Aniversare George Orwell, scriitorul care a lăsat lumii cel mai pătrunzător avertisment despre dictatură

1

Pe 25 iunie 1903, în orașul Motihari din estul Indiei, intra în lume, foarte hotărât să îi spună câteva lucruri de la obraz despre obiceiurile ei proaste și consecințele lor cu potențial de tragedie, domnișorul Eric Arthur Blair, fiul unui funcționar colonial britanic care lucra pentru Departamentul de opiu.

Deși născut în Indii, micul Eric va fi repede împachetat și trimis, cu mama sa, în Marea Britanie, pentru a primi o educație cumsecade, a se citi aristocrată. Studiază, cu o bursă privată, la prestigiosul colegiu «Eton», cel la care i-a disciplinat și pregătit pentru viitor și pe membrii familiei regale britanice. Indiferent unde îl vor duce ambiția de a cunoaște lumea și nevoia de a așterne pe hârtie tot ce cunoaște despre lume, Eric Arthur va reveni în Anglia iar și iar, ca la o mamă la care te cheamă dorul. De aici va culege și toponimul care va fi numele său de stilou, pseudonimul literar care, o sută și ceva de ani mai târziu, va fi știut de orice cititor respectabil. Orwell ca râul Orwell din regiunea Suffolk. George după… un George pe care îl admira? Nu știm. Fictivizăm, scriem povești de trezit adulții. Ca Orwell care visa încă din copilărie la gloria de scriitor. N-a visat doar. A scris și a scris atât de bine încât, până acum, distopia lui rezistă strașnic nimicirii cu care timpul tratează totul.

A fost o dată un băiat căruia nu-i plăcea școala. Dar îi plăcea scrisul

Crescut în copilărie doar de mamă – pe tatăl rămas în India, la serviciu, nu l-a revăzut aproape nouă ani – și educat de măicuțe catolice, Orwell a fost un băiat singuratic care detesta școala și găsea refugiu și bucurie în scris. Viața a devenit mai generoasă, după ce s-au mutat în Oxfordshire, unde a cunoscut-o pe fata vecinilor, Jacintha Buddicom, cu care împărtășea pasiunea pentru lectură, poezie și scris.

După terminarea liceului, unde n-a avut rezultate încurajatoare, nepermițându-și luxul de a merge la facultate, Eric se alătură Poliției Imperiale în Birmania (acum Myanmar), unde trăia bunica lui. Cei care își amintesc perioada petrecută de scriitor în Birmania evocă același personaj însingurat, care prefera cărțile oamenilor. Despre anii în care a lucrat în Burma, el însuși spune că

„În Moulmain, în Birmania de jos, am fost urât de multă lume – singura dată în viața mea când am fost destul de important ca să mi se întâmple asta”.

Prima sa relatare scrisă despre experiența birmaneză a fost «Cum am împușcat un elefant», text publicat la noi în volumul omonim care reunește eseuri inspirate atât de munca în serviciul guvernului britanic, cât și de perioada de sărăcie și eșecuri care i-a urmat. Eric considera munca de polițist o îndeletnicire plictisitoare, disprețuia autoritățile britanice și politica imperialistă. Toate aceste lucruri au devenit material pentru primul său roman «Zile birmaneze», publicat la șase ani după întoarcerea din Burma, în 1934.

Cartea spune povestea lui John Flory, un negustor britanic de cherestea care-și petrece zilele birmaneze la Clubul European alături de conaționalii săi. John este modelul în jurul căruia gravitează universul colonial al lui Orwell. Ajuns la vârsta marilor îndoieli, el speră să-și găsească răspunsurile la întrebări alături de frumoasa și ezitanta Elizabeth.

Profesor, librar, jurnalist și scriitor. Tot ce are a face cu scrisul

În timp ce scrie la Zile Birmaneze, lucrează ca profesor și mai apoi, în Hampstead, într-o librărie, «Booklover’s Corner». Diminețile libere îi dau timp ca să scrie, iar după-amiezile le petrece tot în compania literelor. În 1935, la o petrecere dată de proprietara casei în care locuiește, își cunoaște viitoarea soție, studenta la psihologie pedagogică Eileen O’ Shaughnessy.

Următoarea sa carte, «Aspidistra să trăiască!» nu vorbește însă despre fericirea conjugală, ci este o cronică sumbră și pe alocuri comică a vieții literare și societății capitaliste britanice, care ridică banul la rang de religie. Titlul volumului provine de la planta ornamentală prezentă la ferestrele britanicilor din mica burghezie londoneză, considerată de Orwell simbolul clasei sociale.

Anarhist la sfârșitul anilor 20, un deceniu mai târziu, scriitorul începe să se considere socialist. În 1936, e însărcinat de editorul său să scrie despre minerii șomeri din nordul Angliei. «Drumul spre Wigan Pier» (1937) include propriul manifest socialist și îl pune pe autor în vizorul serviciilor secrete britanice, care îl vor supraveghea vreme de un an, suspectându-l că e comunist.

