Tot ce putem salva noi, ca oameni, este sufletul nostru

0

Noi nu putem salva planeta. Pentru că nu ne putem salva nici pe noi. Noi nu putem salva nimic. Nici măcar un copac. Nici măcar o floare.

Totul în acest univers este trecător și perisabil. Chiar dacă oamenii nu vor mai mînca vaci, nici porci, nici găini, planeta nu va fi salvată. Pentru că și vacile, și porcii, și găinile vor muri de boli și bătrînețe.

În condiții naturale, animalele mor în chinuri groaznice, sfîrtecate bucată cu bucată timp de multe ore de vreun prădător sau păsări. Sau se sufocă cu zilele și săptămînile în timp ce părți ale trupului le putrezesc. Dacă animalele de pe planetă ar ajunge să moară de bătrînețe, duhoarea și infecțiiile pe care le-ar răspîndi ar ucide omenirea.

Da, lumea aceasta, așa cum o vedem, se va distruge. Specia umană va decădea într-atît, încît nu va mai rămîne vreun rost pentru perpetuarea ei în condițiile acestei lumi. Atît de mult se vor tîmpi oamenii, încît toate acțiunile lor vor duce la distrugerea a tot și a toate. Iar cauza acestei îndobitociri și îndrăciri a oamenilor va fi pierderea desăvîrșită a credinței în Dumnezeu, precum însuși Hristos ne-a zis despre acele vremuri: „Dar Fiul Omului, cînd va veni, va găsi, oare, credinţă pe pămînt?” (Luca 18, 8 ).

Tot ce putem salva noi, ca oameni, este sufletul nostru. Nu planeta, nu lemnele, nici animalele rare.

Dacă vom avea sufletele ațintite spre cer, nimic din cele pămîntești nu ne va orbi: nu vom avea nevoie să tăiem milioane de hectare de păduri, nu vom chinui milioane de animale ținîndu-le în întuneric și balegă pentru a scoate prețuri mai bune, nu am otrăvi ape pentru că nu am căra prin ele petrol și otrăvuri. Nu am avea nevoie de bombe și rachete cu care să nimicim milioane de oameni nevinovați, nu am avea nevoie de nimic din tot ce împinge lumea spre autodistrugere.

„Căutați mai întîi Împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte se vor adăuga vouă”! (Matei 6, 33).

Autor: Savatie Baștovoi

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.