Armata globaliștilor

0

S-a dat ordin pe unitate să se introducă armata obligatorie în Uniunea Europeană. Deocamdată mass-media ne pregătește din punct de vedere psihologic, cu sondaje de opinie scoase din burtă, cu noi legi ale Apărării și cu amenințarea virusului letal „Putin”. Ca în multe alte privințe, Germania a dat tonul. Miniștrii războinici Pistorius și Baerbock au o capacitate supranaturală de a le insufla nemților senzația cu lucrează în interesul țării, în timp ce vorbesc și prin somn cu Pentagonul, respectiv Casa Albă.

Sunt două mari probleme legate de dorința americanilor de a „militariza” Europa (implicit România), în paralel cu înarmarea excesivă și crearea unor puternice baze NATO de-a lungul graniței vestice a Ucrainei. În primul rând, avem minciuna colosală exprimată pe canalele mass-media: Putin va ataca țările NATO imediat ce termină cu regimul de la Kiev. Aici nici măcar nu-i nevoie de poziția oficială a Kremlinului. Nu există motive raționale pentru care Rusia ar încerca să intre în coliziune directă cu 32 de state și tot atâtea armate. Ar fi o nebunie. Un act sinucigaș prin prisma faptului că eventualul conflict NATO-Rusia s-ar transforma, inevitabil, într-un schimb devastator de rachete nucleare.

În al doilea rând, o armată alcătuită din soldați luați cu arcanul are o serie de dezavantaje. Nivelul de competență al personalului militar pregătit pe parcursul unor stagii de câteva luni ar fi submediocru. După cum vedem, specializările în noi arme și tehnologii (vezi dronele, sistemele de bruiaj, hipersonicele etc) au schimbat radical modul de operare în prima linie. Câteva detașamente de soldați insuficient pregătiți ar însemna doar carne de tun. În plus, motivația, ca element esențial în orice război, ar lăsa de dorit. Foarte puțini europeni își doresc să lupte în armata globalistă a lui Joe Biden, pentru a proteja „ordinea internațională bazată pe reguli” și, în paralel, privilegiile așa-ziselor elite.

Nu în ultimul rând, unitățile militare din România, spre exemplu, au rămas în paragină din 2004, iar reactivarea și aducerea lor la standarde NATO ar echivala cu sute de milioane de euro investite pe parcursul a 2-3 ani. Întreținerea ulterioară a acestor garnizoane și plata personalului ar reprezenta o cheltuială în plus, inutilă. Alternativa viabilă rămâne, totuși, armata formată din profesioniști. Unii cetățeni iubesc adrenalina cu riscurile aferente, se dau în vânt după „aventură” și abia așteaptă să ajungă pe front (câțiva au ajuns deja, în Detașamentul «Getica»). Statul român nu trebuie să facă altceva decât să le vină în întâmpinare cu lefuri mult peste medie și un pachet atractiv de alte bonusuri.

Dacă globaliștii lui Biden au nevoie de armată profesionistă în Europa, atunci să bage mâna adânc în buzunare și să susțină proiectul. Eventual, să atragă și mercenari din țările subdezvoltate, după modelul rețelei Glovo de livrat pizza. Este inadmisibil ca după ce Pentagonul ne-a tăiat conducta de gaz ieftin (ca să ne bage pe gât GNL-ul american), după ce a adus în Europa inflație până la cer prin intermediul sancțiunilor stupide, după ce ne-a vândut armament la preț de diamante, mai nou să ne oblige să reintroducem armata obligatorie tot pe spinarea contribuabilului european.

Parlamentul României are obligația ca măcar în ultimul ceas să arunce o privire asupra proiectului Legii Apărării, în care președintele Iohannis și-a luat prerogativa de a băga țara în război după bunul plac, doar în cazul unor vagi „amenințări hibride” și fără să-i consulte măcar pe aleșii poporului.

Așa cum arată acum, militarizarea Europei ar avea sens doar dacă Statele Unite preconizează să mențină inițiativa în conflictul cu Rusia. Însă în acest caz armata obligatorie echivalează cu o crimă. Dacă vor musai să omoare ruși, n-au decât să se înroleze aventurierii gen «Getica», împreună cu politicienii-marionetă care trag cu dinții de fotoliile călduțe oferite cu generozitate de sponsorii globaliști.

Autor: Adrian Onciu

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.