„Consumerism emoțional”, asta e boala zilelor noastre

0

Asta se cheamă iubire nu dragoste…, pentru cei care nu știu să facă diferența…!

Oamenii au deprins un obicei foarte prost: atunci când au senzația că o relație nu merge, se gândesc în primul rând să o înlocuiască fără nici măcar să încerce s-o îmbunătățească, s-o repare, fără să realizeze că de fapt o iau de la început cu loteria vieții și că vor ajunge probabil în același punct al nemulțumirii. Și astfel viața trece…! Sigur, există și situații clare în care decizia de a renunța este imperativă!

Oamenii au uitat că o căsnicie care s-a încheiat din dragoste (nu din motive de portofel, sau statut social) poate continua din motive de iubire, de prietenie, de solidaritate, de empatie, sau dintr-o misiune asumată în comun, chiar dacă dragostea s-a estompat.

“Consumerism emoțional”, asta este boala zilelor noastre: dacă nu mai găsesc satisfacție într-o relație, gata o schimbăm imediat…!

Numai că vine o vârstă în care singurătatea devine singura opțiune, și degeaba ne facem vânt ca calul din bășină, singurătatea este de rahat. Nu este o dovadă a puterii, ci o dovadă a eșecului…! Cel puțin pentru oameni…, pentru lei o fi altfel, dar nu sunt leu…!

El Comandante.

Autor: Jean Maurer

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.