Atât, măcar să încercăm…!

0

Drama cea mai mare a unui popor nu este ca intelectualii lui să fie școliți de colonizator, ci că toți cei care văd nedreptatea să tacă din gură…, și să nu facă nimic!

De 2000 de ani Dumnezeu nu a schimbat lumea, a lăsat-o de capul ei, după principiul liberului arbitru, El doar i-a dat cel mult viață, că materia și energia erau deja prezente. Bună și credința asta, ca orice credință, de altfel, care canalizează energiile interne și poate și pe cele externe, nu știu. Nu-mi veniți cu escrocii care explică cuantic totul, pentru că este o tâmpenie. Tocmai principiul cuantic al nedeterminării a lui Heisenberg, anulează Geneza Divină, dar asta este altă poveste.

Poate nu suntem în stare să schimbăm lumea, poate nu vom fi în stare să punem Inteligența Artificială sau Manipularea Genetică sub o legislație favorabilă oamenilor, și nu unei elite, poate nu vom reuși să interzicem războaiele și înarmarea, poate nu vom putea opri răutatea sau nedreptatea…, dar măcar să fi încercat!

Atât, măcar să încercăm…!

Dă oală în foc pe Net de mii de tehnici și filosofii individuale de a dobândi fericirea, starea aia de Zen care este un fel de anestezie generală a spiritului și a corpului, care nu are nicio legătură cu solidaritatea cu semenii noștri, cu compasiunea și cu responsabilitatea, cu asumarea. O paralizie…!

„Integrarea în Absolut” sunt doar vorbe…, lipsesc însă faptele, și numai faptele schimbă lumea, nu percepția ei rozalie pentru ca să fim fericiți și să ne doară în cur.

Nu vedeți că Lumea a luat-o definitiv razna?

Dacă vrem să fim fericiți, then do something, mother fucker!

Dar cu un popor unde Eminescu a fost un mare fotbalist, Beethoven un câine, Grigorescu un cântăreț, și Dunărea izvorăște din Marea Neagră, este foarte greu!

Dar nu imposibil…!

Era odată un tâmpit, îl chema Epicur, care spunea:

„Dacă Dumnezeu vrea să elimine răul, dar nu poate, atunci nu este omnipotent.

Dacă El poate, dar nu vrea, atunci nu este bun.

Daca El poate si vrea, atunci de unde exista răul?

Dacă nu poate si nu vrea, atunci nu este Dumnezeu”.

Cunosc contraargumentele la acest pardox renumit și nu vreau să intru în detalii, dar vreau doar să subliniez că noi oamenii avem responsabilitatea vieții noastre, și nimeni altcineva…, nici măcar Divinitatea!

El Comandante.

Autor: Jean Maurer

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.