„Cimitirul este singurul loc de pe pământ unde se păstrează viețile trăite” – Girel Barbu, poet
Întotdeauna Biserica Ortodoxă Română a cultivat conștiința unității de credință și neam, implicându-se cu responsabilitate în promovarea tradițiilor și valorilor spirituale românești. În vederea păstrării patrimoniului național, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2021 ca An comemorativ al celor adormiți în Domnul, cu scopul de a evidenţia şi promova valoarea liturgică și culturală a cimitirelor.
Din punctul de vedere al identităţii noastre, cimitirul este o memorie a timpului, întrucât moștenirea memorată creează rădăcinile necesare comuniunii între generaţii şi a continuităţii în istorie a spiritului unui neam. Pe lângă valoarea religioasă sau cultică a cimitirelor, ele au în plus valoarea de moștenire spirituală a unui popor,devenind, astfel, patrimoniu cultural naţional. Etimologic vorbind, patrimoniul ne leagă de părinţi şi de patrie, ne dă identitate în istorie şi ne inspiră pentru viitor.
Comemorarea celor decedaţi şi cultul eroilor contribuie la dezvoltarea culturii recunoștinței şi a comuniunii între generaţii. Veşnica lor pomenire din neam în neam înseamnă eterna lor comemorare din generaţie în generaţie. Prin cultură, ca relație complexă a omului cu natura şi societatea, se exprimă dimensiunea spirituală, creatoare a omului.
Cimitirele ortodoxe româneşti, unele înscrise în patrimoniul cultural naţional al României, sunt adevărate muzee în aer liber și cuprind în perimetrul lor valoroase monumente artistice funerare dedicate unor personalități naţionale, subliniind o dimensiune spirituală esențială: continuitatea de-a lungul timpului, precum şi capacitatea de comuniune a unui popor cu generațiile trecute.
Cimitirele ortodoxe româneşti sunt locuri de reculegere şi de pelerinaj. În ele se află mormintele străbunilor noştri, ale înaintaşilor, precum şi morminte sau monumente funerare ale marilor personalități naţionale, oameni de cultură, de artă, oameni de știință, personalități politice sau religioase, morminte şi monumente ale eroilor care s-au jertfit pentru unitatea, libertatea şi demnitatea poporului român, ale eroilor Revoluției române din decembrie 1989, precum şi morminte ale martirilor mărturisitori ai lui Hristos Domnul din închisorile regimului comunist; pomenirea lor cu recunoștință este nu doar o datorie morală a noastră, a tuturor, ci este şi un act de sănătate spirituală a sufletului, deoarece numai recunoştinţa sau comemorarea este o relație vie mai tare decât moartea fizică a persoanei.
Cimitirul are un sens profund eclezial şi cultural în tradiția noastră creștină ortodoxă românească. Îngrijirea spațiului sacru în care se află îngropate trupurile celor adormiți constituie o îndatorire și o responsabilitate ale creştinilor de a păstra aprinsă flacăra pomenirii din neam în neam sau din generaţie în generaţie a celor decedaţi, mai ales a eroilor care s-au jertfit pentru apărarea credinţei şi a patriei. Această cinstire a cimitirelor este o adevărată cultură a sufletului românesc care crede, simte şi mărturiseşte că iubirea este mai tare decât moartea.
Mulţimea pomelnicelor şi parastaselor pentru cei decedaţi sau adormiţi în Domnul şi pentru eroii neamului constituie un puternic factor de cultivare a conştiinţei identităţii, unităţii şi continuităţii noastre naţionale. Rugăciunile şi pomenirea celor adormiţi în Domnul, valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor sunt elemente de mare statornicie, continuitate şi unitate de-a lungul generațiilor. Cultul morţilor exprimat prin pomelnice, monumente funerare şi cimitire constituie expresii de necontestat ale continuităţii ca neam sau popor, mărturii ale istoriei permanenței româneşti şi ale spiritualităţii naţionale. Numai un popor statornic, un popor care iubeşte pământul său, ţara sa, a putut transmite din generaţie în generaţie limba şi obiceiurile sale. Deseori marele istoric Nicolae Iorga afirma că suntem un popor care nu ne-am părăsit limba şi mormintele înaintașilor şi de aceea suntem legați sufleteşte de pământul pe care trăim.
