Îmi iertați mica analiză geopolitică de birt. Reuters (și NBC) relatează că oficialii de la Washington și de la Bruxelles au inițiat discuții de culise în vederea negocierilor de pace cu Rusia. M-ar fi bufnit râsul dacă nu era atât de tragic. Experții încep să susțină că războiul este de necâștigat, iar contraofensiva de primăvară a eșuat lamentabil. Revista Time relatează că omul anului, Zelensky, a rămas singurul convins de victorie, în ciuda insistențelor contrare ale generalilor săi.
Se pare că americanii nu mai au bani de dat. Sunt la ultimele 5 miliarde pe care le-au găsit întâmplător dintr-o eroare de contabilitate a Pentagonului. Poporul american nu mai vrea să plătească pentru nebunia asta internațională, Biden e mai nepopular ca niciodată, iar democrații au început să aibă emoții cu alegerile. Cei mai îngrijorați de situație sunt, evident, europenii care au înțeles în sfârșit că Putin poate aștepta falimentul european de pe pozițiile în care este încartiruit de luni de zile.
În ochiul propagandistului european, invazia rușilor în Ucraina a început de la „rușii au pierdut deja”. A ajuns repede la „rușii pierd în două săptămâni”, apoi „în șase luni”. În șase luni au trecut la „ruși vor pierde sigur”, apoi la „nu știm când, dar vor pierde”. Un an mai târziu s-a ajuns la „tragem speranță că răsturnăm situația la primăvară”. Acum e toamnă târzie, a început din nou rasputița și nu mai zice nimeni nimic. Se pare că diferența între conspraționism și realitate pandemică este de șase luni, iar diferența între putinism și realitate geopolitică este de doi ani.
Așadar, Casa Albă pare că dă undă verde păcii. Aplauze! Sunt 500 de mii de morți în Ucraina, conform New York Times. De asemenea, Ucraina mai are 6,2 milioane de refugiați în Vest (conform ONU), încă 2,8 milioane care au fugit în Rusia (conform Moscovei) și 17,6 milioane de oameni care au nevoie de asistență umanitară de urgență. La asta mai adăugăm 1,7 milioane de ucraineni deveniți oameni ai străzii, rămași fără nimic pe lume în urma războiului. Ucraina din 2023 este o dictatură militară ultranaționalistă, de extremă dreapta, în care partidele politice de opoziție au fost scoase în afara legii. Atât alegerile, cât și presa de opoziție au fost interzise. Toate limbile minorităților sunt scoase în afara legii, SBU execută sumar opozanți în stânga și-n dreapta, iar armata smulge bătrâiori de pe stradă ca să-i trimită pe front.
Economia Ucrainei este prăbușită complet. Atât salariile instituțiilor, cât și munițiile sunt plătite fie din împrumuturi internaționale, fie direct din buzunarele americanilor. Armamentul trimis a fost distrus în proporții îngrijorătoare sau a sfârșit pe mâinile unor grupări ca ISIS și Hamas. Unii analiști susțin că aproape 20% din armament a ajuns pe piața neagră și zeci de miliarde au fost sifonate din buzunarele americanilor, fără un traseu contabil clar. Lansatoarele Javelin au fost descoperite inclusiv în Africa unde sunt folosite împotriva armatei franceze, în conflictul din Sahel.
Nimeni nu mai vrea să plătească pentru Ucraina din 2023. Singurul investitor rămas încă dispus să ia toată țara pe persoană juridică este BlackRock. Condițiile contractuale sunt misterioase și nu găsesc o sursă ca să pot detalia lucid. Cele mai optimiste estimări World Bank și Wilson Center arată că redresarea Ucrainei ar dura cel puțin cincisprezece ani. Numai reconstrucția infrastructurii ar costa de trei ori produsul intern brut.
Evident că Ucraina nu va adera nici la NATO și nici la UE în următoarele decenii, deși UE nu fusese niciodată un impediment pentru Rusia. Aderarea la UE era un coșmar doar pentru americani pentru că ar fi consolidat puntea economică între Rusia și Europa. Așadar, ucrainenii au fost aruncați cu mișelie în malaxorul rusesc. În lunile următoare vor începe eschivele politice, justificările și răsturnările discrete de poziție. Vor începe ridicările din umeri: „Cine, noi? Nu-i adevărat dom’le!”.
În spațiul politic și militar toată lumea știa care vor fi consecințele extinderii. Nu că n-ar fi urlat Rusia două decenii despre asta. Generalii NATO și analiștii CIA nu sunt imbecili. Toate analizele de securitate publicate arătau exact același rezultat: o Ucraină distrusă din temelii. Oricum s-ar schimba discursul public în următoarea perioadă, realitatea rămâne aceeași. Poporul ucrainean a fost mințit cu ticăloșie și trădat mișelește încă din primele clipe. A fost convins să se arunce în baioneta rusească de dragul predicțiilor de profit ale Exxon, Chevron, Raytheon și Lockheed Martin. Politicienii care nu s-au lăsat mințiți au fost mituiți să tacă.
