Poetul Lucian Vasiliu, născut în Puiești, a câștigat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu

Poetul Lucian Vasiliu, din Puiești, a fost desemnat, sâmbătă, pe 15 iunie, ziua trecerii la cele veșnice a poetului național Mihai Eminescu, drept câştigător al celei de-a 33-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, distincție acordată de Primăria Botoșani, care l-a desemnat și cetățean de onoare al municipiului Botoșani.

În cadrul unei gale special organizate, sâmbătă, 15 iunie 2024, la Botoșani, cu prilejul împlinirii a 135 de ani de la moartea poetului național Mihai Eminescu, poetul Lucian Vasiliu, născut în comuna vasluiană Puiești, a fost anunțat drept câștigător al prestigiosului premiu național de poezie, acordat de Primăria municipiului Botoşani, care poartă numele „poetului nepereche”.

Pe lângă acest premiu, Lucian Vasiliu a fost desemnat şi cetăţean de onoare al municipiului Botoşani, la fel ca toţi ceilalţi 32 de poeţi care au câştigat anterior acest premiu.

Poetul Lucian Vasiliu s-a născut la 8 ianuarie 1954, în comuna Puieşti, din judeţul Vaslui. A urmat cursurile Liceului „Mihai Eminescu” din Bârlad (1968-1972), apoi pe cele ale unei şcoli postliceale de biblioteconomie din Bucureşti (1972-1974), potrivit „Dicţionarului general al literaturii române”, apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2009). A urmat apoi cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, secţia română-franceză (1976-1980), unde şi-a luat, în 1981, licenţa. A fost bibliotecar la Biblioteca Institutului Politehnic „Gheorghe Asachi” din Iaşi (1976-1980), apoi a fost muzeograf (1980-1989). Între 1990-2007 a fost director la Muzeul Literaturii Române din Iaşi.

A debutat publicistic în revista „Convorbiri literare” în 1973, iar editorial în 1981, cu placheta „Mona-Monada”, apărută la Editura Junimea din Iaşi.
A iniţiat reapariţia Revistei „Dacia literară”, la 150 de ani de la interzicerea ei, şi fondarea Societăţii Culturale „Junimea 90”. Din 2007 devine redactor-şef al Revistei „Dacia literară”.
Lucian Vasiliu este membru al Uniunii Scriitorilor din România începând din 1990, iar în perioada 2002-2004 a fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor – Filiala Iaşi. În 2004 a fost distins cu Ordinul naţional „Meritul Cultural”, în grad de Ofiţer.

A primit Premiul naţional „Nicolae Labiş” (Suceava, 1979), Premiile Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi pentru volumele „Verile după Conachi” şi „Mierla de la Casa Pogor” (1990 şi 1994), Premiile revistelor „Ateneu” şi „Euphorion”, precum şi premiul Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul „Lucianograme” (1999-2000), Premiul „Nichita Stănescu” pentru Poezie al Festivalului Internaţional „Nichita Stănescu” de la Ploieşti (2010), Premiul Congresului Naţional de Poezie pentru autor consacrat, Botoşani – Suceava (2011). În 2012 a primit Premiul Publicului la ediţia a doua a Turnirului de Poezie „Cununa de lauri” de la Efes, Turcia, potrivit https://uniuneascriitorilorfilialaiasi.ro/.

A mai fost nominalizat pentru Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pentru anul 2019 şi 2022, precum şi la premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2018, pentru cartea de poezie „Cod numeric personal”.

A mai colaborat la „Apostrof”, „Dialog”, „Echinox”, „Opinia studenţească”, „Steaua”, „Viaţa românească” ş.a.

Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu este organizat de Consiliul Local şi Primăria Municipiului Botoşani, împreună cu Fundaţia Culturală „Hyperion – Caiete Botoşănene” şi Uniunea Scriitorilor din România.

Dintre volumele publicate mai pot fi amintite „Despre felul cum înaintez” (versuri, 1983), „Să alergăm împreună” (roman, 1985), „Fiul omului” (versuri, 1986), „Verile după Conachi” (versuri, 1990), „Mierla de la Casa Pogor” (versuri, 1994), „Dincolo de disperare” (versuri, 1995), „Tanz der Monaden” („Dansul monadelor”) (versuri, ediţie româno-germană, 1996), „Lucianograme” (versuri, 1999), „Cambei în China” (carte de turism cultural, 2000), „Grenade şi îngeri” (proze, 2001), „Atelier de potcovit inorogi” (poeme, antologie, 2003), „Şobolanul Bosch” (antologie de poezie 1981-2006, apărută în 2006), „Visez fiul” (poeme, carte bibliofilă, 2009), „Sciatica de Copou. Tablete şi enunţuri civice” (2010), „Deţinut 001954” (antologie de poeme în limba albaneză, traduceri de Dumitru M. Ion şi Branco Tvetkoski, Skopje, 2012) ş.a.

