Nicolae Gh. Lupu, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai medicinii interne din România

0

Nicolae Gh. Lupu (n. 24 februarie 1884, Arsura, Vaslui – d. 30 aprilie 1966, București) a fost un medic român, membru titular al Academiei Române (din 1948), fiind unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai medicinii interne din România.

După ce a absolvit Facultatea de medicină din București, a lucrat 4 ani (1907-1913) în laboratorul de medicină experimentală al prof. dr. I. Cantacuzino. Între 1915 şi 1916 a lucrat ca asistent la Institutul Anatomo-Patologic din Berna. Odată cu declanşarea Războiului de Reîntregire Naţională (1916-1918) a revenit în ţară pentru a participa, în calitate de şef al laboratorului volant din cadrul Spitalului 2 contagioşi, la marile campanii antiepidemice, cu deosebire la combaterea tifosului exantematic. Pe parcursul Primului Război Mondial participă la eforturile de limitare a efectelor epidemice.

După terminarea războiului beneficiază de oportunitatea de a studia în Occident. În perioada 1919-1920 efectuează studii medicale în mai multe clinici, printre care Institutele de Anatomie patologică și parazitologie din Berna (Elveția) și Paris (Franța).

Revenit în țară, în perioada 1920-1927 își începe activitatea profesională propriu-zisă, inițial ca asistent de clinică medicală și până la titlul de conferențiar. În 1931 este numit profesor titular la catedra de anatomie patologică, având o deosebită contribuție în reorganizarea ei în toate serviciile prosectură din marile spitale ale capitalei, iar în 1936 este numit profesor titular la Spitalul Filantropia. În 1938 preia Clinica Medicală a Spitalului Colentina, ca profesor titular, spital pe care îl va transforma în 1949 în Institutul de Medicină Internă, primul institut de acest gen la nivel național, institut unde investigațiile erau de mare amploare: anatomie patologică, citologie și citochimie, histochimie, culturi de țesuturi, radiobiologie, explorări funcționale cardiovasculare, respiratorii, histochimie și cu multiple preocupări în domeniul acupuncturii, homeopatiei, medicinii naturiste și a informaticii. În acest prim Institut de Medicină Internă din țară s-au format majoritatea personalităților din domeniul medicinii interne.

A pus bazele Institutului de Terapeutică (1948-1966) şi a deţinut funcţia de efor al spitalelor civile din Bucureşti (1946-1948). Medic igienist şi anatomopatolog, a militat în favoarea unei medicini interne sintetice a organismului global şi a individului încadrat în mediul său de viaţă. În institutul din cadrul Spitalului „Colentina”a amenajat laboratoare atât pentru pregătirea studenţilor, cât şi pentru cercetări ştiinţifice complexe.

În 1946 este primit membru titular al Academiei Române și timp de doi ani (1946-1948) este decan al Facultății de medicină din București. Ulterior (1948-1953) este numit rector al Universității de Medicină și Farmacie din București. La 9 iunie 1948 a făcut parte din Comitetul provizoriu desemnat cu preluarea și administrarea bunurilor Academiei Române și Academiei Oamenilor de Știință, și cu elaborarea Statutului de organizare și funcționare al Academiei Republicii Populare Române, alături de alte nume cunoscute: C. I. Parhon, Andrei Rădulescu, Mihail Sadoveanu, Traian Săvulescu, I. Iordan, Emanoil Teodorescu, Dimitrie Pompeiu, Simion Stoilow, Ștefan Nicolau, Emil Petrovici, Daniel Danielopolu, Gheorghe Nicolau și Eugen Bădărău (Decretul Prezidențial nr.76/9 iunie 1948).

A condus institutul până la pensionare (1965), activitatea fiind continuată de discipolul său, prof. dr. Ion Emil Brückner.