Ucrainenii au devenit carnea de tun care înviorează piața de fosili, bursa de energie și aduce profituri nemaivăzute vreodată în istoria economică a umanității. Tot dezastrul ăsta umanitar s-a petrecut la îndemnul unei organizații nord-atlantice care știa de la bun început că extinderea va aduce războiul și apoi va eșua lamentabil. În Ucraina s-a întâmplat exact ce-și dorea toată lumea bună – un război proxy care să slăbească Rusia și să o îndepărteze de Europa cu orice preț.
Acum, în 2023, Ucraina a pierdut 20% din teritoriul peste care era suverană, iar Moscova nu se mai grăbește să negocieze cu nimeni. Putin știe că, dacă nu merg negocierile a 17-a oară, armata rusă poate închide toată ieșirea la Marea Neagră, apoi poate înfometa Ucraina până leșină singură. Rușii nu mai mișcă din tranșee pentru că n-au niciun motiv. Economia rusească era dedolarizată și izolată încă din 2016, iar sancțiunile au lovit înzecit în Europa față de Rusia. Rușii sunt obișnuiți cu foamea.
Acum e uzură. The long game. Ca-n Mariupol, dar la scară națională. Ucraina poate fi lăsată să se fractureze intern. E politica cuțitului la os, a ghiarei în gât, SBU împotriva SBU, generalii împotriva președintelui, populația împotriva armatei. Odată cu dispariția inevitabilă a implicării directe a Vestului, toți demagogii mari și mici vor bâlbâi în disperare și se vor mânca între ei. Rusia nu mai cere nimic de la Vest. Doar dă frânghie și săpun. Nu mai cere nici garanții de securitate de la Germania, nici asigurări de la Franța.
Știe că SUA poate reaprinde conflictul oricând, dacă mai găsește bani pe undeva. Rusia așteaptă alegerile din SUA. E cea mai sinistră abordare geopolitică de la criza rachetelor, din 1962 încoace. Diferența este că Biden nu e Kennedy și nu-și amintește nici cine e Putin în majoritatea orelor din zi. După zeci de milioane de vieți distruse s-a ajuns în punctul despre care vă avertizau majoritatea „putiniștilor” care doreau pace mai presus de toate. Cei care urmăreau conflictul politic din Ucraina încă din 2008 și războiul din 2014.
Ceea ce este realmente trist e că pacea putea fi obținută în 2014, după lovitura de stat finanțată de Obama. Chestie recunoscută în conversațiile dintre Victoria „Fuck the EU” Nuland și Geoffrey „Klitschko wont be president” Pyatt. Pacea putea fi obținută în 2014 – 2015, dacă Merkel și Hollande nu negociau acordurile cu rea credință, ca să dea timp înarmării NATO. E o chestie pe care a recunoscut-o Merkel cu gura ei. Ucraina ar fi putut primi și Crimeea înapoi, restabilind vechiul tratat în perpetuitate. Oferta era încă pe masă.
Pacea putea fi obținută oricând, în 2015 – 2018, prin simpla declarație NATO că Ucraina nu va adera, iar ostilitățile din Donbas vor înceta imediat. Crimeea nu mai putea fi luată înapoi, dar Rusia respinsese ideea de referendum în Donbas, iar acesta putea rămâne ucrainean, cu autonomie regională și restaurarea limbii ruse, așa cum se cerea atunci.
Pacea putea fi obținută oricând, inclusiv în 2019 – 2020, când Moscova a cerul oprirea exercițiilor militare NATO de pe teritoriul Ucrainei. Putea fi obținută în 2021, când Moscova a cerut oprirea importului de armament, de mercenari și degrevarea blocadei discrete împotriva marinei comerciale ruse din Marea Neagră.
Pacea putea să fie o realitate în prima săptămână de invazie când Putin a ajuns la marginea Kievului ca să-i aducă pe ucraineni la masa negocierilor. A fost o mișcare tactică proastă din partea Moscovei. În urma armistițiului temporar rușii s-au retras din zona Kiev și Harkiv, conform înțelegerii, iar Vestul le-a ordonat ucrainenilor să atace.
Pacea putea fi obținută în aprilie-mai 2022 când toată lumea bătuse palma pe acordul semnat în Turcia. Asta până a venit Boris Johnson la Kiev și-a dat cu palma în el spre disperarea negociatorilor ucraineni, unii dintre care au fost asasinați ulterior. Pacea putea fi obținută în primăvara lui 2023 când Moscova a cerut încă o rundă de negocieri, știind că urma o contraofensivă sângeroasă pentru toată lumea.
Fix acum nu cred că poate fi obținută pacea. Ucraina este Siria lui Bashar al-Assad și este pe cale să devină Libia nimănui. Rușii n-au niciun interes să-i oprească prăbușirea într-un haos politic total. E mai simplu să se ducă cu bani la ce rămâne în urma măcelului intern, decât să se bată cu toți odată. Pot aștepta încă un an. Dacă nu le pasă de pierderile lor, de alții nici atât.
Pentru ucraineni retragerea sprijinului american devine o realitate de coșmar. Cum spunea Henry Kissinger: „A fi dușmanul Statelor Unite este periculos, dar a fi prieten este adesea fatal. America nu are prieteni sau dușmani, ci doar interese”.
Autor: Dan Pavel
