Cât de dăunătoare este friptura la grătar

2

„Înţeleptul nu aspiră la plăcere, ci la absenţa suferinţei.” (Aristotel)

„Fugi de plăcerea care dă naştere durerii !” (Solon)

Friptura la grătar a ajuns o modă, fiind, pentru multe persoane, unul din alimentele preferate, în special la petreceri.

Controversele cu privire la consumul de carne la grătar sunt pe cât de numeroase, pe atât de aprinse.

Studiile de specialitate au descoperit legături certe, de necontestat, între compușii carcinogeni produși de prepararea și de consumul fripturi la grătar și forme grave de cancer.

„Scopul omului înţelept nu este de a-şi asigura plăcerea, ci de a evita durerea.” (Aristotel)

Mulți însă refuză să accepte asemenea concluzii și pun mai presus marea plăcere pe care o au prin mâncarea fripturii la grătar.

Aceștia uită că „O mie de plăceri nu compensează o mare durere.” (Giacomo Leopardi), precum cea produsă de bolile grave, precum cancerul.

Sunt numeroase exemplele de persoane care nu au mâncat carne și care au trăit sănătoase până la adânci bătrâneți. Nu același lucru se poate spune despre gurmanzi, în special de cei mari consumatori de carne.

Un exemplu în acest sens este și al lui George Bernard Shaw, care era și vegetarian.

La 70 de ani, când a fost întrebat: „Cum vă simțiți”, el a răspuns: „Minunat, mă deranjează doar medicii care susțin că voi muri dacă nu mănânc carne.”

La 90 de ani, la aceeași întrebare a răspuns: „Grozav, nu mă mai deranjează nimeni: acei medici care m-au speriat că nu voi putea trăi fără carne, deja au murit”.

George Bernard Shaw a trăit 94 de ani.

Fumul și funinginea care se obține odată cu o friptura făcută pe grătar, sunt asociate cu o rată mai mare de cancer colorectal, de stomac, hepatic, cu un risc cu 60% mai mare de a dezvolta cancer pancreatic, cu creșterea cu 80% a predispoziţiei la artrită reumatoidă.

Friptura la grătar este consumată, în general, în cadrul unor petreceri, la care se consumă, din plin, până la abuziv și băuturi alcoolice, tutun, băuturi răcoritoare din comerț, care multiplică gravele efecte nocive pentru sănătate.

Prin combinarea „fripturi la grătar” cu „alcool”, gudronul se dizolvă ușor în alcool și este dus direct la ficat! Din ficat gudronul trece în sânge pentru că ficatul nu poate să-l proceseze, prelucreze, nu poate să scape de el altfel. Din sânge gudronul ajunge în plămâni și în rinichi și de aici . . . începe să macine, încet dar sigur, sănătatea și viața.

Gudronul din carnea gătită la grătar prezintă acelaşi pericol pentru sănătate precum cel din țigări, afectând plămânii, ficatul și inima.

Gudroanele din carnea gătită la grătar și din fumarea țigărilor oamenii le inhalează şi rămân definitiv pe plămâni precum funinginea dintr-o sobă.

O țigară are 1 mg de gudron. 200 de grame de carne, preparată la grătar, deasupra cărbunilor, înseamnă echivalentul cantităţii de gudron din zece pachete de ţigări, respectiv a 200 de țigări.

„Specialistul de la grătar”, care respiră în mediul cu fumul produs de prăjitul unui kilogram de carne, inhalează echivalentul unei cantităţii de gudron a 700 de țigări. Aceeași cantităţii de gudron (echivalentul a 700 de țigări) o inhalează și gurmandul care mănâncă, până la 500 de grame, și din friptura de porc, de vită, de pasăre, apoi trece și la ficăței, mititei și/sau cârnați.

Orice laborator de chimie alimentară poate demonstra acest lucru.

Cea mai nocivă carne e cea făcută pe cărbuni, mai puţin nocivă este cea preparată peste lemn de esenţă tare și mai puţin nocivă este carnea friptă peste știuleții de porumb (de pe care s-au curățat boabele, care sunt diferiți de „coceni”, care sunt tulpina plantei).

 

Horațiu a avertizat, cu peste 2.000 de ani în urmă, asupra faptului că sănătatea şi fericirea fiecăruia depinde, în foarte mare măsură, de modul în care mănâncă fiecare, ce mănâncă, cum mănâncă şi când mănâncă: „Corpul împovărat de viciile de aseară apasă greu asupra sufletului şi ţintuieşte la pământ scânteia divină a minţii” (Horatius, Satirae, 2, 2, 79 sqq).

Poetul satirizează gurmanzii care se gândesc numai la ospeţe bogate, deşi îmbuibarea îi îmbolnăveşte şi le întunecă mintea.

