Cicerone Poghirc – un vizionar în căutarea Binelui

Născut la data de 20 martie 1928, în Măscurei, comuna Iana, județul Vaslui, savantul lingvist Cicerone Poghirc s-a format ca om de litere într-o familie de învățători.

Încă de tînăr a ştiut ce-i învăţătura. A urmat cursurile școlii primare în comuna natală, după care a intrat la Liceul Militar din Chișinău.

A urmat apoi cursurile Secţiei de Filologie Clasică a Facultăţii de Filologie din Iaşi şi de Litere din Bucureşti, obţinînd licenţa în 1951.

Din 1968 a fost profesor universitar, șef al Catedrei de filologie clasică (1974-1976), iar în perioada 1963-1970 a fost prodecan al Facultății de Limbi Romanice, Clasice și Orientale din cadrul Universității din București. A predat în calitate de visiting professor la Universitățile din Indiana, Michigan și California (Statele Unite ale Americii), între anii 1973 și 1974, respectiv la Universitatea din Padova (Italia), în perioada 1976-1979, unde a ținut cursuri de limba și cultura română, dar și de limbi și culturi balcanice.

În 1979, Cicerone Poghirc s-a stabilit în Franța, fiind, printre altele, lector de limbă și literatură română (din 1980) și secretar general (din 1982) al Centrului Român de Cercetări din Paris.

A publicat un număr important de recenzii ale operelor unor scriitori români din exil, precum Mircea Eliade, Vintilă Horia, Emil Cioran, Horia Stamatu, Ioan Petru Culianu, Alexandru Ciorănescu ș.a., în reviste de prestigiu cum ar fi «Lupta», «Cuvântul românesc», «Journal of the American Romanian Academy of Arts and Sciences», «Dacoromania» etc., dar și o întreagă serie de studii cu privire la ortografie sau la folclorul românesc. La preocupările de lingvistică se adaugă și faptul că Cicerone Poghirc a studiat cultura populară românească, acordând o atenție particulară folclorului, în special colindelor și descântecelor românești, preocupându-se totodată și de mentalitățile și credințele traco-dace și albaneze, de sorginte ilirică. În aceeași direcție se încadrează și colaborarea cu Ioan Petru Culianu, alături de care a publicat o serie de studii (unul dintre ele ca unic autor și șapte în coautorat) în «The Encyclopedia of Religion» (MacMillan, New York, 1987), volum coordonat de Mircea Eliade, de care l-a legat o frumoasă prietenie, în special prin prisma preocupărilor de indianistică și de istoria religiilor. Despre importanța marelui istoric al religiilor Cicerone Poghirc a scris L’itinéraire mythique d’une existence accomplie. Ce que Mircea Eliade signifie pour les Roumains, în Mircea Eliade. Dialogues avec le sacré, Paris, 1987. La rândul său, M. Eliade, care avea pentru el o nereținută admirație, îl descrie astfel în 1983: Dr. Poghirc is a most amazing scholar. He has a vast mind and he has applied himself fruitfully in a number of important areas of investigation: comparative Indo-European studies, classical philology, general linguistic theory, as well as particular studies of the Balkan area. In all of these fields the large number of his published works has proven illuminating and constructive. The extraordinary depth of his mind, wideness of vision, and sharpness of attention to scholarly detail mark him as an impressive individual

Cicerone Poghirc – reputat lingvist, indo-europenist, eseist și istoric al religiilor – era poliglot, asemenea unor cărturari români precum Cantemir sau Hasdeu, fiind un bun cunoscător al mai multor limbi vechi sau moderne: latină, greacă veche, sanscrită, hitită, gotică, islandeză veche, slavă veche, armeană clasică, rusă, norvegiană, germană, engleză, franceză etc. Așa se explică faptul că această colecție include numeroase dicționare în diverse limbi străine, între care greacă, albaneză, rusă, bulgară, sârbă, croată, maghiară ș.a., unele dintre ele bilingve (sanscrit-german, albanez-francez, român-turc, maghiar-român, publicate începând cu anul 1895). Seria de dicționare străine este completată de cele redactate în română (explicative, ortografice, etimologice, etnologice și de folclor, dar și altele care atestă preocupările științifice ale lui Poghirc, precum Dicționar onomastic creștin și Dicționarul limbii poetice a lui Eminescu).

