Omagii

1

Motto: „Numai prin dialog, doar dacă încercăm să înțelegem perspectivele altora, ne putem extinde modurile de gândire și putem fi INCLUZIVI pentru oricine s-ar putea simți ca o minoritate (indiferent de culoarea pielii, rasă, religie, sex sau orice altceva).” (Emanuel Pârvu, regizorul filmului TREI KILOMETRI PÂNĂ LAMARGINEA LUMII, interviu pentru FESTIVAL CANNES. com, cu fraze standard repetate în orice alt interviu dat între timp)

Ei, da… iată! un film românesc cu șanse bune la CANNES! O mare bucurie! Vreți să știți subiectul? Păi, subiectul e despre intoleranța lumii, despre intransigența părinților, despre închistarea unei comunități care nu pricepe că dragostea NU SE VOTEAZĂ… despre preotul satului care crede că „necazul” protagonistului se trage de la vaccinul anti-COVID… despre corupția de sus până jos dintr-o comunitate mică, dar, nu, nu și nu!!!… zice regizorul Emanuel Pârvu, în niciun caz subiectul nu este despre apartenența eroului principal la Comunitatea-Curcubeu… asta e doar așa… tangențial. Căci scenariul tratează de fapt lumea din Delta Dunării, retrogradă, care nu pricepe și pace delicatețea iubirii persoană-cu-persoană. Zău! Așa a zis regizorul.

Și să ne fie rușine dacă ne-am gândit că dânsul și-a cules tema filmului din lanul mănos al QTBGL-ului, deoarece așa a calculat că s-ar putea strecura mai ușor către premiile de la Cannes, că asta nu-i adevărat, n-a fost așa! Nici prin cap nu i-a trecut! La fel cum băiatului nostru, concurent în 2023 la EUROVISION, care s-a îmbrăcat în taior roz, cu pantalonași de aceeași culoare și copănelele la vedere, machiat și coafat ca o femeie, nici prin cap nu i-a trecut că astfel ar putea să-și maximizeze șansele de a urca pe podium! Sper că mă credeți, cetățeni, că altfel, imposibil să…

Și-atunci, în modul cel mai serios vă întreb: care-i diferența dintre „dublul limbaj” din anii ‘80 ai secolului trecut și „dublul limbaj” de astăzi, când un tânăr cât se poate de hetero se preface că ar avea incertitudini asupra propriei sexualități, doar ca să „dea bine” într-un concurs muzical idiot, în care muzica nu mai contează deloc? Sau când niște creatori de film, pentru a găsi finanțare, își aleg subiecte de acest fel sau introduc forțat, în filme grozave, care n-ar avea nevoie de așa ceva, scene vădit obligatorii (vezi AFTERSUN, film foarte bun din 2022, dar care plătește „tributul” corectitudinii politice). Nu e asta o porcărie sinistră? Dar au, oare, curaj profesorii din marile universități ale „țărilor civilizate” să spună ce cred cu adevărat despre locurile „rezervate” în facultăți pentru ciudații „trendy” ai lumii de astăzi? Au curaj studenții să spună cu glas tare ce gândesc? Regizorul Andrei Șerban a fost nevoit să părăsească, în 2019, Universitatea Columbia, deoarece nu a putut fi suficient de „corect din punct de vedere politic” și a refuzat să ignore motivul pentru care chiloții Julietei lui Shakespeare, în versiune modernă, au șliț în față și la ce anume folosește acela!

Aș putea să întreb… de ce sunt criticați, repudiați și disprețuiți cei care și-au legat numele de OMAGIUL pentru „conducătorul iubit”, în anii ‘80 și nu suferă același oprobiu public și cei care fac concesia ordinară astăzi, dar pe cu totul altă temă? Nici ei nu cred, așa cum nici cei din anii ’80 nu credeau. Și ei mint, așa cum și cei din anii ’80 au mințit. Și unii și alții au acceptat sau acceptă compromisul. Pentru ce o fac? Pentru motive simțitor egale: păstrarea unei funcții bine retribuite… obținerea unei sinecuri satisfăcătoare… a unei poziții sociale… netezirea drumului către un premiu râvnit… consacrarea ca „intelectuali publici” esențiali… bani pentru a face un film… finanțare pentru a scrie o carte pe care nimeni n-o citește… invitații la televiziunile cu vizibilitate mare… și alte beneficii. Numai că atunci, în anii 80, nimeni nu lua lucrurile astea în serios, nici adulții și nici copiii, în timp ce astăzi „corectitudinea politică” otrăvește o generație de adolescenți pe care școala nu-i mai învață nimic, și astfel, cu creierul ca un burete pregătit să absoarbă orice, pot fi lesne pervertiți de către cadre universitare care-i conving de lucruri pe care ei, profesorii, în sinea lor, le resping.

Căci istoria e aceeași. Doar „corectitudinile politice” sunt dramatic diferite. Însă pumnul în gură este la fel, dacă nu cumva astăzi e chiar mai crâncen decât atunci!

Autor: Luminita Arhire

 

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

1 COMENTARIU

  1. Doar câteva cuvinte: Regizorul, Emanuel Pârvu, se folosește de o temă care poate aduce succesul dar nu poate reflecta adevărul. Dacă se prezenta ca o temă fictivă cu posibile implicații, era în regulă. Dar a prezenta ca un ”adevăr din România” nu este în regulă. Avem prostul obicei de a prezența România și pe români în situații stânjenitoare, Păcat! Poate că și de aici vine sintagma, deseori folosită de români needucați: Asta-i România! când vor să arate răul din Țară. Nu! nu asta este România. România este prezentată de străini la adevărata ei valoare. Sa nu amintesc decât de Regele Charles al III-lea. și jurnalistul britanic Charlie Ottley.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.