Articolul pe care-l scriu azi este necesar să fie văzut de toți oamenii curați ca un semnal de alarmă. Nu vreau să mai văd oameni dezamăgiți și de aceea prefer să arăt limpede tuturor ce e cu naționalismul și care e diferența dintre ceea ce vor oamenii și ceea ce li se vinde.
Ideologia statelor naționale a fost una servită prostimii pentru a se distruge marile imperii. Este necesar să înțelegeți acest aspect înainte de toate. Pentru omul de rând nu a fost nicio diferență între imperiu și stat național. Singurii care au perceput diferențe au fost cei de la vârful fiecărui stat deoarece, dată fiind arhitectura puzderiei de state, ajungeau să-și îndeplinească visele de regi, împărați sau conducători. Știu că istoria îl idealizează pe Cuza, dar ar fi indicat să înțelegem modul în care Cuza s-a mulat perfect tiparului anterior descris. V-ați întrebat ce anume l-a propulsat în vârf pe Cuza? Era fiul unui ispravnic și, pe jumătate, avea origini fanariote. Așadar care erau calitățile sale care-l recomandau, altele decât mașinațiunile oculte? Și cum deveniseră copiii de boieri patrioți altfel decât prin contactele cu zona „discretă” pariziană sau londoneză? Să fim serioși, fix cei care vorbeau stricat românește și care, călcând pe greblă, întrebau „ce-i asta?” au fost exponenții patriotismului românesc. Nu-i ciudat?
Culmea, cu toate că a fost introdus ca un produs hibrid, naționalismul a reușit ca, pe lângă „mișcările sforăitoare” recunoscute de istoria oficială, să nască fenomene autentice, de o deosebită profunzime. Cum s-a petrecut asta? Printr-o mișcare de jos în sus, de la conștientizarea condiției de om, de la înțelegere (chiar instinctuală!) a familiei, comunității și a comunității extinse bazate pe limbă, religie, obiceiuri.
Cei care au înțeles și simțit acest tip de naționalism au devenit, brusc, ținta predilectă a „naționaliștilor de salon”, a celor pentru care naționalismul ținea doar de un anumit sforăit al discursului bombastic. Și era logic să fie așa deoarece „naționaliștii de salon” erau perfect conștienți de falsitatea ideologiei pe care o promovau pentru proști, iar apariția unor mișcări autentice le dinamita nu doar ideologia pe care o propovăduiau, ci poziția, interesele, puterea. „Naționaliștii de salon” erau naționaliști doar atâta cât li se cerea, știind bine că puterea le vine de la „saloanele superioare” ale puterii oculte. Aveți istoria plină de exemple de naționaliști autentici care au fost lichidați fără milă de cei pe care falsa istorie ni-i prezintă ca fiind „mari patrioți”.
Cam la fel este situația și cu globalismul. E rău globalismul? În sine nu. Nu văd absolut nimic în neregulă în a avea un set de bune practici comerciale, un sistem de schimburi, anumite standarde în comerțul internațional. Nu mi se pare exagerat că acum pot face un prototyping în România, după care să merg să fac produsul final în China și să vând marfa pe Amazon, pe eBay sau pe eMag.
Nu văd nicio problemă din a merge să iau echipament sport de generație anterioară din Anglia sau din SUA pe care să-l împing apoi în Kazahstan, Uzbekistan sau mai știu unde, profitând de inteligența oamenilor de acolo cărora nu le pasă că acel echipament nu mai e la modă în SUA. Sunt chestii care țin de un globalism să-i spunem natural. Schimburile comerciale internaționale au fost în toate timpurile, iar viteza caracteristică timpului nostru nu face altceva decât să-l accelereze. E ceva în neregulă să-l respect la fel de mult pe unul din Guatemala la fel cum îl respect pe unul din țara mea? Evident că nu! E în neregulă să-l consider pe unul din Nigeria tot om? Oricine va fi pus în fața acestor așa-zise „dileme” ar pufni în râs. De ce? Pentru că în realitate nu sunt dileme. Sunt niște prostii!
Aici însă apare „globalismul de salon”, impus de Soros sau de gașca de la Davos. Ce spune acest fals globalism? Că dacă-l respect pe Yusuf, atunci Yusuf trebuie să aibă dreptul să vină și să se stabilească la mine în țară. Și, mai mult, ca să se poată stabili în regulă, el ar trebui să aibă ceva mai multe drepturi decât mine, că doar el e dezavantajat de mutare, el intră într-un mediu pe care nu-l cunoaște etc.
