Mîndria de a fi carne de tun?!

0

Jalbe. După autoarea cărții despre cuvintele de modă care au europenizat vocabularul moldo-valah a venit rîndul autoarei volumului Domnitorii și suita domnească în epoca fanariotă. Documente din colecțiile Bibliotecii Academiei Române, una dintre cele două cărți la care pînă acum rîvneam zilnic la vederea lor închise în vitrina din hol. Seara, ajuns acasă, îmi pregătesc pipele electronice și cu picioarele pe masă, în timp ce computerul copie dintr-un folder într-altul filmele din călătoriile în străinătate (Proiect de viață început cu avînt, dar despre care am serioase îndoieli că-l voi duce pînă la capăt) mă apuc de iscodit cartea, operațiune indispensabilă înaintea înmormîntării în Biblioteca personală sau în dealurile de lucrări de pe podele. Chiar din primele pagini, după prefața semnată de Răzvan Teodorescu și avînd drept teză Tentativele dinastice ale fanarioților, îmi dau seama că titlul acoperă un conținut mult mai restrîns decît cel propus de carte. De fapt, avem de a face cu o lucrare despre Domniile fanariote așa cum se dezvăluie ele în Colecția de piese prețioase ale BAR. Cînd mi-a dat cartea, am căutat să încropesc cu coordonatoarea un dialog despre Fanarioți. I-am spus – adevăr repetat și-n dimineața asta lui Răzvan Teodorescu, venit la BAR după mine – că ne lipsește o carte fundamentală despre Fanarioți, una scrisă cu măiestrie de Xenopol în contra clișeului despre Regimul care a îmbolnăvit de sifilisul balcanic Țările Române pentru cîteva secole. Răsfoirea cărții mă confirmă. Într-adevăr, din scurtele prezentări de domnii din carte și mai ales din documentele reproduse, toate dînd seamă de puterea Domnitorului, se profilează o epocă interesantă și prin pitoresc, una dintre cele mai pitorești epoci ale Istoriei românești, o epocă disponibilă prozei fabuloase. Citesc cartea cu ochii lui Eugen Barbu înainte de a scrie Principele. Dincolo de documente dibui o viață, un plan al cuiva confirmat sau infirmat de Atotputernicul care este Domnitorul. Citesc, de exemplu, dintr-un zapis:.

„1722 (7230) august 8, Iași. Mihail Racoviță v. v., domnul Moldovei, scrie lui Gligorie Țigănaș că, în urma jalbei făcută de Neculai, fiul lui Dumitrașco Scurtul, trebuie să îi dea acestuia dijma luată de pe moșia din Cămănărești, pe care o dețin împreună”.

Cartea redă Opisul (text cu tuș negru, sigiliu imprimat în chinovar).

Esteticește, o frumusețe!

Dincolo de document, la care te uiți cu emoția stîrnită de gîndul secolelor trecute peste piesa din fața ta, dibui faptul de viață, hotărîrea luată de domnitor într-o dispută mai mult ca sigur pe viață și pe moarte între cele două părți. Neculai, pare-se nu voia să-i dea lui Gligorie Țigănaș dijma. De ce nu voia? Era o pretenție incorectă sau una corectă? De ce nu și-au soluționat cei doi litigiul prin buna înțelegere? De ce a apelat Neculai la Domnitor? Se știa îndreptățit sau avea pile la Domnie? Domnitorul îi dă dreptate lui Neculai. De ce? Avea acesta dreptate sau domnitorul avea ceva de împărțit cu Gligorie Țigănaș? Judecata a fost făcută. Ce s-a întîmplat după? Mihail Racoviță a rămas domnitor al Moldovei pînă în 1726, cînd intrigele boierilor la Înalta Poartă au dus la mazilirea domnului. Are însă noroc. Sultanul Ahmed al III-lea e răsturnat și Racoviță unge în dreapta și-n stînga și ajunge domnitor al Țării Românești. Pierde domnia în 1731 și o recapătă în 1741. O pierde în 1744, tot în urma lucrăturilor boierești, tipice istoriei noastre naționale, slugă la Înaltele Porți succesive. A scăpat de execuție – zice cartea – „plătind 1000 de pungi de galbeni” și rămînd cu exilarea pe insula Tenedos. Dacă ne gîndim că domnia în Moldova a mai durat doar patru ani, mă întreb în ce măsură sentința Domnului a fost aplicată.

Grigore Alexandru Ghica, domnul Moldovei, dă pe 30 octombrie 1766, următorul zapis:

„Grigore al III-lea Alexandru Ghica v.v., domnul Moldovei, scrie lui Manole, mare stolnic, ispravnic de ținutul Hârlău, să cerceteze jalba diaconului Ioniță Hlăpescul, din ținutul Hârlău, referitoarea la vînzarea unei moșii, împiedicată de răzeșii Lupul și Ioniță Croitoru”.

Faptul de viață ascuns în acest document oficial e simplu. Un anume diacon Ioniță Hlăpescul vine cu jalba la domnie pentru a cere să poată vinde o moșie în ciuda piedicilor puse de doi răzeși. Domnul îi cere stolnicului să cerceteze la fața locului. E limpede din text că stolnicului i se indică să dea dreptate lui Ioniță Hlăpescul, deoarece din start se invocă „împiedecată de răzeșii”. Nu știm ce a făcu stolnicul. Să presupunem c-a dat dreptate lui Ioniță. Peste cîteva luni, în februarie 1767, Grigore Alexandru Ghica e mazilit. E drept revine pe tronul Moldovei în 1775, dar numai pentru doi ani, și nu cred că s-a mai interesat dacă jalba din prima domnie s-a rezolvat. Într-o lume în care lucrurile deveneau tot mai sigure domniile fanariote au introdus și impus trecătorul. O dată cu asta, s-a format la români conștiința că nimic nu durează. Cum să mai respecte românii legile cînd de la fanarioți încoace legile sînt la fel de trecătoare ca și domniile?!

*

Scriam pe 17 mai 2014. Mîndri de a fi carne de tun?!

A venit secretarul general NATO. Vor veni, potrivit anunțurilor, și alte vedete ale Coaliției occidentale. Observ în multe locuri o anume bucurie iscată de aceste vizite, dublată de o frecare a mîinilor în semn de satisfacție deplină.

Nu lipsesc, evident, nici considerațiile geopolitice, gen, Slavă Domnului, am devenit importanți pentru Occident! Da, am devenit importanți pentru Occident. De aia și dau buluc vedetele politicii occidentale.

De ce-am devenit importanți? Trăiesc mai bine românii decît elvețienii? Au descoperit românii focul grecesc de azi? Produc românii mărfuri pe care occidentalii se înghesuie să le cumpere? Nici vorbă. Occidentul se pregătește de război cu Federația Rusă. Și România s-a nimerit să fie în vecinătatea Colosului de la Răsărit. România e văzută – și pe drept cuvînt – drept avanpost de unde se poate porni atacarea Rusiei. Numai că avanpostul cade primul victimă distrugerilor în cazul unui război. Desigur, ca membri ai unei Coaliții trebuie să ne îndeplinim îndatoririle. Inclusiv aceea de a fi carne de tun. Înseamnă că trebuie să fim mîndri de asta?

Autor: Ion Cristoiu

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.