Cimitirele au o valoare culturală și spirituală. Ele sunt expresia respectului și pioasei aduceri aminte față de înaintași. Creștinii au schimbat numele sarcofagului (mâncător de trup) în sicriu (cutie sau chivot pentru obiecte prețioase), iar necropola (orașul morților) a devenit cimitir (loc de odihnă a celor adormiți în Domnul Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat din morți), etimologia cuvântului provenind din limba greacă, de la „kimeterion” .
Crucile de pe mormintele cimitirelor şi poziționarea celor decedaţi spre Răsărit ne arată că Ortodoxia este Biserica legăturii dintre Cruce şi Înviere, dintre Om și Dumnezeu. Nici o altă Biserică nu se referă, în viaţa sa liturgică, mai mult decât Ortodoxia, la puterea Sfintei Cruci, care se arată mai ales în lumina Învierii, Crucea fiind cinstită ca „sfântă şi făcătoare de viaţă”. În acelaşi timp, nici o altă Biserică nu celebrează, mai intens şi mai des în cultul ei, cultul morţilor îndreptat spre taina Învierii lui Hristos. Toate acestea se explică prin faptul că Ortodoxia înţelege şi trăieşte profund taina nedespărţitei legături ce există între Crucea şi Învierea lui Hristos, între dăruirea Sa totală ca om, lui Dumnezeu şi semenilor, pe de o parte, şi dăruirea totală a lui Dumnezeu umanităţii Sale jertfelnice, pe de altă parte. Crucea este manifestarea puterii iubirii smerite şi jertfelnice, mai tare decât moartea, iar Învierea lui Hristos este preaslăvirea din partea lui Dumnezeu a acestei iubiri jertfelnice. De aceea, Ortodoxia înţelege puterea Crucii ca fiind făcătoare de viaţă, iar slava Învierii ca fiind preaslăvire a puterii Crucii, nedespărțite una de cealaltă. Crucea prin linia verticală ne arată legătura dintre Om și Dumnezeu, iar linia orizontală, dragostea de oameni și spiritul irenic.
Rugăciunile pentru cei adormiţi în Domnul şi cinstirea mormintelor sunt practici străvechi ale Bisericii, care au temei în Sfânta Scriptură şi în Tradiţia Bisericii, ele nu sunt invenții târzii sau simple obiceiuri omenești, ci constituie o expresie a iubirii smerite şi milostive faţă de semenii noştri, mai ales faţă de cei adormiţi în Domnul Hristos Cel răstignit şi înviat din morţi.
Anul 2021 este și Anul omagial al pastorației românilor din afara României și de aceea se cuvine să cinstim mai mult monumentele eroilor din ţară şi cimitirele militare românești din străinătate, în care sunt înhumați soldații români care au luptat în Războiul de Independență, în cele două războaie mondiale, sau mormintele celor decedați în prizonierat. De asemenea, sunt prea puţin cunoscute şi cinstite locurile şi cimitirele în care zac trupurile românilor uciși pe nedrept, precum locul unde a avut loc Masacrul de la Fântâna Albă, din nordul Bucovinei (acum în Ucraina), unde au fost uciși aproape 3.000 de români, la 1 aprilie 1941, într-o zi de Paşti, pentru că aceşti români au dorit să treacă granița impusă atunci de Uniunea Sovietică. Totodată, este prea puţin cunoscut şi cinstit cimitirul eroilor români din localitatea Țiganca, Republica Moldova, situat la câteva zeci de kilometri de granița Prutului.