De asemenea, dacă tot ne considerăm egali, atunci ar trebui făcut cumva ca Yusuf să se combine cu o localnică, rezultând un copil metisat, care apoi musai trebuie să se combine cu ceva asiatic, astfel încât metisarea să fie și mai mare, pentru ca în final să se combine cu o combinație de latino-american cu eschimos, astfel încât la final să rezulte o rasă nouă de oameni „rasial identici”. Zău? Ce-i cretinătatea asta? „A spus-o Kalergi, deci e bună!”, va afirma apăsat Plăvanul, arătându-și medalia cu efigia idiotului pe ea.
Ce mai spune „ideologia globalistă de salon”? Că dacă tot am pornit-o pe uniformizare, atunci ar trebui s-o terminăm cu granițele, deoarece sunt inutile și dacă o terminăm cu granițele, atunci ar trebui să terminăm și cu guvernele deoarece, nu-i așa?, e mai bine să existe un singur guvern la nivel mondial. Acum, gândindu-ne logic, oricât de scârbiți am fi de proștii noștri precum Plăvanul, Ciucă sau Ciolacu, gândul că tot un imbecil de acest fel ar avea planeta pe mâini pur și simplu ar fi cazul să ne provoace coșmaruri.
Dacă veți observa cu atenție, atât „naționalismul de salon” cât și „globalismul de salon” sunt două direcții voit exagerate și manipulate de aceleași creiere strâmbe ajunse la un declin vizibil al materiei cenușii. Gașca bolșevicilor globaliști, care de mai bine de un secol manipulează lumea, pare că și-a pus în cap luarea cu asalt a lumii. Se vede limpede din toate acțiunile pe care le fac.
De aceea, ieșirea la liman a partidelor așa-zis naționaliste face parte din același registru. Scoți la lumină o mișcare strâmbă, adeptă a limbajului „naționalismului de salon” de secol XIX pentru a-ți servi interesul. Dovada o aveți în Italia, unde Meloni a câștigat puterea cu un program naționalist (ajutată și de promisiunile de eradicare a măsurilor tembele din pandemie), dar politica pe care o face este una de paiață globalistă. Brusc nu mai are probleme cu migrația, nu mai are probleme legate de implementarea ID-ului digital și nici cu privire la banii electronici. Maschează totul prin măsuri sforăitoare, dar inutile, cum sunt aceea cu privire la carnea artificială și cu insectele comestibile. Ceva îmi spune că modelul „lupului în blană de oaie” se va repeta peste tot în Europa. E cea mai facilă modalitate de a compromite orice idee națională, astfel încât, în final, prostimea să urle cu satisfacție că „toate sunt aceeași mizerie”. Iar când totul e mizerie, ori nu contează ce iese, ori ești de acord cu „Albă ca zăpada” scoasă de ticăloși din joben.
Ceea ce este necesar să ne întrebăm când vedem un asemenea monstru pe scena politică este dacă într-adevăr e vorba de naționalism autentic sau doar de o pospăială de naționalism de secol XIX încrucișat cu ceva globalism, astfel încât rezultatul să fie un carcalete care face mai mult rău decât bine.
Preluare: Trenduri Economice / Autor: Dan Diaconu
D. D. n-aduce pe terenul informațional nimic nou. Pentru că, după cum spune Scriptura, copacul după roade se cunoaște. Orice ideologie politică națională vine moraliceşte de la unul din cei doi poli etici: ori de la polul „Omul pentru om este frate” (precept biblic), ori de la polul „Omul pentru om este lup” (precept barbar). Ideologiile politice ale „polului biblic” urmăresc instalarea unui egalitarism relativ. În societățile dorite de aceste ideologii există mai bogați și mai săraci, însă distanța dintre ei nu e strigătoare la cer precum în societățile bazate pe idealuri ale celuilalt pol. Ideologiile politice ale „polului lupesc” promovează idealul egoismului neîngrădit de către stat, idealul pășirii peste cadavre, distanța socială dintre bogați și săraci fiind îngrozitor de enormă.