Poeme de Lucian Vasiliu, România literară nr. 46/2023:

Fragmonadă (I)

– Ai accepta să îți edităm
un volum
IN HONOREM, la 70 de ani?
– Mulțumesc, nu sunt genul!
Eventual, o carte la 77 de ani –
de voi trece pragul
celor 77 de praguri!
– De ce la 77?
– În onoarea
Războiului de Independență din
1877!
Sau un op la 88 de ani,
de vor fi să fie.
– De ce la 88?
– Aș fi de două ori optzecist,
născut de mama Elisabeta la 8
ianuarie,
înalt, acum, de 1,80!

Fragmonadă (II)

Încerc să țin piept
unui val
visat
de cititoare –
pluton de execuție
Mă asaltează
cu brațele lor senzuale
tatuate
cu versuri obscene
Îmi solicită autografe
pe sulița
care tocmai s-a înfipt
în inima
unei inefabile nopți
Shakespeare

Fragmonadă (III)

Lui Virgil Mihaiu
Cum e mai bine să pronunț?
Jez sau Geaz?
Când spun Gez,
Parcă m-așez!
Când spun Geaz,
Parcă-s mai treaz!

Lucianogramă scriptoriană

La Casa Scriitorilor, la Neptun
nici o foiță de tutun.
(Iar morarul, meșter bun,
la ce bun?)
Se aude o salvă de tun,
de ziua defunctului Béla Kun
Doar amicul Holbanius cel Bun
răspunde când sun
să-l întreb despre Calea
Pierdută sau Șun
Parcă aș fi, printre dronele-
dropii
în portul antic Odesa –
unde cânt, îndurerat, chiraleisa

Lucianogramă sangvină

Aceste fluvii sangvine
în care îngerul plânge
Aceste miraculoase
cheaguri –
broaște țestoase
Aceste infirmiere
sezoniere
fiice pregătite pentru rugăciune
Aceste imponderabile
secunde
în athanoare burgunde
Aceste tăceri disperate
La intersecții explozive

Lucianogramă tomnoroasă

Cer senin
ca în palma îngerului
O flotă de avioane NATO
înota, pacifistă, deasupra
noastră
Nave celeste
cu abundente recolte
se oglindeau în pahare
Libații precreștine.
Dansam. Cântam imnuri de
glorie
Învățasem un cuvânt nou,
un adjectiv: tomnoros (de
toamnă)
Când brusc sări în aer
umbra unui cruciat de
odinioară!
Scriptori tomnoroși
descifram inscripții oculte
pe barca eșuată
în clepsidra Fâșiei Gaza

Stenoză coronariană (I)

Dacă îți intră
un spin în călcâi,
cum procedezi?
– Îl scoți,
și mergi șchiopătând,
mai departe!
Voi, sceptici ai patriei mele
voi, care îmi oferiți raza
printre gratii
voi, care loviți
cu pietre trădătoare
voi, care săpați în sângele meu
cazemate
voi, șososimiști,
voi, pentru care
–cu limba tăiată –
mierla e o iluzie
Voi, pentru care
această respirație
naște și moare.
Iunie 1997
str. Lăpușneanu, Iași

Stenoză coronariană (II)

La Carei
– frontiera costobocă Poesis –
am inventat
sintagma ludică
IAȘI: sat de enorIAȘI
Carei de ași!
Căutam rime exotice
la cuvântul apași
Când, la câțiva pași,
m-am trezit înșfăcat
de un clan de teroriști
(din cartierul Tătărași?)
Era doar un vis la Carei?
CareIAȘI?

Stenoză coronariană (III)

Adept al mișcării
transcendentale
mi-au barat calea
spre Transnistria
M-am trezit
caricatură multicoloră
în
Cimitirul Vesel din Săpânța
Tisa
mă îngropase tăcută
cu toate onorurile
Vârf de catarg
prăbușit
în strâmtoarea propriului sânge

Noua tablă de șah

Pe margini,
cafele, ceaiuri, sucuri
în care se îmbăiază
naiade, hetaire, gheișe
Nu suntem prevăzuți
cu măști de gaze
mitraliere
lopățele de infanterie
Corbii lui Poe, Tradem, Bacovia
au ocupat deja
pozițiile strategice
în arborii parcului mitologic
Copou
Adversarul
aruncă în joc nebunul alb-
negru.
Câțiva pioni
părăsesc arena,
purtați pe umeri de oșteni
cumani
Brusc dezertează
toate piesele de pe tabla de șah
Ne pierdem în praful
stârnit de năvala
graurilor din Crimeea