Ultimul articol din Crezul Ortodox (Simbolul Credinței) este «Aștept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie» și viaţa liturgică a Bisericii ne îndeamnă pe toţi să înnoim cinstirea sufletelor celor dragi adormiți în Domnul, precum şi grija pentru mormintele şi cimitirele româneşti, cu încredinţarea că vom contribui astfel şi la păstrarea şi promovarea culturii şi identităţii noastre naţionale 4.
Pentru mulți poate pare ciudat că unele cimitire sunt adevărate muzee în aer liber și reprezintă importante obiective turistice. Pe lângă personalitățile pe care le găzduiesc, unele cimitire adăpostesc superbe opere de artă, realizate de importanți sculptori. Cel mai renumit cimitir din România prezent în toate topurile mondiale este Cimitirul Vesel de la Săpânța din Maramureș, unic pentru crucile albastre cu epitafuri inedite, pline de umor.
Desigur, și alte țări au cimitire celebre, care atrag anual milioane de vizitatori. De exemplu peste 1 milion și jumătate de turiști se plimbă anual prin Cimitirul Père-Lachaise din Paris, în căutarea mormintelor celebrilor Oscar Wilde, Frederic Chopin sau Edith Piaf. Aici este înmormântat și cel mai mare muzician român, George Enescu, anul acesta împlinindu-se 140 de ani de la nașterea sa, iar în cimitirul Montparnasse din capitala Franței este înmormântat sculptorul Constantin Brâncuși. În Buenos Aires, capitala Argentinei, una dintre principalele atracții o reprezintă cimitirul La Recoleta, care găzduiește peste 90 de monumente istorice naționale, dar și morminte ale unor importante personalități politice, printre care Eva Perón. În Viena este unul dintre cele mai mari cimitire din lume numit «Zentralfriedhof» și aici sunt locurile de veci ale lui Beethoven și Mozart. Bucureștiul nu putea lipsi dintr-un astfel de top, adăpostind celebrul Cimitir Bellu.
În spațiul românesc cele mai importante cimitire sunt cele din marile orașe ale țării, în primul rând fostele capitale ale Țărilor Române. În București se află Cimitirul Bellu, cunoscut și sub numele de Șerban Vodă, cel mai mare din țară, un muzeu în aer liber, cu adevărate opere de artă unde își dorm somnul de veci, mari scriitori precum Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Mihail Sadoveanu, George Coșbuc, Nichita Stănescu, Iulia Hașdeu etc., cu un monument superb al acesteia din urmă. În acest cimitir sunt alei speciale destinate artiștilor, academicienilor și scriitorilor. Aici sunt și mormintele unor personalități vasluiene: actorii Constantin Tănase și Ștefan Ciubotărașu, dramaturgul Victor Ion Popa, medicul Dumitru Bagdasar, omul politic Gheorghe Gheorghiu–Dej etc.
La Iași cel mai important este cimitirul «Eternitatea», înființat în 1876, fiind un muzeu al vieților veșnice, unde sunt înhumați peste 1.000 de scriitori, profesori și oameni de știință din toate domeniile, printre care și renumite personalități vasluiene: generalul Mihail Cristodulo Cerchez, erou din Războiul de Independență, actrița Aglaie Pruteanu, academicienii Ștefan Procopiu, Constantin Toma etc. Astăzi, este al doilea cimitir din țară, după Cimitirul Bellu din București. Înființarea cimitirului pentru toți ieșenii, „fără deosebire de rit” a survenit ca urmare a Decretului 339/1864, care prevedea că amplasarea cimitirelor comunale trebuia făcută „în depărtare cel puțin de două sute metri de marginea fiecărui oraș sau sat”. Până atunci cimitirele erau în jurul bisericilor parohiale, acestea devenind primejdioase pentru sănătatea publică, mai ales în perioadele în care bolile contagioase făceau ravagii.