În context:

„Aduceţi-vă aminte, ce bine vă simţiţi

Pe când stăteaţi la masă hrăniţi, nu îndopaţi.

Dar azi, atâtea feluri, ba fierte, ba prăjite,

Atâtea scoici, cu sturzii de-a valma înghiţite,

Atâtea dulci bucate, stomacul tău prea plin

În fiere le preschimbă şi scurgeri de venin.

Priveşte-ţi musafirii cu cât nesaţ mănâncă,

Şi cât de galbeni pleacă!

Mai poartă-n burtă încă

Mâncărurile de-aseară şi-ngreunaţi cum sunt

Scânteia sacră-a minţii o-ngroapă la pământ.”

În loc de concluzii: Frumoase la vedere și plăcute la mâncare sunt produsele care ne omoară. Ne săpăm mormântul cu dinţii mâncând.  „Fiecare om este autorul propriei sale sănătăţi sau boli.” (Buddha).

„Cine are minte, să ia aminte!” „Cine are urechi de auzit să audă”. (NT, Luca 8.3) Amin!!!

Surse:

https://minuneanaturii.ro/blog/cat-de-sanatos-e-un-gratar: https://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/cat-de-nesanatoasa-este-carnea-la-gratar-recomandari-de-preparare-de-la-specialisti-10899684; https://www.doc.ro/dieta-si-sport/carnea-aliment-toxic; https://vegan.rocks/ro/blog/meat-good-or-bad/

Autor:  Conf. Univ. Dr. N. Grigorie Lăcriţa

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

2 COMENTARII

  1. Un articol tendențios, dedicat consumatorilor spre a-i forța să înlocuiască carnea cu viermii de făină și gândacii de bălegar, de dragul combaterii „schimbărilor climatice”. Niciun consum de carne nu are voie să fie nociv organismului uman, dacă animalul sacrificat a fost crescut fără hormoni și diverși aditivi adăugați în masa furajeră, dacă NU este procesat deloc și dacă omul NU face excese consumând doar carne. Cu toate citatele de pe lume, aparținând diverșilor filosofi și scriitori, respectați știința! Distrugerea fermierilor și a animalelor în jihadul ăsta vegan se adaugă procesului de extincție al umanității atât de dorit de elita liberală a lumii. După idioții ăștia, până și laptele este rasist! Că doar e alb. Nimeni nu le spune cetățenilor planetei și nici satrapilor lor, că foametea a pus capăt mai multor imperii politice. Și-l avem exemplu pe Mao al Chinei care a încercat să gestioneze producția de alimente în numele eficienței, viziunea lui constând în încercarea de-a menține ascultător regimul comunist prin intermediul stomacurilor cetățenilor săi. Moartea a peste 60 de milioane de oameni a pus capăt conducerii sale. Occidentalii îmbuibați nu au capacitatea de-a învăța din eșecul lui Mao, ci pot doar repeta experimentul, căutând să-i nedreptățească populațiile lumii în favoarea controlului lor dement asupra tuturor națiunilor, fiindcă cine controlează hrana și aprovizionarea cu alimente, controlează omenirea. După ăștia, a flămânzi este virtuos, foametea fiind înălțătoare în lumea progresistă. Veganismul a ajuns dieta celor privilegiați, care nu numai că își permit să fie extrem de pretențioși în privința sursei caloriilor lor, dar nici că-i interesează de excesul de energie irosită care se consumă în dietele lor puritane. Să-i adaug aici și pe veganii ecologiști, legați ombilical de schimbările climatice? N-are sens! Lumea ar trebui să se gândească serios, cine-i vinovatul care le-a dat ăstora posibilitatea să dețină controlul asupra coșului de cumpărături al fiecăruia. Mai înainte de cancere și alte bazaconii.

  2. În sfârșit, mai sunt și oameni zdraveni la cap: https://www.stiripesurse.ro/adevarul-despre-slanina-cu-ceapa-neurochirurgul-vlad-ciurea-face-o-dezvaluire-importanta_3164691.html Fără citate docte și fără ifose de vedetă scăpătată!

    Personal, NU mănânc carne absolut deloc, de zeci de ani, dar asta nu înseamnă că nu-i cunosc beneficiile pentru organism, dacă e consumată cu măsură. La fel laptele și derivatele din lapte sau ouăle. E necesar să se mențină un echilibru în alimentație, ca de altfel în orice pe lumea asta. Și să fie cât mai variată. Nimeni nu-i dispus să vadă în propria farfurie troscot cu sare, doar că unii (plictisiți de atâta belșug și abundență, care s-au gândit să experimenteze pe sănătatea oamenilor) ne vor „binele” cu forța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.