Doi frați sunt vecini cu mine, în Fundacul Mircea, despre care am mai vorbit în 2016 (cum a fost el afectat de criza migranților).
Fratele mai mare are o proprietate cât un sfert de cartier, pe multe dintre delușoare nici nu cred că i-au călcat galoșii vreodată.
Ăl mai mic, de mulți ani, îi tot aruncă orătănii moarte în curte ori îi lapidează sistematic viețuitoarele care se apropie de incertul gard despărțitor, mereu mutat de colo colo. Mai nou, așezase la limita dintre proprietăți câteva containere cu otravă, bașca un siloz cu carbid, alături de gherete insalubre, în care cică studia otrava respectivă; așa era el: cu știința.
Fire beligerantă, Cel Mic mi-a anexat și mie o parte din curte, acum ceva vreme, motivând că așa i-a lăsat moștenire bunică-său, Iosif, cândva. Pe viețuitoarele pe care mi le-a luat, odată cu terenul, mereu le-a maltratat, le-a ținut nehrănite și le-a interzis să grăiască în felul lor, comun cu al meu. Dar eu nu am zis nimic, nu m-aș fi putut lupta cu frații, mai ales cu Cel Mare, așa că am tăcut strategic.
De vreo doi ani, vecinii din cartier l-au asmuțit pe ăl mic să-i arate fundul ăluia mare, să-l spurce de peste gard, promițându-i că-l apără ei, în caz de ceva, mai ales dacă se vâră și el în Asociația Defensivă de Micșorat pe Cei Mari (ADMCM).
Pentru Cel Mare, deja enervat de putoarea mortăciunilor primite pe cale aeriană și de containerele cu otravă limitrofe, asta a fost picătura care a umplut putina. Ce și-a zis el? Până se organizează Cel Mic și-l antrenează vecinii la gym, primindu-l în sânul lor de gen neutru, ar fi nimerit să-i aplice o corecție și să-i împingă otrava și explozibilul mai departe de propria-i bătătură. Practic, a sărit gardul și l-a luat pe ăl mic la omor.
Și, uite-așa, de atunci, am scandal încontinuu în proximitatea relativă, însă nici nu mă gândesc să mă bag între nepoții lui Iosif, că niciunul dintre ei nu a fost prea politicos când ne întâlneam pe trotuarul fundacului, de-a lungul vremii. Ăl mic îmi furase o parte din bătătură, cu acordul tacit al ăluia mai mare, capul răutăților, iar tatăl vitreg (alogen, cică) al lui Cel Mare însuși intrase cu buldozerele peste taică-meu ca să-i colectivizeze livada și să-l învețe morala proletară (cum ar veni, un fel de ideologie din vremurile noastre, dar mai cu ițari și vestoane). Ce treabă să am eu cu ei? De bătaie îmi arde mie acum?
Ei, nu e chiar așa! Pentru că vecinii din cartier ridicară sprânceana condescendentă cu o circumspecție mustrătoare și-mi atraseră atenția că, după calculele lor, precum și ale specialiștilor năimiți, dacă Cel Mare va reuși să-l marteleze total pe Cel Mic, următoarea gospodărie pe care o va vizita, în scop de rapt și samavolnicii, a mea va fi! Așa că să fac bine să pun și eu bani la efortul comun al ADMCM pentru cumpărarea de bricege moderne și sule electronice (are șeful asociației de cartier niște firme) ca să facă ăl mic față agresiunii. Iar ăl mic, care, pe vremuri, cântase la pian folosind lucruri similare, răcnea acum din toți bojocii și se răstea la vecinii civilizați că de ce întârzie sulele!
Dacă nici așa n-au reușit să mă convingă, mai ales că mă las condus de o fire cunoscută ca grea de cap, ce s-au gândit zilele astea să-mi spună vecinii cu statul de drept printre dinții cariați?