În Transilvania cel mai mare este Cimitirul Central din Cluj-Napoca, multietnic, cu o istorie de peste 400 de ani, unde este înmormântat marele savant vasluian Emil Racoviță, întemeietorul biospeologiei, al primului Institut speologic din lume și primul român care a ajuns în Antarctica. Mormântul savantului Emil Racoviță este unul modest și dacă nu ești atent, poți trece ușor pe lângă el. Simplitatea, oriunde ar fi, rămâne mereu un semn al oamenilor renumiți.
Municipiul Vaslui este o străveche vatră de istorie, cultură și civilizație, cu urme materiale care dovedesc o continuitate neîntreruptă din epoca medievală până în zilele noastre, după cum aflăm dintr-o laborioasă monografie a urbei, apărută în 19995. În evul mediu cimitirele din orașe erau pe lângă biserici, cum sunt și azi în unele comunități rurale. În orașul Vaslui, lângă Biserica cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, cea mai veche din oraș, construită în 1490 de voievodul Ștefan cel Mare, a existat un cimitir până în 1925, când a fost dezafectat, rămânând doar necropola familiei Șubin, frumos amenajată în ultimii ani de preotul paroh Constantin Mogoș cu fonduri europene și sprijinul Primăriei Vaslui. Un alt țintirim este menționat în hrisoavele domnești pe lângă biserica cu hramul marelui mucenic Gheorghe, pe locul unde s-a construit în 1852, primul spital din oraș de banul D. Drăghici 6.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, conducerea din acea vreme a luat hotărârea ca toate cimitirele, de pe lângă bisericile aflate în interiorul orașului, să fie dezafectate și mutate în afara localității, întrucât epidemiile amenințau sănătatea populației. Noul cimitir numit mai târziu «Eternitatea», s-a înființat în afara orașului, în partea de nord-vest, pe un teren din apropierea Parcului Copou, donat de Vera Mavrocordat, rudă a domnilor fanarioți din secolul XVIII.
În interiorul cimitirului s-a construit, în 1890, o mică biserică – paraclis de Primăria Vaslui cu hramul «Sfânta Treime». Din 1909 devine biserică parohială și este construită din zid, în formă de navă, având turla pe pridvorul bisericii. De-a lungul timpului a suferit mai multe reparații, iar în urma marilor cutremure din anii 1940 și 1977, biserica a fost puternic afectată și a necesitat consolidări și reparații capitale, cu refacerea picturii de către pictorul Chichișan Pavel, în tehnica frescă, în stil neo-bizantin, cu puternice influențe românești, mai ales în scenele ce reprezintă Nașterea Domnului, unde păstorii sunt redați în costume populare românești. În anul 2011 au demarat lucrările de consolidare a exteriorului bisericii, de schimbare a acoperișului grav afectat, a geamurilor și înlocuirea cu ferestre termopan prin aplicarea de folii tip vitraliu. În anii 2012 și 2013 au continuat lucrările de curățare a picturii, grav deteriorate și de restaurare a mobilierului din sfântul locaș. În anul 2014, s-au finalizat lucrările la complexul parohial început din timpul preotului Virgil Juverdeanu, complex ce include o capelă mortuară, cu hramul Sfântului Efrem cel Nou – Ocrotitorul familiei și a celor aflați în nevoi. Reparațiile la biserică și la complexul parohial au fost coordonate de către preoții Cătălin Ungureanu și Narcis Juverdeanu, sprijiniți de Consiliul Parohial și de alți binefăcători. După ample lucrări de renovare, biserica cu hramurile Sfânta Treime, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și Izvorâtorul de Mir, aflată în incinta cimitirului «Eternitatea» din municipiul Vaslui, a fost resfințită în ziua de 25 octombrie 2015.