Volumul-reportaj îi aduce notorietatea lui Orwell. «Drumul spre Wigan Pier» relatează experienţele din timpul şederii în sumbrele zone industriale din Yorkshire şi Lancashire, unde mineritul este principala sursă de venit. Poveştile despre viaţa neîndurătoare a celor mai săraci britanici, prinși între Marea Criză interbelică şi al Doilea Război Mondial, sunt impresionante.

La sfârșitul anului 1936, Orwell și Eileen pleacă voluntari în Spania pentru a lupta împotriva naționaliștilor lui Franco. În drum spre Barcelona, scriitorul îl întâlnește pe Henry Miller care îl avertizează că realitatea e departe de idealuri, respectiv că fascismul nu va fi înfrânt. Războiul se termină precoce pentru Orwell, care este rănit grav de un lunetist. Comuniștii susținuți de sovietici reprimau cu violență revoltele socialiștilor. Această experiență îl transformă în antistalinist pe viață.

Se întoarce în Anglia unde scrie «Omagiu Cataloniei», o superbă poveste de război, de o sinceritate brutală. Orwell descrie speranțele și trădările cinice ale unui episod istoric haotic: euforia revoluționară a Barcelonei, curajul oamenilor obișnuiți alături de care a luptat, teroarea și confuzia frontului, rana aproape fatală și trădarea presupușilor aliați. Un conflict sfâșietor între propriile idealuri și realitățile complicate ale luptei politice pentru putere.

În 1938, Orwell este diagnosticat cu tuberculoză. Datorită unui binefăcător anonim petrece câteva luni de recuperare în Maroc, unde scrie «O gură de aer», povestea lui George Bowling – agent de asigurări, căsătorit, cu doi copii, cu rate la bancă, cu o burtă respectabilă și o proteză dentară nouă. George vrea să evadeze din propria viață, departe de războiul iminent, iar singura opțiune rezonabilă este lumea copilăriei.

Cartea este considerată de critici germenele următoarelor sale volume, cele care i-au adus faima internațională.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Orwell lucrează la propagandă pentru BBC. Aici, în locul în care se creau, din cuvinte, opinii și curente de opinii, s-a cristalizat probabil în mintea sa prima schiță pentru cartea care avea să devină cea mai faimoasă distopie despre totalitarism. În 1943, dezamăgit de politica media, părăsește postul BBC și devine redactor literar la «Tribune», o revistă săptămânală cu orientare de stânga. Ajunsese de acum un jurnalist prolific, scria articole, recenzii și cărți.

La scurtă vreme după ce adoptase un băiețel, botezat Richard Horatio, soția sa moare, sub anestezie, în timpul unei histerectomii. Scriitorul acceptă oferta unei rezidențe literare pe insula Jura, unde se refugiază în scris și termină manuscrisul care va fi ultima sa carte.

Orwell. He did well

Ferma animalelorÎn 1945, apare «Ferma animalelor», o fabulă politică plasată în lumea celor care nu cuvântă în care Orwell satirizează trădarea Revoluției Ruse de către Stalin. Inițial respinsă de editori și cenzurată de guvern – Rusia era aliat al Marii Britanii, cartea a făcut cunoscut numele lui Orwell pretutindeni și i-a asigurat, pentru prima dată în viață, o situație financiară confortabilă.

«Ferma Animalelor» este prima carte în care am încercat, în deplină cunoștintă de cauză, să fac să fuzioneze scopul politic cu scopul artistic într-un tot unitar.

«Ferma Animalelor» a fost inclusă de «Time Magazine» pe lista celor mai bune romane de limba engleză ale secolului XX. În 1996, la aproape jumătate de secol după moartea creatorului ei, fabula lui Orwell a primit retrospectiv Premiul Hugo.

„Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele” – George Orwell, «Ferma animalelor»

Toate animalele erau egale, dar unele erau mai egale decât altele

Romanul science fiction care i-a adus consacrarea, «O mie nouă sute optzeci și patru» a fost publicat patru ani mai târziu. Plasată într-un viitor totalitar, distopia imaginează o lume în care omenirea a căzut victimă războiului fără sfârșit, supravegherii guvernamentale omniprezente, negaționismului istoric și propagandei. Marea Britanie, în carte Airstrip One, a devenit o provincie a superstatului totalitar Oceania, condus de Partid, care folosește Poliția Gândirii pentru a persecuta individualitatea și gândirea liberă. Big Brother, liderul dictatorial al Oceanei, se bucură de un cult intens al personalității, fabricat de Partid prin tehnicile de spălare a creierului. Protagonistul, Winston Smith, este un funcționar de rând sârguincios și priceput de la Ministerul Adevărului și membru al Partidului Exterior. Urăște în secret Partidul și visează la rebeliune scriind într-un jurnal. Mai apoi intră într-o relație interzisă cu colega sa Julia, o rebelă mult mai îndrăzneață decât el și începe să-și amintească cum era viața înainte ca Partidul să conducă lumea.

