propria fermă. O legumicultoare din județul Vaslui a găsit o metodă inedită de a promova produsele românești, dar și de a-și valorifica producția din ferma pe care a înființat-o alături de soțul ei, Silviu Fogoroș, în localitatea Bogdănița, județul Vaslui.

Cum se îmbină legumicultura cu arta? Am putea spune că nu au nicio legătură, una hrănește, este practică, este o nevoia primară a omului de a munci pământul pentru a avea ce consuma, iar a doua ține de nevoia sufletească, de a crea frumos. Dacă ne-am gândi la un liant între cele două, l-am găsi mai greu, dar nu ar fi imposibil. Această legătură a fost descoperită de una dintre cele mai creative doamne care se ocupă cu legumicultura, prin realizarea de buchete care au în prim plan legumele.

Anca Elena Fogoroș este o legumicultoare din comuna Bogdănița, județul Vaslui. Împreună cu soțul ei, Silviu Fogoroș, se ocupă de ferma de legume «Ferma Ursu VS» care totalizează 1.500 de ari de spații protejate și alte două hectare cu pomi și viță-de-vie, în jurul casei. Producția obținută este distribuită clienților și prin curier, dar în mare parte se vinde de la poarta fermei. Noutatea, însă, o reprezintă pasiunea pentru crearea de buchete din legume viu colorate, de la ceapă, morcov, vinete, usturoi și altele până la borcane cu murături, sub brandul «Buchetul Grădinii».

Fermiera creează buchete din legumele cultivate în propriile solarii

Crearea buchetelor din legume a început în 2020 și s-a dezvoltat pe parcurs ca un mic business care implică foarte mare creativitate, dar și ore întregi de muncă la un singur buchet, după cum a spus Anca Elena Fogoroș pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

„Dacă nu aș fi făcut agricultură, aș fi ales să mă fac florăreasă, să aduc zâmbete oamenilor, eram fascinată de florăria de la bloc. Ideea buchetelor a pornit inițial în septembrie 2020 de la o mămică ce a vrut să facă un cadou mai special pentru o doamnă care consumă legume cât mai naturale. Inițial am făcut un coșuleț, dar mi-am dat seama că nu încap foarte multe și le-am aranjat apoi într-un buchet. Am fost fascinată de idee și am zis să merg mai departe și am început să fac mai multe buchete, în ideea de a valorifica legumele care rămân, pentru că noi livrăm la domiciliu pachete cu legume. Noi producem multe legume colorate, avem și bumbac și castravete amar, și încerc să aduc și noutățile din grădină în buchete, ca să afle oamenii de ele. Vreau să le valorific pe toate și am decis să fac ‹Buchetul Grădinii›. În 2021 am realizat 20 de buchete și în anul trecut vreo 60 și anul acesta peste 100 de buchete. În 2023 ne-am și diversificat oferta de legume. Am văzut cam ce încape în buchet și am semănat culturile ca să-mi vină ușor să recoltez și să le avem disponibile aproape tot timpul anului”, a spus tânăra legumicultoare din județul Vaslui.

Un preț mediu pentru buchetul din legume: 100 de lei

Prețurile unui buchet realizat din diverse legume poate să se încadreze între 70 de lei și 500 de lei, diferența o fac legumele din care este alcătuit buchetul, dar și cantitatea de legume utilizate. În funcție de complexitatea realizării buchetelor dar și de experiența căpătată, timpul alocat este de minim 20 de minute și maxim 4-5 ore.

„Am văzut asemenea buchete pe la Chișinău, cât și în țară, dar sunt destul de scumpe. Este și muncă, dar eu mi-am propus să le fac la un preț mai accesibil pentru că sunt și producător de legume. Noi avem prețuri medii de 100 de lei și ies chiar spectacol. Bineînțeles, prețul este mai mare pentru buchetele mai mari – am avut un buchet de 15 kilograme, livrat la Timișoara, cu un preț de 500 de lei. În general prețurile pornesc de la 70 la 200 sau chiar mai scumpe, depinde de ce își dorește clientul. La început îmi lua și 5 ore să realizez un buchet, dar acum cel mai puțin îl fac în 20 de minute, asta ține și de experiență și dexteritate”, a menționat legumicultoarea Anca Elena Fogoroș.

Buchetele Grădinii, însoțite de rețete pentru inspirație în bucătărie

Și pentru că tânăra fermier a lucrat în domeniul marketingului, s-a folosit de aceste abilități pentru a a-și promova «Buchetul Grădinii». Astfel, într-o perioadă, a anexat fiecărui buchet câte o rețetă pentru a arăta utilitatea legumelor.

„Scopul este să valorificăm produsele, să poată fi consumate. Am pus, când avem mai multe legume și putem jongla, punem și câte o rețetă la buchet. Am avut cu dovlecei și cu vinete, am pus rețeta de salată de dovlecei pentru că oamenii nu prea știu ce pot găti cu dovlecei, le dăm idei, îi inspirăm”, a spus legumicultoarea, care a menționat că tipologia cumpărătorilor este diversă, dar îi unește dorința de a mânca sănătos.

Pe viitor, fermiera își dorește un spațiu în care să poată vinde legume și să creeze buchetele cu legume

Planul pentru viitor este de a extinde micul business cu buchete din legume, obținând chiar un spațiu de lucru și de vânzare în Bârlad. Activitățile în fermă sunt însă pe tot parcursul anului, iar familia Fogoroș nu duce lipsă de voluntari, care vin cu drag să completeze peisajul idilic.

„Vin foarte mulți oameni la fermă dornici de a ne ajuta. Noi fiind întreprindere familială nu putem angaja, dar când se adună activități foarte multe anunțăm oamenii. Avem programul ‹Voluntar pentru o zi› și oamenii vin cu microbuzele, stau o zi la noi, le oferim mâncare, am legat prietenii. Anul acesta am avut colaborări cu licee din Vaslui și Bârlad, care au venit la legat, la copilit, și chiar am terminat lucrările să putem face și altceva. Micul business cu buchete este la nivel de hobby, să dăm un plus valoare legumelor care mai rămân, dar mă gândesc, pentru că îmi place foarte mult, de ce nu, să îmi deschid un spațiu în Bârlad. Noi, pe viitor, ne-am propus, câțiva producători să facem o cooperativă în zonă. Mâine avem deja prima întâlnire cu câțiva dintre ei. Dacă peste 2 ani ne luăm un magazin mobil, atunci, cât stau la vânzare și am pauză, mai fac și câte un buchet”, a punctat Anca Elena Fogoroș, care a completat că unul dintre buchetele sale a ajuns să fie apreciat în Malta, după ce o delegație malteză a ajuns în comună, iar edilul le-a oferit un astfel de buchet.

Preluare: agrointel.ro / Autor: Angelica Lefter

 

 

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.