„Hei, mai ții minte că, acum câteva decenii, l-ai rugat pe Cel Mare să-ți țină în custodie o paporniță cu giuvaieruri până pleacă friții din vizită? Ți-a mai dat-o înapoi? Mă rog, mare parte din ea a ajuns tot la friți, între timp, dar noi credem că a venit momentul să faci scandal și să sari la bătaie: unde e papornița, agresorule fratricid?! Hai, la luptă, că noi te vom susține, îți vindem și ție sule!”
ADENDĂ
Atât timp cât Rusia are un arsenal nuclear care poate distruge planeta de câteva sute de ori, cam ce-o fi însemnând, în mintea cretinilor, sintagma „victoria împotriva Rusiei”?
Autor: Răzvan Constantinescu
Place! Mult! Original și foarte inteligent mod de a declara c-ar fi bine să stai în banca ta atunci când „Fratele cel Mare” sare pârleazul și-l plesnește pe „Cel Mic”. Amuzantă analogia cu „putina” – „picătura care a umplut putina” – știut fiind că rușii sunt mari amatori de murături, murând inclusiv fructe, ouă etc.
Doar că nu vecinii l-au întărâtat pe „Cel Mic”, ci „partenerii” de peste Atlantic.
Pe asta n-o mai comentez, pentru că poate fi înțeleasă cu ușurință: „Iar ăl mic, care, pe vremuri, cântase la pian folosind lucruri similare, răcnea acum din toți bojocii și se răstea la vecinii civilizați că de ce întârzie sulele!” 🙂
Apreciez enorm scrierea ca și inteligența autorului! Cu atât mai mult cu cât înțelege și unde a ajuns papornița cu giuvaiere… 🙂
Amuzant.
Dind-o pe serios, acum.
Ceea ce adeseori este amplificat retoric drept ‘al treilea razboi mondial’ este de fapt ‘dezghetul’ celui de-al doilea razboi, de acolo de unde, prin epuizare, a fost pus la congelat. Asadar, _acesta_ este lucrul care trebuie adus la inchidere (closure), iar pentru asta, ar trebui ca:
1. Propaganda din RM2, devenita istorie oficiala azi, sa inceteze. Reprimarea germanilor trebuie oprita, Hitler de-demonizat, Churchill si Roosevelt recunoscuti, alaturi de Stalin, drept maniaci genocidali.
2. Recunoasterea faptului ca dusmanul real a fost Rusia si bolsevismul, iar razboiul Atlantiei contra Germaniei, nedorit de Hitler, a fost o gresala catastrofica.
3. Condamnarea socialismului, nu doar a comunismului, laolalta cu nationalsocialismul (nazismul) si fascismul. Toate sint forme desuete de etatism colectivist, de corpor-atism, regasite in mixul globalist care ne guverneaza (keynesianism, regulativism, redistributivism, egalitarism, ‘parterneriat’ stat-corporatii).
4. Raspunsul la globalismul politic nu este statismul, fie el si ‘westfalian’, ci libertarianismul (adica liberalismul clasic), recunoscut pina si de Clown Schwab drept adevaratul inamic. Pace durabila va fi doar cind statele vor fi mici si oamenii liberi!
5. Natiunea, ca concept viabil, trebuie dezetatizata iar statul trebuie limitat inclusiv pe linia aceasta. Neo-suveranismul va trebui decuplat de nationalismul de stat mare, represiv.
6. Cheia de bolta a atavismului propagandistic al RM2 este narativa holocaustului. Revizionismul trebuie decriminalizat si cercetarea, ratiunea, logica si dreptatea repuse in drepturi.
Pentru versiunea completa, cu legaturi de autoritate, vezi Telegrama anon . to / FMrEXB si cele trei precedente (eliminati spatiile pentru redirectionare corecta; protectie contra motorului anti-spam de la WordPress). Versiunea scurta publicata si in comentariu la Cotidianul, 23 martie 2024, Andrei Marga, ‘Proiect de pace durabilă’, care scoate sufletul din cititor cu un text de peste 17.000 de caractere fara a adresa nimic din problemele esentiale concentrate mai sus in ~ 1700…