Pe 9 ianuarie 1848 se năștea la București Vasile Urseanu, de numele căruia se va lega Observatorul Astronomic din Capitală.
Iată o biografie a amiralului, realizată de Muzeul Marinei Române prin muzeograful Georgeta Boranda:
Născut la 9 ianuarie 1848 la București, ca fiu al lui Petre și al Mariei, Vasile Urseanu va îmbrățișa cariera armelor, devenind în 1866, după absolvirea cursurilor primare și gimnaziale ale liceului «Sfântul Sava», elev al Școlii militare de ofițeri de infanterie din Capitală. Absolvind cursurile acestei școli la 29 iunie 1868 cu gradul de sublocotenent, este repartizat în Corpul Flotilei (Arh. M.Ap.N. Fond: Direcția cadre și învățământ, Rg. control 61, filă 264), fiind ambarcat în anii următori pe navele existente în dotarea acestui Corp în perioada respectivă. Prima sa ambarcare, în funcția de secund pe nava «România» datează din anul 1869 (Lt. C-dor. C. Ciuchi: «Istoria marinei în curs de 18 secole», Constanța, 1906, pag. 139). Cu această nava și din anul următor cu nava «Ștefan cel Mare» pe care îndeplinește tot funcția de ofițer secund (Ibidem, pag. 146), Vasile Urseanu efectuează numeroase marșuri de instrucție pe Dunăre.
După avansarea la gradul de locotenent în 1871, Vasile Urseanu este ambarcat în 1872 că urmare a intervenției ministrului de război, general Ioan Emanoil Florescu, pe lângă guvernul Franței, pe nava școală «Borde» apoi pe nava de aplicație «Jean Bart» din marina franceză (Ibidem, pag. 147) la bordul căreia își făcuseră ucenicia cîțiva ani mai înainte și alți ofițeri ai Flotilei române, viitori comandanți ai marinei noastre, generalul Nicolae Demetrescu Maican și contraamiralul Ioan Murgescu.
Pe nava franceză tînărul ofițer român își completează cunoștințele practice atît de necesare meseriei sale, în timpul unui voiaj în care va putea vizită insula Sfânta Elena, Capul Bunei Speranțe, portul Rio de Janiero, etc. Revenind după 2 ani în țară, este înaintat la gradul de căpitan și numit prin Înaltul Decret nr. 893 din 19 aprilie 1874 comandant al navei «România» (‘Monitorul Oastei» nr.13 din 24 mai 1874, pag.546).
În această calitate, Cpt. Vasile Urseanu participa în 1875 la primul marș de instrucție executat pe Dunărea de jos și Marea Neagră de navele întrunite ale Corpului Flotilei, care au format o divizie. După executarea unor trageri de artilerie în mare, navele diviziei au efectuat un schimb de vizite cu navele turcești aflate în Tulcea. Acest prim marș de instrucție a unei reuniuni de nave române a avut o importantă deosebită atît pentru pregătirea ofițerilor, printre care se află și Cpt. Vasile Urseanu, că buni navigatori, cât și pentru formarea calităților necesare funcției de comandant de nava. În toamna aceluiași an, 1875, Cpt. Urseanu i se încredințează comandă navei «Ștefan cel Mare» (Arh. M.Ap.N. fond: Direcția cadre și învățămînt, Rg.control 61, filă 264) pe care o va conduce până în preajma izbucnirii războiului de independență.
Odată cu declanșarea războiului ruso-turc în aprilie 1877 și însărcinarea flotilei române cu misiunea acoperirii strategice a Dunării, s-au înființat bateriile de coasta de la Calafat, care prin Ordinul nr. 4161 al Ministerului de război au fost încadrate cu ofițeri din Corpul Flotilei, printre care s-a numărat și Cpt. Vasile Urseanu. Aici la Calafat, Vasile Urseanu a comandat succesiv bateriile «Elisabeta» și «Mircea» și a primit misiunea de a instala Bateria nr. 6, «Renașterea», dovedind curaj și sânge rece în timpul duelului de foc cu bateriile otomane din Vidin.
Dar în afară acestui serviciu, Cpt. Urseanu că și alți comandanți de baterii a îndeplinit și alte numeroase misiuni cerute de mersul războiului. Astfel, comandând nava «Ștefan cel Mare» a fost însărcinat să organizeze detașamente de nave comerciale, pentru trecerea trupelor dincolo de Dunăre. Iată ce scrie Lt.C-dor C.Ciuchi în «Istoria marinei române în curs de 18 secole», referindu-se la acest fapt: „Numărul ofițerilor era foarte restrâns și vedem o bună parte din ei întrebuințați la nenumărate servicii în afară de baterii, unde contau că titulari comandanți. Astfel, vedem pe Cpt. Urseanu, comandantul bateriei ‹Elisabeta› al cărei foc făcu să amuțească tunurile forturilor cetății Vidin în ziua de 14 iunie, plecând spre a efectua o trecere forțată înaintea Vidinului cu un grup de vase organizate la Tr. Severin; revine apoi pentru a lua comanda bateriei ‹Mircea› cu care s-a distins printr-o tragere vie și justă în zilele de 7 și 24 octombrie 1877 și 12-13 ianuarie 1878” (Lt. C-dor C. Ciuchi, op. Cit., pag. 183).