Evident, ideologia naţională nu e legată de interesele unor clase anumite, ci de necesitatea supravieţuirii în comun şi de necesitatea păstrării securităţii economice în faţa intereselor egoiste ale altor state. Ideologia naţională nu e o creaţie de cabinet, ci se cristalizează la temperatura înaltă a tunetelor sociale. Doar că mioriticii rumegă, nu-și doresc explozii și nici măcar tunete sociale. Prin urmare, nu văd rostul explicațiilor!
Aș zice că noua ideologie naţională, ca mijloc de supravieţuire, este tema căutărilor din fostele republici sovietice. Spre exemplu, în Rusia, intelectualii vorbesc de câţiva ani despre „Ideea rusească”, despre „sobornost”. La noi, nimic! Există Șoșoace și Simioni înfipți acolo de sistem. Și-atunci, care ar putea fi principalele componente ale ideologiei unui naționalism REAL românesc? În primul rând, echitatea socială, apoi contracararea decadenței moral-culturale și nu în ultimul rând, naționalismul defensiv și apărarea securității economice. Niciunul dintre cei doi „naționaliști” enumerați nu amintesc în vreunul dintre discursurile lor de așa ceva. Ambii declară, cu obediență multă, platitudini, truisme, așa cum le-a fost indicat/trasat. Ceea ce îmi amintește de fabula lui Krîlov despre Concertul dobitoacelor: câteva animale s-au strâns şi au hotărât să dea un concert muzical. Fiindcă nu cunoşteau instrumentele, nu aveau ureche bună, le ieşea doar o respingătoare cacofonie, o lipsă de armonie, adică. Dorind să amelioreze muzica, dobitoacele au decis să-şi schimbe locul în orchestră – care s-a deplasat mai înainte, care spre stânga, care spre centru-stânga, care spre centru-dreapta… Fireşte, „muzica” a rămas aceeaşi. Atunci fabulistul a zis: „Oricum voiţi să staţi/ Nu sunteţi buni de muzicanţi!” Cu alte cuvinte, fără cifre şi informaţii mai detaliate, putem constata că muzicanţii noştri ocârmuitori produc cacofonii, ţinându-se de partiţii străine intereselor noastre naţionale. Or, actualmente, partiţia ideologică CORECTĂ este una din cele două forţe supreme ce modifică lumea. Concluzia? S-a ajuns la rezultatul dorit. De alții, nu de poporul român.
De vrem să ieşim de sub vechiul imperialism şi de sub noile imperialisme ce se instalează, trebuie reformat urgent procesul educativ, punându-i ca piatră de temelie ideologia de eliberare naţională. Pe post de demolatori ai rezistenţei naţionale sunt culeşi lepădăturile culturale, renegaţii, promotorii aşa-numitului postmodernism. Cum se ştie, postmodernismul marchează în „creaţiile” sale o ruptură totală cu trecutul, o negare a valorilor. Trebuie să formulăm ideile care ar dezarma ideologiile imperiale. Avem nevoie de impunerea numitorului comun naţional, care ar aduce în zona de convergenţă a eforturilor partidele cu interese de grup rivale. Numai că impunerea numitorului comun național s-a făcut cu mână forte. Iar la noi NU există așa ceva. Așa cum nu există coeziune socială. O s-o ducem în genunchi și târâș până la dispariția României ca stat.
N.B. Comentariul de mai jos a fost scris original in Telegram. Datorita WordPress si a motorului sau ‘anti-spam’ care vineaza URL-uri, legaturile au fost suprimate. Am lasat trimiterile pentru ca cititorul sa stie ca exista o justificare/dezvoltare suplimentara. Daca e interesat, explorarea lor se poate face din Telegram (si probabil, in curind, din blogul asociat canalului). Din acelasi motiv, scriu adresa in forma prescurtata, ‘invizibila’ pentru motor, de mai jos. Eliminati spatiile pentru a obtine redirectionarea corecta
anon . to / 8nA0st
Comentariile mele sint serviciu public, cu intentie constructiva: fiecare face cit poate din ele sau le ignora. Daca am ocazia, adresez obiectii judicioase, vizind esenta argumentului, dupa regula ‘nu mai mult de doua incercari’. Cearta pe puncte particulare, interjectiile, trolajul sint ignorate, polemicile, evitate.