Date fiind formarea lingvistică și competențele poliglote, studiile sale acoperă o arie largă – lingvistică generală, indo-europeană și balcanică -, la care se adaugă și articole cu o tematică variată: colinde și descântece, onomastică, civilizație și mitologie românească, creștinism, religia traco-dacă și albaneză (unele în colaborare cu Ioan Petru Culianu) etc.

Pe lângă materialele deja enumerate, de o importanță aparte în cadrul colecției sunt volumele «B.P. Hasdeu, lingvist și filolog» (publicat de Cicerone Poghirc în 1968) și «Philologica et linguistica» (ce include lucrările sale din perioada 1953-1983), manualele de limba latină pentru elevi și «Dicționarul limbii române», la redactarea cărora a contribuit lingvistul.

Astfel, biblioteca lui Cicerone Poghirc conține numeroase studii de specialitate, manuscrise și însemnări, diverse materiale tipărite, vechi și valoroase, multe dintre ele apărute la începutul anilor 1800, îndeosebi în latină, în greacă și în limbi slave.

În ceea ce privește corespondența, deosebit de importantă este cea primită de Cicerone Poghirc de la personalități importante precum: Ana Blandina, Emil Cioran, Ioan Petru Culianu, Neagu Djuvara, Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Eugen Lozovan etc., cea mai bogată fiind purtată cu Horia Stamatu, la care se adaugă corespondența de familie, primită de la Narcisa și Maria Poghirc (fiica și soția vărului său Pompiliu Poghirc).

Colecția «Cicerone Poghirc», disponibilă la Muzeul Cărții și Exilului Românesc, reprezintă un excepțional fond de carte și documente ce reflectă cu precădere domeniile de interes ale lingvistului.

Cicerone Poghirc a trecut în eternitate pe 15 aprilie 2009, la vârsta de 81 de ani, la Paris, Franța.

Ioan Petru Culianu:

„Domnul Poghirc încarna pentru noi un principiu cosmic: Binele care se opune Răului; o forţă a naturii care combate, mîndră, mizeriile societăţii umane”

Neagu Djuvara:

„Limba dacilor era nu un dialect al limbii trace – cum continuă să susţină ceea ce aş numi «vulgata» istoriografiei române –, ci o limbă de sine stătătoare, la egală distanţă faţă de tracă, iliră

şi vechile limbi baltice. Cercetările profesorului Poghirc mă ajută să combat teoriile unui fals naţionalism imbecil”

Mircea Eliade:

„Extraordinara profunzime a minţii sale, viziunea şi atenţia ascuţită pentru detaliile cercetării savantului îl conturează ca o personalitate impresionantă”

„Am avut privilegiul de a-l cunoaşte şi de a-i însoţi paşii prin Normandia, locul din care – oricît ar fi vrut el să-şi mascheze tristeţea – cerul nu se vedea la fel ca în Iana copilăriei sale. Îmi amintesc nu numai figura luminoasă, privirea înaltă, ochii săi azurii, sprîncenele arcuite, dar, mai ales, plăcerea de a provoca ́’rigurozitatea spiritului’. Nu era deloc un om sufocat de certitudini, doar o minte răscolitoare, învolburată, la fel ca şi părul său ce nu se aşeza niciodată. Acolo, în Normandia, aveam să aflu despre posibile apropieri, ca rădăcini, între celţi şi anumite aşezări ardelene.

În timpul încercărilor mele de a descrie lumina pierdută a unei conştiinţe vii, un dascăl de la mine, din Banat, nearondat canonului intelectual românesc, îmi şoptea: ‘Oare dacă iluştrii noştri profesori de profunzimea spirituală a unora precum Culianu, Eliade, Poghirc ar fi rămas acasă şi nu ar fi trebuit să plece în pribegie, naţiunea românească ar fi arătat tot aşa?’” – Marius Ghilezan