Organizația Mondială a Sănătății ar trebui redenumită Organizația Mondială a Bolii

1

Organizația Mondială a Sănătății ar trebui redenumită Organizația Mondială a Bolii.

Nu numai că a eșuat lamentabil în lupta de zeci de ani contra cancerului, TBC-ului, malariei, nu numai că a cauzat zeci de milioane de decese în plandemie și sute de milioane de îmbolnăviri severe sau boli cornice, dar a și condus omenirea la costuri de zeci de mii de miliarde de dolari în așa-zisa luptă contra plandemiei de covid și în demersul dictatorial de a „imuniza” întreaga planetă contra unei boli care a cauzat infinit mai multe nenorociri prin ținerea oamenilor la distanță de spitale decât prin efectele sale propriu-zise.

Numai costurile celor 37 de țări membre ale OECD au depășit 12.000.000.000.000 de dolari.

Acest continent de bani provine din taxe, impozite și contribuții majorate, din împrumuturi catastrofice și din „relaxare cantitativă” (=punerea pe piață de cantități suplimentare de bani, redundanți față de volumul mărfurilor și serviciilor aflate în circulație).

Acest din urmă procedeu de a scoate bani din nimic a determinat cea mai abruptă scădere a puterii de cumpărare a banilor. În 2019, cu 100 de dolari/euro cumpărai ceea ce azi te costă 140 de dolari/euro. În cazul leului, procentul este chiar mai mare: pentru ceva ce acum te costă 160 de lei, erau suficienți 100 de lei în 2019.

Toată această enormă și inutilă cheltuială doar pentru a se susține niște teorii pseudo-științifice și a se crea fluvii de bani întordeauna înspre Big Pharma, Tech și Finance și mereu dinspre noi, cei care am fost transformați în suspecți de boală, la îndemnul plin de “bună-voință” al OMS și al păpușarilor săi.

Imaginați-vă ce s-a fi putut face cu 12 trilioane de dolari …

Toată sărăcia, toată foametea, toată malnutriția de care lumea de azi suferă (pentru a fi fericiți și a – mortali câțiva hiper-bogați) ar fi putut fi eradicate. La fel și poluarea. Nici tehnicile demențiale de răcire a climei prin bioinginerie și chimizare a norilor nu ar mai fi fost necesare. Ba chiar s-ar fi putut pune la punct modalități adevărate de a călători pe Lună și Marte, în ideea unei viitoare colonizări…

Dar nu, acest lucru nu era posibil. Ierarhia societății actuale, cinice și câinoase, trebuia să fie păstrată, pentru ca plăcinta globală să fie mereu limitată, iar neo-feudalii economiei să fie primii la împărțeală și să fie siguri că vor avea partea cea mai consistentă (pe care să o arunce ulterior la gunoi, desigur, că doar nu pot mânca plăcintă în cantități continentale…).

De aceea, OMS ar trebui, de fapt, desființată. Nu este un instrument util omenirii, ci companiilor farma, organizațiilor cvasi-guvernamentale și politicienilor corupți.

Autor: Gheorghe Piperea – avocat

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

1 COMENTARIU

  1. M-am intrebat adeseori, de ce marii criminali naziști nu au fost gasiți niciodata, insa de catva timp mi-am dat seama ca ei-criminalii naziști- vinovați de genocid impotriva umanitații (la fel cu SUA actualmente) și-au gasit de lucru in USS. Pai, daca stardatenfuhrerul SS Werner von Braun (colonelSS) a fondat NASA, doctorul ucigaș sadic Joseph Mengele a fost primit cu brațele deschise pentru a fi fructificate experiențele lui pe oamenii din lagarele de exterminare, ne mai miram de unde mai scot ucigașii plandemiei asemenea idei. OMS este un organism ce trebuie condamnat la Nuremmberg, la fel și dobitoacele proaste ca sula din capu la statele lumii (din capu la lume, cum ar spunee o neoșa fauritoare de podcasturi bune-bune. In Russia se petrece un razboi civil pus la cale de satanelee americane. La conducereeea guberniei sovietice de ela margine (u-craina=la margine)a fost pus prin lovitura dee stat a acelorlași sataneee, jidanul borit – piticul porno, care primește ordine dinrect dee la satana dee peste ocean, deementul senil bideu robinette.Deestinul tuturor ucigașilor plandeemiei, inclusiv a doctorilor meengele din spitalele devenite lagare de exterminare, este moartea violenta. Sa nu creeada careeva dintre ciolaci ,ca vor scapa cu viața- crimele nu see prescriu nicicand !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.