*
Nevroza dezputernicirii
Extrase si comentariu la Dan Diaconu, ‘Naționalismul înapoierii’
2024.01.28 via Anonimus (original, 2023.12.22)
… Ideologia statelor naționale a fost una servită prostimii pentru a se distruge marile imperii…Pentru omul de rând nu a fost nicio diferență între imperiu și stat național. Singurii … au fost cei de la vârful fiecărui stat deoarece… ajungeau să-și îndeplinească visele de regi, împărați sau conducători.
… copiii de boieri… au fost exponenții patriotismului românesc
… naționalismul… pe lângă „mișcările sforăitoare” recunoscute de istoria oficială… fenomene autentice… Printr-o mișcare de jos în sus, de la conștientizarea condiției de om, de la înțelegere… a familiei, comunității și a comunității extinse…
… „Naționaliștii de salon” erau naționaliști doar atâta cât…
… ieșirea la liman a partidelor așa-zis naționaliste face parte din același registru… o mișcare strâmbă, adeptă a limbajului „naționalismului de salon” de secol XIX pentru… Dovada o aveți în Italia, unde Meloni … modelul… se va repeta peste tot în Europa
*
Articolul ar trebui propagat pe canalele nationaliste/conservatoare/identitare, etc. In esenta, spune ceea ce am scris in ‘Dezetatizarea natiunii si libertatea romanilor. Lectii de la Izvoru Muresului’ (nationalismul grassroot, de la firul ierbii, de jos in sus sau nationalismul de stat mic, nationismul; reluat in ‘doctrina’, sectiunea C); ceea ce am scris in ‘contracultura’ (conservatorismul nu este suficient, argumente bazate pe ilustrari); in telegrame ulterioare (proeminent 2023.11.24, 2023.11.26, 2023.12.16, 2024.01.09 care a dus la asta, 2024.01.24 care a dus la alte mizerii).
Dar, pentru a face asta, el ar trebui curatat, cum am facut in extrasele de mai sus, de trimiterile conspirationiste istorice si contemporane.
Faptul ca oameni se grupeaza si intre ei planuiesc sa puna mina pe putere e un lucru evident – partidele politice nu fac nimic altceva! Ele sint ingascari private cu exact acest scop. Dar a face din ‘conspiratie’ motor al istoriei este cu totul altceva. Conspiratiile astfel intelese nu functioneaza pentru ca natura umana e in joc, friabilitatea planurilor omenesti, inefectivitatea ‘schemelor’ (vezi si comentariul asta; paralela cu cartelurile aici). Acelasi lucru despre ideologia ‘Kalergi’ pritocita in culisele UE: cum am explicat, ideologia urmeaza calcule practice de putere. Oamenii care urmaresc puterea sint extrem de calculati (ca toti sociopatii, vezi). Iar calculul practic vizeaza accesul la instrumentele coercitive ale statului. De aceea este atit de importanta ‘dezetatizarea’. Un stat mic, bine alcatuit, este structural imun la calitatea morala a oamenilor care ajung la putere (vezi aici, ‘principii generale’, punctul 2; despre cum se aplica asta azi, la cazul american, vezi acest comentariu de blog, punctul 4). Pentru a avea succes, ‘jucaria’ puterii trebuie demontata lucid si desfiintata piesa cu piesa. Vezi un efort la canal Outis…
Dar, si revenind. Reificarea ‘conspiratiei’ si/sau ideologiei este un lucru rau caci dezputerniceste oamenii (vezi final de telegrama). Cotcarii de la WEF/Davos jubileaza la imaginea de atotputernicie pe care asta o creaza. De aceea ei au reusit sa configureze pe invers agenda conservatoare (vezi telegrama, punctul 3). Tot de aceea conservatorii sint si vor ramine o dezamagire (para 2): nu poti cistiga o lupta cu armele adversarului, pe terenul lui si in termenii lui! Se numeste dezavantaj strategic, iar o pozitie de permanenta defensiva este o propunere pierzatoare! Si, tot de aceea, o spun cu mare regret, ‘conspiratia’ e doar o supapa pentru nevroza si sentimentul lipsei de putere…
De aceea, a ‘dezbraca’ articolul lui Dan Diaconu de ‘fantasma vaporoasa’ (vezi telegrama) in care e ambalat, i-ar scadea popularitatea si rezultatul ar fi doar un alt pretext de abuz. Cu vorbele unui personaj sociopatic ‘You have an eye for human wickedness but not the stomach to deal with it’ (L.A. Confidential, 1997). Asa ca, s-o faca altcineva.