Să ni-l lăsați pe Ghiță-n pace,
Purcelul nostru de Crăciun,
Căci el e animalul care
Îl face pe român mai bun,
Căci lângă porc întotdeauna
E loc și de un tulburel.
Luați-vă de alte chestii,
Dar nu de Ghiță, nu de el!
Ați prăpădit averea țării
Și-acum pe porci v-a cășunat?
Dar ce Crăciun este acela
Când nu tai porcul de Ignat,
Când nu-l pârlești frumos cu paie,
Să-i prindă bine la șoric,
Să pui de-o poftă în tigaie
Și chiar de-i post, să guști un pic?
Ce viață-i aia fără Ghiță,
Purcelul bietului țăran?..
Să nu-și topească el untura,
Să aibă de prăjit pe-un an,
Să nu afume el slănină,
Și câț’va metri de cârnați
Pe care-apoi să îi usuce,
În podul casei agățați?
Cu ce-și va face el piftie
Și tochituri și caltaboși,
Să pună de Crăciun pe masă,
Cum e lăsat din moși strămoși,
Cu ce va face el pomană,
„Pomana porcului”, prin sat,
Ducând acolo, de-o friptură,
La cei ce porc nu au tăiat?
Să ni-l lăsați pe Ghiță-n pace,
Mai bine cu colesterol
Decât strângând din dinți să ținem
Cotețul și stomacul gol!
Purcelul nostru îi întoarce
La vatra casei pe feciori:
„Mă duc, că tata taie porcul!”
Am auzit de-atâtea ori..
Se-întorc de prin străini românii
La o friptură de Crăciun
Și iarăși pleacă-n pribegie,
Acolo unde-i traiul bun,
Cu amintirile frumoase
În care Ghiță e „central”.
Să ni-l lăsați pe Ghiță-n pace,
Purcelul nostru național!
Părintele face haz de necaz, într-un fel! Pentru că sunt unii pentru care Crăciunul nu înseamnă Nașterea Domnului, ci tăierea porcului, și pomana porcului, și prilej de îmbuibare și îndopare, de lăcomie și de beție, de dezmăț și alte blestemății, care n-au nimic comun cu învățătura lui Iisus Hristos și cu viața unui creștin adevărat, este iarăși o realitate. Dar nu trebuie uitat cuvântul Mântuitorului: „Iată, Eu stau la ușă și bat! De va auzi cineva glasul meu și-Mi va deschide, voi intra și voi cina cu el!”