Cartea a lăsat o impresie profundă, iar ecourile poveștii – avertisment despre totalitarism continuă să reverbereze peste ani. Adjectivul orwelian desemnează acum practicile totalitare. Titlul și diverse expresii originale din carte au devenit simboluri universale pentru dictatură. „Big Brother is watching you” (Fratele cel mare te privește), „newspeak” (nouvorba) și „doublethink” (dublugând) au intrat în uzul popular.

George Orwell moare de tuberculoză la 21 ianuarie 1950, la doar trei luni după logodna cu Sonia Brownell, femeia despre care se spune că ar fi inspirat-o pe Julia. Fiul său, Richard Horatio, este crescut de sora scriitorului și de cumnatul său, iar moștenirea sa literară este donată de văduvă mediului universitar.

O statuie a lui Orwell, realizată de sculptorul britanic Martin Jennings, a fost inaugurată la 7 noiembrie 2017 în fața Broadcasting House, sediul central al BBC. În spatele statuii sunt inscripționate cuvintele lui Orwell din prefața la «Ferma Animalelor»:

„Dacă libertatea înseamnă ceva, înseamnă dreptul de a le spune oamenilor ceea ce nu vor să audă”.

Despre seria de articole aniversare

În documentarea seriei de articole aniversare, am apelat și la albumul «Scriitori. Viață și operă». Volumul aduce în prim plan biografiile a 80 de autori care au schimbat literatura. Cu fotografii, ilustrații și tipar de excepție, enciclopedia ne introduce în intimitatea și opera autorilor care au clădit marea literatură universală.

De la William Shakespeare și Jane Austen la Gabriel García Márquez și Toni Morrison, albumul Scriitori explorează viața și scrierile celor mai mari scriitori din lume. Fiecare romancier, dramaturg sau poet prezentat este introdus de un portret impresionant, urmat de fotografii și ilustrații ale locurilor și artefactelor importante în viața lor – împreună cu pagini din manuscrisele originale, primele ediții și corespondență.

Preluare: rasfoiala.com / Autor: Claudia Tokacs

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

1 COMENTARIU

  1. Un articol anost, fad, cum vreți să-i spuneți, cu foarte multă inspirație „wikipediană”. Nimic nou sub soare, ăsta-i netul! Mulți scriu, puțin cunosc.
    Ceea ce deosebește opera orwelliană de a celorlalți autori considerați incomozi pentru epocile lor – Aldous Huxley și Alexis de Tocqueville – sunt tocmai cuvintele, care înseamnă opusul acceptării lor actuale: libertatea înseamnă sclavie, pacea înseamnă război, informația gratuită înseamnă cenzură, democrația înseamnă dictatură. Logica lui Aldous Huxley este expusă în Minunata lumea nouă şi este cea a drogului: „ţineţi-i drogaţi pe cei mai mulţi dintre oameni, iar aceştia vor face tot ceea ce le veţi spune şi nici nu le va trece prin cap să se opună”. Dezavantajul rațiunii Huxley este că nu toţi se vor lăsa manipulaţi, adică vor exista destui rebeli are se vor deconecta mai devreme sau mai târziu de la Matrix şi vor opune rezistenţă.

    Logica lui Orwell, expusă în lucrarea 1984, este cea a terorii, principiul pe care funcționează fiind injectarea fricii şi a foamei, în vreme ce oamenii vor ceda de bunăvoie toate libertățile lor. Avantajul raționamentului orwellian este că puterea şi controlul lui Big Brother (pe care le enumeră d-na/d-ra autoare în articol, amestecând grav merele cu perele) sunt cvasitotale şi se exercită permanent prin frică, foame, supraveghere şi prin poliţie politică. Cam astea-s trăsăturile esențiale ale scriiturii lor, care, în mod sigur, ar fi interesat mult mai mult decât unde s-au născut ce-au mâncat, cu cine s-au însurat, dat fiind că timpul nu mai are răbdare și Big Brother este mai grăbit ca niciodată să-şi facă apariția pe scena istoriei actuale, pe scena vremurilor pe care tocmai le parcurgem.

    Alexis de Tocqueville, deși nu i-am făcut paralelismul operei cu a celorlalți doi datorită diferențelor de mentalitate, de optică, de viziune – cum vreți să le spuneți, s-a referit la înlocuirea democrației americane cu o tiranie soft (adică, lăsa cetățenilor posibilitatea să trăiască doar vieți total controlate și centrate pe plăceri mediocre), tiranie care ar fi beneficiat sprijinul populației, ipoteză care-i departe de realitățile de astăzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.