Într-o zi de iarnă răscolită de o ninsoare grăbită, amestecată cu ploaie și adieri de vânt, am pășit în cimitirul «Eternitatea» din Vaslui, pentru a-i cunoaște trecutul și istoriile celor care i-au devenit locuitori înveșniciți, dar și pentru a fi și numai pentru câteva ceasuri, în comuniune cu ei… Cimitirul a fost amenajat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, aici fiind înmormântați membrii tuturor familiilor de vază ale Vasluiului, oameni cu dare de mână, care au tocmit sculptori consacrați să le realizeze monumentele funerare, unele adevărate opere de artă. Străbat aleile cimitirului, cu un sentiment de admirație pentru istoriile locului, monumentele de artă funerară fiind expresia respectului și pioasei aduceri aminte față de înaintași.
În această dimensiune spirituală a comunității, continuitatea ocupă un loc de cinste în Cimitirul de lângă Parcul Copou, unde au fost ridicate monumente de artă inedite, unele realizate de mari artiști, precum I. Scutari. Sub lespezile mormintelor de aici, în jur de 15.000, își dorm somnul de veci oameni simpli, dar și personalități vasluiene: membrii unor importante familii din secolele XIX-XX, primari ai orașului, prefecți, medici, farmaciști, ofițeri, magistrați, profesori, politicieni și alte categorii sociale.
În perimetrul cimitirului «Eternitatea» au fost aduse toate pietrele funerare din secolele XVII-XIX, aflate la celelalte biserici din oraș. Aici sunt monumente și complexe funerare de importanță locală și națională: Monumentul Eroilor Neamului, ridicat la inițiativa generalului Ioan Rășcanu, în anul 1934, care adăpostește eroii de la Plevna, în frunte cu sergentul Constantin Țurcanu (Peneș-Curcanul); Monumentul Eroilor căzuți în cele două conflagrații mondiale; Monumentul Eroilor ostașilor sovietici, monumentele eroilor căzuți în Revoluția din 1989 și cavourile unor familii boierești care au dat mari demnitari: Temistocle, Bastachi, Vonograski, Mironescu, Rășcanu, dr. Scarlat etc.
În zilele noastre Cimitirul «Eternitatea» este sub administrația Primăriei municipiului Vaslui și a cunoscut un amplu proces de modernizare. Este locul în care odihnesc cei care trec la viața cea veșnică, unde trupurile așteaptă momentul în care va veni Mântuitorul Hristos pentru a ne prezenta la marea Judecată a Lui, așa cum au fost create de Dumnezeu. Se cuvine așadar ca sufletele celor plecați la cer să se bucure de o cinstire aleasă din partea celor rămași pe pământ, prin rugăciuni înălțate către Dumnezeu în biserici, așa cum se face pomenirea lor în fiecare sâmbătă din perioada Sfântului și Marelui Post al Paștilor, dar și printr-o lumânare aprinsă la căpătâiul mormântului lor. În apropierea Bisericii «Sfânta Treime», lângă Mausoleul lui Peneș Curcanul, sunt înmormântați Eroii Revoluției Române unde preoții din Vaslui, de Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor), vin și săvârșesc o slujbă specială de pomenire a lor, la care participă autoritățile locale, reprezentanții armatei, elevi și credincioșii din oraș. S-a făcut lucrul acesta chiar și în perioada de pandemie. Eroii prezenți aici sunt cei care s-au jertfit pentru un ideal, pentru un țel național, pentru un scop bine plăcut lui Dumnezeu, pentru binele tuturor și pentru cel al urmașilor noștri. Ei și-au dat viața ca să ne fie nouă mai bine, și lucrul acesta nu trebuie uitat de nici o generație. Privim, ne închinăm tăcuți realizând că fără ei nu am avea nici aspirații. Am trăi în trecut, măcinați de rutină, nu ne-am mai păstra raționamentul și umanitatea intacte în fața atâtor suferințe și încercări. Iată de ce avem obligația să dăm mărturie permanentă despre ei, în nădejdea vieții veșnice, cu tot prezentul nostru orientat spre înviere.