De asemenea, în timpul războiului de independență Cpt. Urseanu i s-a încredințat și o sarcina specială, fiind trimis în misiune pe lângă prințul Serbiei, Milan Obrenovici.
Pentru meritele dovedite în timpul diferitelor acțiuni de lupta la care a participat, Cpt. Urseanu a fost decorat cu Ordinul ‹Steaua României› în grad de cavaler, Crucea ‹Trecerea Dunării›, Medalia ‹Apărătorii Independenței› și Medalia Comemorativă Rusă, fiind totodată și înaintat la gradul de maior la 1 ianuarie 1878 (Arh. M. Ap. N., fond: Dir. cadre și învățămînt, Rg. Contro l 61, filă 264 și 264v).
După război, în 1881, odată cu comandă pe care guvernul român a lansat-o șantierului londonez ‹Thames Iron Works› pentru construcția unor nave de război necesare flotei noastre de la Dunăre și Mare, Mr. Urseanu primește însărcinarea de a se deplasa în Anglia pentru a supraveghea lucrările de construcție a navelor comandate (Arh. Statului București, fond: Ministerul de Război, Dir. Geniu, dos. 4/1980, filă 248). Printre navele aflate în construcție la Londra se află și bricul ‹Mircea›, prima nava școală românească. După lansare, nava va pleca din șantier spre țară, sub comanda Mr.Urseanu, căruia Ion Ghica îi adresa cu această ocazie următoarele cuvinte: ‘Facă cerul ca fericita călătorie lui ‹Mircea› pe marea cea mai periculoasă să fie de bun augur și să deschidă României o era de acțiune asupra mărilor. Urez tinerilor argonauți de sub direcțiunea și conducerea voastră, un viitor glorios și mare, rugând-vă să primiți frățeștile mele salutări” [textul inițial a fost parțial trunchiat, vezi Petre Bontideanu – n.].
După sosirea în țară și armarea completă, nava va fi pusă în 1883 sub comanda lui Vasile Urseanu, avansat la 1 iulie 1882 la gradul de Lt. colonel (Arh. M. Ap. N., fond: Dir. cadre și învățămînt, Rg. control 61, filă 264). Sub comanda sa, bricul execută în vara anului 1883 un voiaj de instrucție, vizitând în prima parte a campaniei porturile din Marea neagră: Varna, Burgas, Sinope, Trebizonda, Sukumi, Kerci, Ialta, Sevastopol, Odesa Oceacov, Nicolaev, iar în partea a două, porturile: Constantinopol, Pireu, Atena, Sita, Smirnă, Galipoli, Radato (Loc. cit. fond: Ministerul de Război, dos. f. n., «Istoricul bricului ‹Mircea›», filă 2).
Acest prim voiaj de instrucție al Bricului «Mircea» a adus celui dintâi comandant al sau, lt. col. Vasile Urseanu, două decorații care au venit să răsplătească meritele sale: Ordinul turc «Medgidia», în grad de comandor cu placă și Semnul onorific pentru 18 ani de serviciu.
În 1884 în viață lt. col. Urseanu intervine un eveniment deosebit prin căsătoria cu Paulina Eliad (Loc. cit. fond: Dir. cadre și învățămînt, Rg. control 61, filă 264).
În afară marșurilor de instrucție întreprinse peste hotare, bricul «Mircea» alături de celelalte nave intrate anterior în serviciul flotilei române, participa la manevrele organizate pe Dunăre, în cadrul cărora, Lt. col. Urseanu, alături de Mr. Drăghicescu, va îndeplini un rol important, așa cum a fost cazul manevrei din 1885 în care atacul a fost comandat de Lt. col. Urseanu (Lt. col. M. Drăghicescu, «Istoricul flotilei române», Marea Noastră nr. 5/1938). Reușită acțiunii a fost urmată de acordarea în 1886 a unei noi decorații: Ordinul «Coroana României”» în grad de ofițer.
Odată cu punerea în aplicare a Legii de organizare a Flotilei din 1886, prin care Inspectoratul Navigației și Porturilor a fost constituit ca un corp subordonat comandantului flotilei, la conducerea sa a fost numit lt. col. Vasile Urseanu (Lt. c-dor C. Ciuchi, op. cit., pag. 238) care va îndeplini această funcție pînă în anul 1888, de la 24 aprilie 1887 cu gradul de colonel (Arh. M. Ap. N., fond: Dir. cadre și învățămînt, Rg. control 61, filă 264).
În perioada în care a funcționat că șef al Depozitului și Diviziei echipajelor, Col. Urseanu a îndeplinit și alte însărcinări, cum a fost cea de comandant, în timpul campaniei de vara a anului 1889, al crucișătorului «Elisabeta», nouă nava de război maritimă intrată în dotarea Corpului Flotilei («Monitorul Oastei» nr. 23 din 6 mai 1889, pag. 217).
„Marina, dragii mei, nu se face numai pe apă. Observaţiile asupra cerului trebuiesc făcute şi pe uscat. Studiul astrelor a devenit o a doua mea pasiune, după marină. După cum vedeţi, mi-am construit casa în formă de yacht, cu cupolă de observator, ca în acelaşi timp, când fac observaţii cu luneta pe bolta cerească, să am senzaţia că plutesc şi pe mare!”, obișnuia să spună Amiralul Vasile Urseanu, potrivit contemporanul.ro.
