S-a descoperit calea spre nemurire

0

Mugur IsarescuS-a descoperit calea spre nemurire: eternizarea pe postul de conducere, în numele stabilității. Locul sfințește omul, iar nu invers.

Deși este guvernator al BNR de 34 de ani, dl. Isărescu este sigur că va mai rămâne acolo minim 5 ani.

A avut grijă dl. Ciolacu să transmită aseară semnalul de „stabilitate”.

Putem fi siguri că „producția” de bani de până acum, care a ținut pasul cu masivele și nocivele împrumuturi luate de stat din 2019 încoace, precum și cu pierderea substanțială de putere de cumpărare a dolarului și a euro cauzată de „relaxarea cantitativă” (quantitative easing), va continua.

Emitenții dolarului și ai euro, la unison, au aruncat din elicopter zeci de trilioane suplimentare în raport de volumul de mărfuri și servicii de pe piață, ca să susțină, pe credit, „lupta” contra plandemiei și a claimătceingiului precum și războiul, chestii regizate toate de elitele auto-mandatate care s-au umplut de bani și resurse și se văd semi-nemuritori. La fel a făcut și BNR. De aia paritățile leu-euro și leu-dolar sunt cam la fel ca în 2019, dar suta de lei din 2024 nu mai înseamnă decât 40 de lei din 2019. Într-un asemenea hal ne-a scăzut puterea de cumpărare a salariului.

Între timp, apare știrea că băncile își vor monitoriza clienții pe feisbuc și a anticipa, astfel, intențiile de retrageri masive de bani fizici.

Bani care, în depozite bancare fiind, nu sunt proprietatea clienților, ci proprietatea băncilor.

Domnul Ciolacu, nu uitați, este cel care a limitat plățile și încasările în numerar fizic. Nu există nicio certitudine că plafoanele impuse anul trecut nu vor fi scăzute și mai mult. Un plafon de 100 de lei pe zi este ca și o eliminare a banilor fizici. După care, libertatea economică și proprietatea vor fi la fel ca în plandemie.

În condiții de stabilitate conferite de nemurirea pe post a faraonilor de genul lui Arafat, gomandant de la agziune, toate conspirațiile teoretizate de „extremiști” și „populiști” se transformă, pas cu pas, în realitate faptică.

Autor: Gheorghe Piperea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.