Într-un loc special se află Mausoleul Peneș Curcanul, dedicat dorobanților și lui Constantin Țurcanu, erou al războiului de Independență din 1877, fost sergent în Regimentul 13 Dorobanți. La vârsta de peste 62 ani a participat ca voluntar în al doilea război balcanic și în prima conflagrație mondială, fiind o pildă vie a eroismului și patriotismului ostașilor români. Monumentul este realizat din marmură, piatră și bronz, fiind opera sculptorului I. Scutari și a meșterilor italieni Luise Severiano si Victor Bibuitto. În partea centrală se află crucea memorială a eroului Peneș Curcanul. Recent Mausoleul a fost modernizat cu fonduri europene de Primăria Vaslui. Acest monument funerar al eroilor vasluieni este înscris în lista monumentelor istorice. El a fost ridicat la inițiativa generalului Ion Rășcanu, fost primar al orașului și al Bucureștilor în timpul mareșalului Ion Antonescu, cu ajutorul unui comitet format din: Gheorghe Rășcanu, prefectul județului Vaslui, Dimitrie Țaicu, primarul orașului, prof. D. Cotoranu, dr. A. Teodoru. În lăcaș își găsesc odihna de veci sute de soldați și ofițeri, unii cunoscuți, alții necunoscuți, în morminte străjuite de ziduri groase, având drept fundal monumentul vitejiei, cu vulturul de bronz și crucea creștină, ceea ce denotă că ei s-au jertfit pentru Țară, Credință și Neam 7.
În mijlocul mausoleului se află mormântul sergentului Constantin Țurcanu (1854-1932) pe nedrept uitat, înconjurat de crucile albe ale celorlalți eroi vasluieni. El a fost imortalizat de Vasile Alecsandri sub numele de Peneș Curcanul, nume cu rezonanță în istoria și literatura română, fiind zeci de ani simbolul orașului Vaslui. Din anul 1932 își doarme somnul de veci, alături de cei nouă dorobanți în cimitirul «Eternitatea». A cunoscut și a dat mâna cu poetul Vasile Alecsandri la Turnu Măgurele și Solești, cu Mareșalul Constantin Prezan și Mareșalul Alexandru Averescu, în gara Vaslui. Întotdeauna deschidea parăzile militare și se fotografia la toate evenimentele alături de notabilitățile orașului cu primarii G. Scarlat, Cocorăscu, Gheorghiade, cu prefecții Marcel Bastaki și Gh. Rășcanu. Timp de mai bine de 50 de ani, pe străzile orașului se putea vedea un sergent, mergând drept ca la paradă, cu o uniformă bine croită, pe vestonul căruia străluceau decorații militare românești și străine. În timpul Războiului de Întregire Națională s-a editat o foaie volantă Peneș Curcanul pentru a insufla curaj soldaților și astăzi unele instituții locale poartă numele eroului vasluian.
Așadar, aceste grădini de suflete sunt adevărate panteonuri naționale ale românilor și ele sunt expresia respectului față de înaintași. Comemorarea eroilor din toate timpurile și din toate locurile, ca și cultul morților în general, constituie manifestări de statornicie în credință, de continuitate și unitate în cuget și simțiri, cimitirul fiind un spațiu sacru. De aceea, cu responsabilitate și implicare, cimitirele trebuie îngrijite și păstrate într-o permanentă stare de curățenie și înfrumusețare, ele fiind expresia credinței și comuniunii creștine între generații. În cadrul acestora, se înscrie și Cimitirul «Eternitatea» din Vaslui, situat în apropierea Grădinii Publice Copou, o altă emblemă a orașului.
Autor: Nicolae Ionescu
NOTE
†Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Mesaj transmis cu prilejul Zilei Culturii Naționale, 15 ianuarie 2021.
2 Ibidem,
3 Ibidem,
4 Ibidem,
5 Mihai Ciobanu (coord.), Cronica Vasluiului, Editura Publirom, Iași, 1999.
6 Ibidem, pp. 282-283.
7 Ioan Mancaș, Nicolae Ionescu, Vasluienii în războiul de independență,1877-1878, Editura Sfera, Bârlad, 2007, pp. 89-109.