Alături de colectivul coordonat, a publicat numeroase lucrări de anatomie patologică și de hematologie în țară și în străinătate: Editura Academiei, Editura Medicală, Gauthier-Villars (Franța), Gustav Fishe (Germania), Willey Interscience (USA), CRC Press (USA) etc. Sfera preocupărilor sale științifice cuprinde mai multe domenii ale medicinii interne, în care a adus contribuții personale, în special în domeniul fiziopatologiei sclerozei pulmonare, icterelor, a bolilor de sânge, etc. Este autor al unor importante studii privitoare la ictere, endocardite, tifosul exantematic, angina pectorală, boala hipertensivă, etc. Printre lucrările sale se numără «Sifilis secundar, pseudo-reumatism sifilitic» (1913), «Contribuţiuni asupra patogeniei icterilor» (1925), «Clasificarea nefritelor» (1925), «Tratamentul litiazei Biliare» (1925), «Pneumoconiozele neprofesionale» (1955), «Sclerozele pulmonare» (1960). Lucrarea «Hematologie clinică», din 1935, i-a adus recunoaşterea de creator al şcolii româneşti de hematologie.

Munca sa de cercetare științifică s-a concretizat în peste 400 de lucrări, multe dintre ele aparținând patrimoniului științei medicale internaționale.

Cercetările sale clinice s-au îmbinat cu cele experimentale, dezvoltând direcția fiziopatologică în activitatea de cercetare. Lupu a imprimat în medicina internă română o orientare nouă. S-a ocupat de problemele învățământului medical și al organizării muncii științifice.

Ca profesor, a format numeroase cadre de elită: acad. prof. C. Iliescu; șeful clinicii de medicină internă de la Spitalul Cantacuzino – acad. prof. dr. Radu Păun, ministru al sănătății; prof. dr. Alfred Teitel, prof. dr. Veniamin Runcan, prof. dr. Victor Ciobanu, ministru al sănătății; prof. dr. Ștefan Berceanu, prof. dr. Ion Emil Brückner etc.

Având în vedere renumele de care s-a bucurat, a acordat consultații unor importante personalități ale zilei: Iuliu Maniu, Ion Antonescu, Nicolae Malaxa, Lucrețiu Pătrășcanu, Patriarhul Nicodim sau Gheorghe Gheorghiu-Dej.

A murit la 30 aprilie 1966, la Bucureşti.

Foametea din Arsura

Profesor dr. în medicină Nicolae Gh. Lupu, membru titular al Academiei Române, originar din satul Arsura, a venit în sprijinul locuitorilor din comuna Arsura, atunci când, la 31 ianuarie 1947, dona CARS-ului Central București suma de 1.000.000 lei, cu rugămintea de a se procura alimente pentru consătenii săi. În aceeași zi, acesta mai făcea o donație de 1.500.000 lei către locuitorii din Pâhnești, Fundătura și Mihail Kogălniceanu (fost Râpi), sumă care trebuia împărțită în mod egal între cele trei sate pentru a se cumpăra alimente. La sugestia CARS-ului Central, Comitetul Județean Fălciu trebuia să folosească sumele în scopul destinat de donator, aducându-se la cunoștință locuitorilor din aceste așezări proveniența sumei prin viu grai și afișaj. Notorietatea gestului nobil săvârșit nu a fost exploatată de profesorul Lupu în maniera politicienilor de ieri, dar mai ales de astăzi, care caută să își facă publicitate pe orice cale, chiar și seama suferinței oamenilor!


Citește și:

Foametea din 1946-1947 în comuna Arsura: „Nu ne lăsați copiii să moară de foame!”

După încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, oamenii din satele județului Fălciu (astăzi parte din județul Vaslui) au sperat că vor avea o viață mai bună. Reforma agrară inițiată de guvernul procomunist al dr. Petru Groza la 23 martie 1945 părea să îndreptățească aceste așteptări. Numai că demararea procesului de expropriere al marilor proprietăți agricole a declanșat un val de conflicte între proprietari și țărani, săvârșirea de numeroase abuzuri și nedreptăți din partea comisiilor locale de expropriere, astfel că în lumea satelor domnea o stare de haos și incertitudine. Ca și exproprierea, nici împroprietărirea țăranilor cu pământ nu a fost lipsită de incidente, ilegalități comise de Comitetele locale de împroprietărire sau nemulțumiri din partea celor îndreptățiți la împroprietărire, care au degenerat în scandaluri și bătăi (Citește mai departe…)

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.