Am asistat, stupefiat, la un dialog pe Europa FM între fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, și moderatorul emisiunii cu cea mai mare audiență radiofonică. Se vorbea despre industria meditațiilor și eventuala sancționare a profesorilor.
Dezinvolt, Funeriu a intrat pe fir și a bătut tobele în forță pentru dreptul profesorilor de a câștiga o pâine mai albă. „Am trăit în Statele Unite, în Europa, în Japonia și peste tot se fac meditații. Încă la un nivel și mai mare decât în România. Este dreptul copilului de a căpăta cunoștințe în plus față de cele dobândite la școală”, a explicat Funeriu.
În același timp, ex-ministrul a completat, cu abilitate pedagogică, faptul că există într-adevăr unele probleme „pe teren”, la fața locului: profesori care intenționat își bat joc de meserie și adoptă o atitudine foarte severă la ore (cu note mici), pentru a-i atrage pe elevi la meditații. Adică acolo unde, în schimbul unor sume de bani, comportamentul se schimbă subit, noțiunile sunt predate cu mare atenție, iar copilul capătă în sfârșit cunoștințele pe care în mod normal ar fi trebuit să le obțină la școală. Gratuit, așa cum pretind politicienii că ar fi învățământul românesc.
Desigur, vorbim despre excepții, după cum lasă de înțeles Funeriu. Majoritatea cadrelor didactice sunt foarte bine intenționate. Își dau sufletul la catedră și, ca să acopere diferența până la leafa unui medic de spital, se văd nevoiți să ofere meditații – după modelul demn de urmat al președintelui Iohannis.
Bineînțeles, Striblea a uitat să-l întrebe pe Funeriu dacă nu cumva excepțiile pomenite au devenit o regulă. Căci așa se plâng părinții și elevii.
Întrebat ce facem cu copiii proveniți din familii modeste, fără posibilități materiale, Funeriu a venit imediat cu soluția magică: guvernul Ciolacu să le ofere copiilor dezavantajați „carduri de meditații”, de tipul celor sociale, pentru plata alimentelor și a energiei.
Poate vă întrebați cum procedează un elev atunci când observă că nu pricepe o iotă la școală din ceea ce predau profii de mate, fizică, română, chimie ș.a.m.d. Simplu! Îi trage de mânecă pe părinți, le arată carnetul plin de note de 4 și îi imploră să caute meditatori. Mai ales că doamna directoare tocmai i-a dat un teanc de carduri care nu pot fi folosite pentru țigări sau băutură. Doar pentru stimatul domn profesor Funeriu, spre exemplu.
Astfel, învățământul pretins de stat, dar în realitate privatizat pentru o bună parte dintre elevi și părinți (cei cu posibilități materiale) ar deveni sută la sută pe bani, în afara orelor de clasă, prin intermediul generozității guvernului României, la propunerea unui fost ministru.
Fără a generaliza, în prezent copiii merg zilnic 4-5-7 ore la școală, unde fac doar act de prezență și socializează cu colegii, iar în următoarele 4-5 ore învață cu meditatorii, pe bani buni, ceea ce ultimii ar fi trebuit să le explice din spatele catedrei, în prima parte a zilei. Dacă, bineînțeles, ar fi avut un dram de respect față de meserie, față de elevi, părinți și bunici.
Este un sistem complet pervertit, în care interesele primordiale ale copiilor se pierd în jungla manevrelor ministeriale de tip Funeriu, menite să minimizeze efortul cadrelor didactice (însă fără repercusiuni salariale) și să maximizeze profitul din orele oferite în particular.
Culmea golăniei, spre finalul discuției radiofonice fostul ministru Funeriu ne-a anunțat, foarte senin, că este direct implicat în industria meditațiilor. Deține o platformă online (i-a dat și numele de vreo două ori), are o mână de profesori aleși pe sprânceană și e gata să „revoluționeze” învățământul românesc prin meditații oferite pe Zoom. Dacă ar fi posibil, cu sprijin guvernamental pentru copiii dezavantajați.
Moderatorul Striblea a părut încântat de idee. Mai mult, l-a invitat pe Funeriu în studioul Europa FM (cu prima ocazie când se întoarce în țară), ca să explice mai pe larg cum vine treaba cu platforma de meditații. Cine știe, poate astfel se capătă și Striblea cu vreo două ore online de etică în jurnalism, cu profesorul Prelipceanu, în contul reclamei de la radio.
Autor: Adrian Onciu
