Hey, dragile mele.
Eu nu-mi duc copilul la biserică și nu vreau să-l învăț cu ortodoxia fiindcă nu ni se pare normal să-i IMPUN religia mea. E dreptul lui să-și aleagă o religie, dacă vrea, când o să fie adult.
A-i impune o religie e ca și cum l-aș duce la meci. Eu ținând cu Steaua, i-aș insufla și lui stelismul și astfel i-aș răpi oportunitatea de a deveni dinamovist, rapidist etc atunci când va crește.
De aia nici nu-l dau la sport. Cine sunt eu să-i impun să învețe fotbal, înot sau săritura în lungime când el, la vârsta adultă, va putea opta singur pentru bowling, curling sau șah? Va avea toată viața înainte să-și construiască un fizic sănătos. Săli sunt destule.
Sau muzica. De ce să învețe notele muzicale exersând la pian sau vioară – alegerile mele – când, la 20-30 de ani, poate face același lucru utilizând, de pildă, fagotul? Nu, nu-l dau la niciun instrument, pentru că nu vreau să-i impun eu calea pe care va merge.
Sau mâncarea. Eu personal îi deschid frigiderul și-l las să aleagă: chipsuri, parizer, carne de mici, quinoa, ciocolată, rață cu bambus, falafel sau bere. Astfel, fiecare masă e ca o tăiere de moț.
Limba română? În niciun caz. Nu-i citesc și nu vorbesc prea mult cu el, ca să nu-i dau bias. Poate că el va vrea să fie englez sau arab sau chinez. O să învețe să vorbească, să scrie și să citească atunci când își va fi ales limba și alfabetul.
Lăsați copiii în pace. Nu-i mai îndoctrinați voi. Au dreptul să-și aleagă cine s-o facă.
Autor: Brad Florescu
Cine Dumnezeu și-ar începe o expunere – jalnică, ce-i drept, ca aceasta de față – cu englezescul „Hey” care este folosit în special ca o modalitate de a atrage atenția cuiva, uneori într-un mod care NU este foarte politicos? Oare se cunosc cu adevărat, de către așa-zișii vorbitori de engleză instruiți la apelul de seară, semnificațiile fiecărui cuvânt, locuțiuni, exclamări? Sau trebuie s-o consider rom-engleza? În fine…
Cred că sunt în măsură să fac o comparație: învățământul de dinainte de 1989, cu toate păcatele lui privind îndoctrinarea, se caracteriza prin seriozitate și disciplină. Altfel spus, se învăța carte, nicidecum alt gen de educație și nici nu îndrăznea careva să impună dictatura gay. După 1989, am avut senzația, de la un an la altul, că învățământul merge în picaj, că nivelul scade treptat, fără intenția de a-și mai reveni vreodată. În trecut, Biserica a făcut întotdeauna educație (inclusiv sexuală) credincioșilor ei, indiferent de vârstă. Le-a vorbit de feciorie, de abstinență, de pericolul păcatului desfrânării, de posibilitatea reabilitării celui căzut în păcat. A dat-o ca model de sfințenie, puritate și feciorie pe Sfânta Fecioară Maria. A dat ca exemple pe cele căzute în păcat, de genul Sfintei Maria Magdalena sau a Sfintei Maria Egipteanca, care, prin abstinență, prin post și rugăciune, prin căință și Spovedanie, nu numai că s-au ridicat din mocirla păcatului, dar au ajuns sfinte în împărăția lui Dumnezeu. Biserica a dat omului perspectiva eternității, „educația” din vremurile actuale (indiferent cărei categorii îi aparține) îi dă perspectiva clipei și a plăcerii de moment. Astăzi, îi lasă să aleagă, deși mulți habar n-au să FACĂ DIFERENȚELE REALE între ceea ce presupune un act sexual și o boală cu transmitere sexuală, spre exemplu. La fel se întâmplă cu toate celelalte: religie, limbă, științe, muzică, filme, hrană etc. Ca să se evite îndoctrinarea din școală, e necesară intervenția familiei în a transmite copilului cunoștințele sănătoase. Cum familia e preocupată să câștige bani prin orice mijloace, inițierea odraslei în ierarhia unei vieți sănătoase, a unei scări de valori, rămâne în plan secund sau terț. Și-atunci, de ce vă mai plângeți și mai ales de ce mai emiteți pretenții? De ce vă mai permiteți să ironizați, câtă vreme progeniturile voastre sunt lăsate de capul lor, să aleagă?