Cu mai bine de 30 de ani în urmă, într-o frumoasă zi de primăvară, eram cu treabă prin Ucraina. Și acolo, pe Nipru, unde se duc lupte acum, stăteam tolănit într-un șezlong pe puntea vasului de croazieră Mareșal Koșevoi. Mâncam pâine prăjită cu icre negre, beam șampanie și sporovăiam cu un om important la vremea aia. Îl chema dacă-mi aduc aminte bine, Franz Friederiks și era președintele Eurochambres, adică a Uniunii Europene a Camerelor de Comerț și Industrie. Și omul ăla extrem de amabil și bine educat, îmi povestea de UE. Despre cum credea el atunci, și n-am motive să-l bănuiesc de nesinceritate, c-ar trebui să fie UE lărgită, UE din care peste ani urmam și noi să facem parte. Și-mi amintesc și-acum vorbele lui: uite, Adrian, îți imaginezi cum ar fi ca într-o vacanță, să stăm tot așa pe-un vapor împreună și să navigăm nestingheriți de nimeni din Germania mea și până în România ta?
Vorbele alea mi-au mers la inimă atunci, puteam vedea chiar cu ochii minții ce-mi spunea omul ăla! Anii au trecut însă, generația lui Friederiks și a altor arhitecți ai noii UE lărgite, alde Kohl, Mitterand și Thatcher a murit și visul ăla frumos s-a spulberat. Știu, unii dintre voi îmi veți spune că sunt naiv. Am călătorit foarte mult în perioada aia prin țările occidentale și-am cunoscut mulți, foarte mulți oameni de pe-acolo. Nimeni, niciodată nu m-a tratat însă ca pe un cetățean de mana a doua. Mereu m-am bucurat de prietenia și respectul lor. Și asta mă face să cred că nu mă înșel. Da, eu în naivitatea mea cred și-acum că la început a fost vorba de o ideea nobilă și benefică pentru toată lumea. O idee stâlcită, pervertită și ucisă de unii care nu și-au dorit niciodată o astfel de Europă. De unde sunt ei, știți și dumneavoastră! V-am tot povestit de neoconii americani și visul lor de dominație a lumii pentru următorii 100 de ani. Și de coșmarul lor legat de o bună colaborare între europeni, îndeosebi nemți și ruși. Și încet încet, punându-și atent slugile acolo unde trebuie, au reușit. Și astăzi vedem cât de bine le-a ieșit. Un război în care Europa n-avea ce căuta.
Unul în care, răbdarea de neimaginat pentru unii, cea de care Putin a dat dovadă până acum, începe să dea roade. Mergând orbește pe mâna Americii, Europa piere până la urmă sigură, pe limba ei. De proastă! Rusia trebuie doar să privească, fără să facă nimic, la șandramaua numită UE care deja începe să pârâie serios. Și pârâie pe o falie apărută recent chiar în inima ei. Una deocamdată între Ungaria și Slovacia. Dar care, după alegerile de anul ăsta, e extrem de probabil să se extindă și să năruie ce-a mai rămas din deja prăbușita Uniune Europeană! Mai ales că toate protestele izbucnite practic peste tot, au cauze mult mai profunde decât cele de la care au plecat. Oamenii, pur și simplu s-au săturat de TOT! S-au săturat de Ucraina, de salvat Planeta, de mizeria și frigul din locuințe, de scumpiri demente, de sărăcie, umilințe, abuzuri, de pierderea libertății și a locurilor de muncă. Iar atunci când europenii vor înțelege cu toții asta și vor lăsa de-o parte rezervele de genul, ăsta nu-i protestul meu, nimeni și nimic nu-i va mai putea salva pe aroganții ăia globaliști și nesimțiți de la Bruxelles. Pentru că atunci când o masă umilită, batjocorită și călcată în picioare se revoltă, nu va dori niciodată dreptate! Va dori, răzbunare!
Iar asta e valabil și pentru noi, da?
Din păcate, privind în urmă, chiar e trist c-am ajuns aici. Cum noi am lăsat să se întâmple toate astea, tot noi va trebui, deși lumea nu va mai fi niciodată la fel, să îndreptăm lucrurile. Noi toți și nimeni altcineva. Pentru noi cei de-acum și cei ce vor veni după noi. Altfel Lumea viitorului va fi un imens lagăr de concentrare, un coșmar!
Tot ce scriu reprezintă opinii personale. Opinii bazate pe o documentare extrem de amănunțită, corectă și riguroasă, din surse publice. Sau, pe experiențe personale. Cum am mai zis, nu caut să conving pe nimeni de nimic ci doar să le ofer celor care mă urmăresc și citesc un punct de vedere la care eventual, să mediteze. Ca să n-am vorbe!
Autor: Adrian Adi Pieptu
